Comisia Europeană - CE a publicat joi Prognoza economică de iarnă, în care revizuiește în jos estimările cu privire la evoluția economiei românești, atât în 2023, cât și pentru 2024.
Fondul Monetar Internaţional recomanda autoritatilor romane introducerea impozitarii progresive a veniturilor personale, cresterea veniturilor din TVA, inclusiv prin taxarea, mai multor produse cu
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, va veni la Bucureşti în 29 ianuarie, la aproximativ patru luni după precedenta vizită, pentru a analiza recentele
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Comisia Europeană a publicat miercuri, 15 noiembrie, o prognoză privind situația economică a României. Potrivit acesteia, creșterea PIB-ului real al României va încetini în 2023 până la 2
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
Comisia Europeana isi va reduce, inca o data, prognozele de crestere economica in Europa pentru acest an si anul urmator, dar in paralel isi va majora previziunile de inflatie pentru a tine cont de
Comisia Europeana a revizuit estimarile de crestere economica pentru Romania, estimand in prognoza de vara un avans de 3,9% in anul 2022, in sus comparativ cu estimarea din primavara de 2,6%,
Moneda euro a ajuns marti, 12 iulie, la paritate cu dolarul american, pentru prima data in ultimii 20 de ani, afectata de riscul intreruperii livrarilor de gaze rusesti pentru economia europeana,
Produsul Intern Brut (PIB) a crescut in primul trimestru din acest an cu 2,4%, serie bruta, comparativ cu perioada similara a anului trecut, iar fata de trimestrul anterior cresterea este de 0,3%,
Criza provocata de extinderea pandemiei de coronavirus (Covid-19) este cea mai severa de la Marea Depresiune din 1929, a avertizat luni directorul general al Fondului Monetar International (FMI),
Fondul Monetar International (FMI) a revizuit in scadere semnificativa estimarile privind evolutia economiei romanesti in acest an, in contextul pandemiei de coronavirus, arata cel mai nou raport
Cererea mondiala de petrol va inregistra in acest an prima sa contractie de dupa 2009, in conditiile in care activitatea economica mondiala va stagna din cauza coronavirusului, a anuntat luni Agentia
Cresterea economica ramane slaba in zona euro, a afirmat luni noul presedinte al Bancii Centrale Europene, Christine Lagarde, fara a spune daca ia in considerare noi stimulente si sustinand ca
Inrautatirea perspectivei ratingului Romaniei de catre agentia S&P, de la stabila la negativa, ar putea duce si la amanarea sau chiar la renuntarea unor decizii de a investi in tara noastra, potrivit
Cresterea economica inregistrata de Romania in primele noua luni ale lui 2018 a fost de 4,2% pe seria bruta si de 4,3% pe seria ajustata sezonier, comparativ cu perioada similara din 2017, iar fata
Exista numeroase gesturi simbolice de prietenie intre Germania si Franta. Lor li se adauga marti inca unul. Este vorba de o revizuire a Tratatului de la Elysee din anul 1963.
Cresterea economica inregistrata de Romania in primele noua luni ale anului in curs a fost de 4,2%, atat pe seria bruta, cat si pe seria ajustata sezonier, comparativ cu perioada similara din 2017,
Prim-vicepresedintele PNL, Raluca Turcan, sustine ca ultimele rezultate economice anuntate de INS ar trebui sa ne ingrijoreze, avand in vedere ca acestea ar putea sa ajunga si mai slabe, la
Economia mondiala ar urma sa inregistreze in acest an cea mai solida crestere de dupa 2011, gratie relansarii comertului si investitiilor, a anuntat marti Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare
Grecia se asteapta sa inregistreze un surplus bugetar peste asteptari in 2018, acesta urmand sa fie al treilea an consecutiv de depasire a tintei de surplus bugetar, o evolutie care ar putea ajuta la