Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra
În decembrie, administrația de la Washington a amenințat că va opri accesul la sistemul său financiar pentru băncile străine legate de companiile care sprijină industria de apărare a Rusiei.
Beneficiile obţinute anul trecut în urma negocierilor de consumatorul care s-a adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au fost mai mari cu 16% faţă
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Banca Centrala Europeana a anuntat vineri, 2 octombrie 2020, ca va incepe sa experimenteze o versiune digitala a monedei euro. In paralel va organiza o consultare publica inainte de a introduce
Investitiile directe ale nerezidentilor in Romania s-au redus la 352 milioane de euro, in primele sase luni ale acestui an, comparativ cu 2,697 miliarde de euro, in perioada ianuarie - iunie 2019,
Computer Generated Solutions (CGS) Romania, liderul pietei locale de business process outsourcing (BPO), vizeaza cresterea echipei in urmatoarea perioada cu cca. 450 angajati noi pentru a sustine
Expansiunea economica a cunoscut in primul trimestru o accelerare mai consistenta decat cea anticipata, ajungand la 5%, de la 4,1% in trimestrul IV 2018, in timp ce rata anuala a inflatiei a ramas
Autoritatea de supraveghere bancara din Turcia (BDDK) a informat ca a lansat o investigatie asupra bancii americane de investitii JP Morgan si a altor grupuri bancare in urma plangerilor primite dupa
Un studiu realizat de Undelucram.ro, cea mai mare platforma dedicata angajatilor din Romania, arata ca in topul beneficiilor pe care le primesc angajatii romani de la companiile pentru care lucreaza
Liderul deputatilor PNL, Raluca Turcan, a anuntat miercuri, la dezbaterile generale asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2019, ca liberalii vor vota impotriva, considerand bugetul
Ordonanta 114, supranumita Ordonanta Teodorovici, nu va fi abrogata si nici macar modificata, a anuntat consilierul pe probleme de economie al Guvernului, Darius Valcov, care nu a ratat ocazia pentru
Raportarea la cursul valutar se face de fiecare data cand o persoana are nevoie sa plateasca online pentru un anumit serviciu sau bun din strainatate sau cand se urmareste simpla realizare a unei
Ministerul de Finante a luat un imprumut, joi, de la banci de 246 milioane de lei, la o dobanda de 4,51% pe an, cu scadenta in aprilie 2026. Statul ar fi vrut sa imprumute 400 de milioane de lei.
Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice, a spus, duminica seara, intr-o emisiune, ca il va chema pe Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, la minister, pentru o
Intentia autoritatilor din Romania de a consolida bugetul cu o noua taxa ar trebui sa le reaminteasca bancilor straine prezente in Europa de Est cat de vulnerabile pot fi in aceasta regiune, noteaza
Cinci economisti sefi ai marilor banci din Romania semneaza un mesaj comun prin intermediul caruia atrag atentia Guvernului ca adoptarea Ordonantei Teorodovici risca sa le scada romanilor puterea de
Consiliul Concurentei reactioneaza la acuzatiile lui Liviu Dragnea, precizand ca nu a primit nicio sesizare de la institutiile publice referitoare la posibile intelegeri ilegale intre banci in ceea
Masurile propuse de proiectul de OUG privind taxarea activelor sectorului bancar in functie de amplitudinea deviatiei mediei trimestriale a indicelui ROBOR fata de pragul de referinta (1,5%) vor
Parchetul german ancheteaza cu privire la o frauda fiscala in valoare de "cateva sute de milioane de euro" - de origine bancara -, o prelungire a unui precedent urias scandal de frauda, scrie
Peste 3,5 milioane de romani locuiesc peste hotare. Iar daca cineva indrazneste sa sustina ca au uitat de unde au plecat, pe langa depanarea povestilor acestora, le puteti arata si aceste date.
Decizia autoritatilor cubaneze de a modifica constitutia si a permite proprietatea privata asupra pamantului a fost primita cu raceala de micii fermieri, care sunt de parere ca insula nu va putea sa
Taxele pentru facultatile din Capitala incep de la 2.000 de lei si ajung la 19.000 de lei, in functie de universitate. Cea mai scumpa facultate este cea de Film, unde studentii trebuie sa plateasca
Networking-ul e o mina de aur pentru orice antreprenor aflat la inceput de drum. O carte de vizita potrivita si o strangere de mana poate insemna enorm, iar o tanara venita in Romania tocmai din
Reimpunerea unor noi sanctiuni americane Iranului va dauna cu siguranta economiei iraniene, insa aceasta este deja puternic afectata de incertitudinea intretinuta de luni de zile de catre
Consiliul Concurentei va propune Bancii Nationale a Romaniei sa faciliteze refinantarea creditelor in lei, asa cum a facut deja in ceea ce priveste conversia in lei a imprumuturilor in valuta, a
Alex van der Zwaan, un colaborator al lui Paul Manafort, a fost pus sub acuzare pentru marturie mincinoasa in ancheta privind ingerintele Rusiei in alegerile americane din 2016, relateaza AFP.
Fondatorul gigantului IT chinez Alibaba, Jack Ma, cel mai bogat om din Asia, este de parere ca americanii au gresit in ultimii 30 de ani pentru ca s-au concentrat prea mult pe razboi si pe Wall