Statele Uniunii Europene, din Europa Centrala si de Est, care se confrunta cu probleme ar trebui sa treaca la euro chiar daca nu ar deveni membre cu drepturi depline ale zonei euro, arata Fondul
Presedintele Traian Basescu a declarat ca acordul cu FMI necesita solidaritate din partea societatii, aratand ca nu se poate ca cei din sectorul privat sa ramana someri, in timp ce bugetarii ies in
Liderii G20 au convenit, joi, un program de 1.100 de miliarde de de dolari pentru relansarea economiei mondiale si refacerea sistemului financiar, care include inasprirea reglementarilor referitoare
Un sistem financiar international bazat pe dolar si o moneda americana puternica sunt esentiale pentru iesirea din criza, a declarat, astazi, presedintele Bancii Mondiale (BM), Robert Zoellick,
Capitalistii i-au pus la regim sever pe bugetarii bogati. Supraponderalii nostri nu suporta dieta. Distanta de la vorba la fapta este pentru politicienii nostri mai lunga decat criza in sine.De
Reprezentantii FMI au cerut Guvernului Romaniei, la negocierile purtate la Bucuresti, sa reduca gradual fondul de salarii de la 8% la 5% din PIB, in urmatorii patru ani, luand in calcul un PIB
Daca rata somajului in Romania va atinge la sfarsitul acestui an un procent de 10%, iar proportia dintre angajatii din sectorul privat si de cel de stat in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca
Conform unor declaratii recent "reflectate" in presa financiara si inca neconfirmate oficial, Banca Comerciala Romana ar putea fi listata inca de anul acesta pe Bursa de Valori Bucuresti !
Guvernul va reduce drastic creditele externe pentru autostrazi, fondurile pentru armata si banii pentru invatamant. Guvernul discuta disponibilizarea a 20.000 de angajati din invatamant si a altor 10
E vremea grevelor. Paradoxal, valul protestelor sociale creste intr-un moment in care, pentru tara noastra, problema nu mai este cum sa facem rost de bani. Fiindca avem chiar surplus. Problema e
Incetinirea ritmului de crestere a economiei din Romania si reducerea considerabila a ritmului dezinflatiei in 2005 produc ingrijorare, potrivit concluziilor preliminare ale Misiunii din Romania a
Expertii Fondului Monetar International au pus sub lupa politica economica a Romaniei din 2005. Raportul organismului financiar recomanda autoritatilor sa ia masuri imperative pentru cresterea
Guvernul nu va reusi in acest an sa reduca semnificativ deficitul bugetar fata de nivelul din 2008, estimeaza analistii chestionati de Societatea Academica Romana (SAR), care vad necesara inghetarea
Finantarea ar putea sa capete in 2009 accente dramatice. Motivele sunt simple.In conditiile crizei financiare si economice internationale, finantarea externa nu numai s-a scumpit, dar este si greu de
Fostul premier, Calin Popescu Tariceanu, a declarat ieri ca bugetul pe anul 2009 este unul care denota lipsa de viziune si strategie a Cabinetului Boc sidovedeste incapacitatea de a onora
INTERNATIONAL HERALD TRIBUNE- Cand mii de muncitori au intrat luna trecuta in greva la uzina Dacia din Romania, cerand o crestere a salariilor cu 70%, sindicatele din intreaga tara si-au trimis
Romania nu mai are acord cu Fondul Monetar International. Ieri, FMI acriticat dur politica Executivului. Guvernul s-a ales insa cu mai bine de 5 miliarde de euro in plus, pentru 2005 si 2006, cu care
Veniturile romanilor urmeaza sa creasca in doi pana la sase ani Salariile in Romania se vor tripla in urmatorii ani, a spus ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, referindu-se la echivalentul
Miliardul de euro suplimentar promis de Guvern sindicatelor din Invatamant este unul virtual, fiind conditionat de realizarea unor proiecte. In plus, Executivul nu precizeaza care va fi sursa din
Asemeni refrenului unui hit la moda, sintagma A"apartamente noi destinate clasei mediiA" insoteste, invariabil, mai toate proiectele rezidentiale proaspat anuntate pe piata.Cum numarul acestora este
Bugetul agraveaza incordarea politica. Bugetul poate pica in parlament. Legea bugetului ar putea ramane nepromulgata de presedintele tarii. Bugetul poate provoca alegeri anticipate.Bugetul in sus,
Romania risca sa reintre intr-o zona a fiscalitatii ridicate, au avertizat ieri reprezentanti ai organizatiei patronale UGIR - 1903. Impozitarea dividendelor cu 16%, concomitent cu cota de 16%
Fondul Monetar International (FMI) recomanda Romaniei sa coreleze cresterea salariilor la productivitate si sa isi intareasca sistemul bancar, ca sa evite problemele care ar putea aparea in creditare
Cand mii de muncitori au facut greva luna trecuta la uzinele Dacia Renault din Romania, ca sa ceara o majorare cu 70% a salariilor, sindicatele din tara si-au trimis reprezentanti care sa se alature
Previziunile din recomandarea facuta guvernului roman in luna iunie s-au inrautatit. Economia nationala se confrunta cu mai multe probleme din cauza crizei mondiale, motiv pentru care CE recomanda