Livrările de telefoane iPhone au înregistrat o scădere de aproape 10% în primul trimestru al acestui an, afectate de intensificarea competiţiei venite din partea producătorilor de dispozitive
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite
Inteligenţa artificială (AI) nu poate înlocui chiar acum majoritatea lucrătorilor din punct de vedere al raportului cost/eficienţă, se arată într-un studiu amplu realizat de MIT
Organismul de supraveghere a concurenţei din Regatul Unit a deschis o investigaţie preliminară privind investiţia uriaşă a Microsoft în OpenAI, creatoarea ChatGPT, cu privire la relaţia
În 2023, inteligența artificială generativă a fost cea mai discutată tehnologie nouă pentru afaceri, promițând să stimuleze productivitatea în timp ce transformă modul în care se
Fondatorul Microsoft Bill Gates intentioneaza sa investeasca 2 miliarde de dolari in proiecte si start-up-uri in urmatorii cinci ani pentru a preveni schimbarile climatice, relateaza dpa.
Microsoft isi depoziteaza serverele sub apa in cadrul unui program test. Motivul este legat de protectia acestora si testarea in mediul acvatic, precizeaza CNN.
Samsung, Google si Apple au fost desemnate de catre romani cele mai inovatoare branduri de tehnologie in 2020. Studiul a fost realizat pentru revista Biz de Unlock Market Research, in luna martie
Pandemia generata de COVID-19 a dus la cresterea numarului de angajati care lucreaza de acasa, dar si a digitalizarii, implicit si la o crestere a importantei acordate serviciilor pentru clienti.
Google, Porsche, Amazon, Regina Maria, Enel si Mercedes Benz conduc topul celor mai doriti angajatori din Romania, releva un studiu realizat de Universum Global si eJobs, pe un esantion de peste 15
Bosch a trasat "liniile rosii" etice pentru utilizarea inteligentei artificiale (IA). Compania a stabilit instructiuni obligatorii pentru utilizarea inteligentei artificiale in cadrul produselor sale
Serviciile medicale vor deveni digitale, personalizate si preventive, in urmatorul deceniu, ceea ce va impune transformari majore ale sistemelor de sanatate si ale modului de utilizare a datelor, iar
Spionajul cibernetic reprezinta o alta extensie a intregului segment dezvoltat de catre hackeri, iar sintagma "Scopul scuza mijloacele" se pare ca devine, din ce in ce mai mult, sloganul acestora.
Pe 27 noiembrie 2019, CEO Conference - Shaping the Future - va reuni la Cluj-Napoca liderii celor mai mari companii din Romania pentru a discuta despre "Slowbalization - Leading in Turbulent times,
Probabil cel mai cunoscut atac cibernetic din istorie, WannaCry, a produs pagube semnificative la nivel mondial, reusind in numai patru zile de activitate sa afecteze sute de mii de computere din 150
Aplicatiile oferite gratuit utilizatorilor de internet nu sunt in realitate gratuite, ci se urmareste obtinerea datelor acestora sau instalarea unui malware in sistem, a avertizat, joi, directorul
Zeci de mii de victime din intreaga lume au cazut in plasa atacatorilor din Grupul Equation, activ inca din anul 2001. Modul de actiune persista atat in mediul online, cat si in lumea reala, in acest
Botezat Duqu de catre creatorii lui Stuxnet, acest virus informatic iese in evidenta prin faptul ca, in varianta cu nume de cod Duqu 2, a avut curajul sa intre pe "usa cibernetica" a celor de la
Atacurile cibernetice, de orice tip, sunt, fara doar si poate, catalogate ca fiind distructive, indiferent de intensitate, este de parere Costin Raiu, directorul Global Research & Analysis Team
Laptopurile Macbook, serviciile Google, smartphones cu Android sau iOS, chiar si retelele sociale, toate au revolutionat era digitala. Iar cei din spatele acestor inovatii tech inspira si astazi noi
Pe 22 mai 2019, CEO Conference - Shaping the Future - avand ca tema "Slowbalization - How to redesign the organization of the future", a reunit peste 170 de lideri ai celor mai mari companii din
Conform unui studiu recent - Barometrul afacerilor de tip startup 2019 - numele lui Cristian Onetiu apare imediat dupa cele ale lui Elon Musk, Jeff Bezos, Steve Jobs si Bill Gates in topul
Pentru prima data in istorie, bugetul alocat pentru publicitatea online in SUA in acest an il va depasi pe cel consacrat pentru media traditionale, iar tendinta se va accelera in urmatorii ani, arata
Pentru prima data in istorie, bugetul alocat pentru publicitatea online in SUA in acest an il va depasi pe cel consacrat pentru media traditionale, iar tendinta se va accelera in urmatorii ani, arata
DoingBusiness.ro organizeaza pe 22 noiembrie 2018, in Cluj Napoca, CEO Conference - Shaping the Future - how businesses rewrite the future and find value in unexpected places. Conferinta va avea loc
Gruparea din Rusia care a fost implicata in atacul cibernetic asupra campaniei lui Hillary Clinton a lansat noi atacuri in SUA, inclusiv asupra a doua centre conservatoare, a anuntat Microsoft. De
Dezvoltarea Inteligentei Artificiale (AI) va conduce la disparitia a 24,7 milioane de locuri de munca, pana in anul 2027, dar va crea 14,9 milioane de noi locuri de munca, multe dintre acestea in