Microsoft isi depoziteaza centrele de date pe fundul marilor

Sambata, 19 Septembrie 2020, ora 19:00
897 citiri
Microsoft isi depoziteaza centrele de date pe fundul marilor
Foto: captura video CNN

Microsoft isi depoziteaza serverele sub apa in cadrul unui program test. Motivul este legat de protectia acestora si testarea in mediul acvatic, precizeaza CNN.

Potrivit celor de la Microsoft, azotul, care este mai putin coroziv decat oxigenul, si absenta interactiunii cu serverele respective ar face ca centrul de date sa fie mai fiabil sub apa.

Temperaturile de pe fundul marilor ar actiona ca auto-racire a componentelor hardware care s-ar realiza mult mai bine decat daca centrele de date ar fi operate pe uscat.

De altfel, Microsoft a scos al doilea centru de date subacvatic din Marea Nordului, in apropiere de Scotia. In primavara lui 2018, Microsoft a amplasat un centru de date la 50 de metri sub apa. Centrul de date a fost scos pentru a vedea in ce stare este serverul.

"Am fost destul de impresionati de cat de curat era, de fapt", a spus Spencer Fowers, membru principal al personalului tehnic al grupului de cercetare Microsoft pentru proiectele speciale.

Acesta este cel de al doilea proiect al celor de la Microsoft de plasare a serverelor companiei in medii acvative, dupa ce in august 2016 un astfel de centru de date a fost pus sub apa in Pacific, in apropierea coastei Californiei. ...citeste mai departe despre "Microsoft isi depoziteaza centrele de date pe fundul marilor" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Microsoft vrea să introducă reclame în Windows 11. Cum pot fi dezactivate
Microsoft vrea să introducă reclame în Windows 11. Cum pot fi dezactivate
Microsoft vrea să introducă reclame în meniul de Start al Windows 11, conform informațiilor oferit de utilizatorii beta din Statele Unite. Experimentul se aliniază practicii companiei de a...
Microsoft renunță la aplicația Teams în suita Office. Care este motivul
Microsoft renunță la aplicația Teams în suita Office. Care este motivul
Microsoft a anunțat recent că va separa aplicația Teams de suita Microsoft 365, decizie luată pentru a evita complicatiile legale și pentru a oferi claritate clienților, conform...
#Microsoft, #baze de date, #CNN , #Stiri International