Bugetul României a ajuns într-o stare critică, avertizează din ce în ce mai mulți economiști. Sarabanda scumpirilor pe bandă rulantă, majorarea taxelor și a impozitelor reflectă cel mai
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi
Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă tot
Ministerul Finantelor (MF) deruleaza la BVB a 16-a oferta publica de vanzare de titluri de stat Fidelis, in perioada 8 – 17 aprilie. Prin intermediul precedentelor 15 oferte, Ministerul Finantelor
Ambasadorii la Bruxelles ai statelor membre UE au ajuns miercuri la un acord de prelungire cu un an a scutirii de taxe vamale pentru importurile de alimente din Ucraina.
Proiectul de lege denumit şi „Legea Păcănelelor” a fost adoptat marți, 9 aprilie, în plenul Camerei Deputaţilor cu 243 de voturi „pentru", patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat.
Noul presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Alin Burcea, vrea sa transforme atragerea turistilor straini (n. red. incoming) in prioritate nationala
Comisia Europeană a autorizat grantul în valoare de aproximativ 12,5 miliarde de lei dedicat programului IMM Plus prin care vor fi garantate credite sau linii de credit ale companiilor din
În urma reformelor din anii ‘70, care i-au deschis economia către lume, creșterea Chinei a fost în medie de 10% pe an timp de trei decenii. Asta a transformat-o într-un magnet pentru capitalul
Impozitarea progresiva a salariilor si majorarea taxelor pe proprietate sunt printre recomandarile pe care OCDE le-au sugerat Guvernului condus de Marcel Ciolacu, dupa intrevederea secretarului
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a pregătit infrastructura pentru taxarea autoconsumului pe banii prosumatorilor, în ciuda asigurărilor din partea Guvernului
După oscilații minore înregistrate în a doua parte a lunii martie, prețurile grâului continuă să scadă pe piețele de capital, iar proiecțiile de piață sugerează că această tendință
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
Oficiul European de Brevete (OEB) a publicat, marţi, 19 martie, Indicele european de brevete 2023, potrivit căruia inventatorii, companiile şi institutele de cercetare din România au depus anul
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea a două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru
România trebuie să pună bazele unei tranziții treptate către impozitarea progresivă a salariilor, să reducă deficitul bugetar și să continue eforturile de modernizare a administrației
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Fermierii români care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare ar putea primi în acest an ajutoare de stat de peste 161 de milioane de euro prin "Creditul
Creşterile de taxe aduse de noile schimbări legislative şi deficitul de candidaţi de pe piaţa muncii sunt principalele provocări cu care se confruntă managerii şi antreprenorii din România,
Anul 2024 a debutat tumultuos în ceea ce privește dialogul public privind salariile românilor. Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.300 de lei și este programat să mai
Tichetele de masă au ajuns să reprezinte, în 2024, unul dintre puținele instrumente eficiente în lupta cu inflația care erodează tot mai mult puterea de cumpărare, arată o analiză
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Pe fondul eforturilor susținute ale Băncii Centrale Europene (BCE), inflația în zona euro a scăzut de la un maxim de 10,6% în octombrie 2022 la 2,9% în decembrie 2023. Astfel, economiștii
Banca Națională a României a informat, miercuri, într-un comunicat, că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să crească în debutul anului viitor, sub impactul majorării şi introducerii
Cunoscutul analist economic Radu Soviani susține că băncile au acționat justificat atunci când au decis majorarea comisioanelor la operațiunile cu bani-gheață.
Coaliția PSD-PNL lucrează în prezent la definirea direcției bugetare pentru anul 2024, preponderent pe baza datelor brute oferite de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), care a
Patru din zece români declară că au întâmpinat mai multe fraude sau tentative de fraudă online în ultimele 12 luni, comparativ cu trecutul, iar 75,8%, se tem că ar putea deveni victime ale
TAW Energy, compania lider în domeniul panourilor fotovoltaice, își consolidează angajamentul de a oferi soluții energetice sustenabile la prețuri accesibile pentru clienții săi.