Uniunea Europeana a prelungit joi sanctiunile economice impotriva Rusiei cu inca sase luni pentru a protesta impotriva rolului Moscovei in conflictul din estul Ucrainei si in Crimeea, dupa o decizie in acest sens a liderilor UE de saptamana trecuta, relateaza dpa.
Sanctiunile au fost adoptate initial in iulie 2014, in replica la anexarea de catre Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea si la sprijinul sau pentru separatistii prorusi din estul Ucrainei.
Sanctiunile, care vor ramane in vigoare pana in ianuarie 2020, vizeaza sectoarele ruse financiar, energetic si de aparare, reducand accesul bancilor rusesti la pietele UE si limitand unele exporturi ale UE.
UE a legat relaxarea sanctiunilor de progrese in implementarea acordului de pace de la Minsk, care prevede o incetare neconditionata a focului si ca ambele parti sa retraga armamentul greu de pe linia frontului in estul Ucrainei.
Saptamana trecuta, cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Emmanuel Macron, ale caror tari sunt mediatoare in conflict, i-au pus la curent pe omologii lor din statele UE despre stadiul implementarii acordului de la Minsk.
Liderii UE au cerut "reluarea urgenta a eforturilor de negociere" precum si aplicarea unor masuri de dezvoltare a increderii, a precizat blocul comunitar intr-un comunicat dat publicitatii joi.
UE a mai impus si alte sanctiuni drept reactie la conflictul din Ucraina, intocmind o lista cu 170 de persoane si 44 de entitati vizate de interdictii... mai mult
Joi, 27 Iunie 2019, ora 19:25
Presedintele american Barack Obama a declarat, luni, ca i-a transmis lui Vladimir Putin, la summit-ul G20, ca sanctiunile aplicate Rusiei in urma crizei din Ucraina vor fi mentinute pana cand Moscova va implementa acordul de incetare a focului de la Minsk.
Obama a facut declaratia la finalul summit-ului G20, al celor mai mari puteri economice mondiale, ce a avut loc la Hangzhou, in China, potrivit Reuters.
Dupa anexarea Crimeii si izbucnirea conflictului separatist din Ucraina, UE si SUA au impus Rusiei, in 2014, sanctiuni, ce vizeaza in special domeniul ...citeste mai departe despre "Ce i-a spus Obama lui Putin la summit-ul G20" pe Ziare.com mai mult
Luni, 05 Septembrie 2016, ora 20:00
Ministrul rus al dezvoltarii economice, Aleksei Uliukaev, a declarat ca izolarea actuala a Rusiei nu are nimic bun, dar pe termen lung sanctiunile internationale ar putea conduce la un efect pozitiv.
"Vedeti, chiar si atunci cand incercati sa combateti muste (cu insecticid), la inceput situatia pentru ele este grava. Dar apoi ele se adapteaza pentru a supravietui chiar si in atmosfera otravita. Astfel exista rezultate pe termen scurt ale sanctiunilor si pe termen lung", a afirmat Uliukaev intr-un interviu pentru BBC.
Obama si Merkel au decis: Sanctiunile impotriva Rusiei trebuie mentinute
In opinia sa, devalorizarea fortata a rublei rusesti, produsa anul trecut, a afectat puternic populatia tarii, dar in cele din urma ar putea avea un efect benefic asupra starii economiei ruse.
"Unul dintre rezultatele pe termen lung - o dinamica pozitiva a monedei nationale. La inceput avem scaderea preturilor la petrol, iar apoi sanctiuni, impreuna ele devin o cauza a devalorizarii ...citeste mai departe despre "Ministru rus: Ne vom obisnui cu sanctiunile asa cum mustele se obisnuiesc cu insecticidul" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 10 Iunie 2015, ora 14:10
Ministerul rus de Externe a avertizat, luni, ca Moscova va raspunde "adecvat" noilor sanctiuni impuse de Uniunea Europeana Rusiei, pentru implicarea in criza ucraineana.
MAE rus a adaugat ca masurile nu vor ajuta la gasirea unei solutii pentru acest conflict, scrie Reuters.
UE aplica noi sanctiuni impotriva Rusiei - Printre cei vizati se numara si un cantaret
Uniunea Europeana a extins, luni, sanctiunile pentru Rusia. Noua lista contine 19 indivizi si noua organizatii.
Pe lista noilor sanctionati se numara adjunctul ministrului rus al Apararii, Anatoli Antonov, si celebrul cantaret Iosif Kobzon. Pe lista rusilor vizati de sanctiuni se mai afla si primul adjunct al ministrului Apararii, Arkadi Bahin. Cei doi oficiali din Apararea rusa au fost sanctionati pentru ca au sustinut detasarea soldatilor rusi in Ucraina.
Inca un cetatean rus figureaza pe lista de sanctiuni, care mai include 14 ucraineni si noua organizatii - militii din estul ...citeste mai departe despre "Avertismentul Rusiei dupa noile sanctiuni impuse de UE" pe Ziare.com mai mult
Luni, 16 Februarie 2015, ora 13:34
In timp ce presedintele ucrainean Petro Poroshenko a avut zilele acestea o intrevedere cu liderul rus Vladimir Putin pe tema conflictului din estul tarii, cancelarul german Angela Merkel anunta ca Germania este pregatita pentru o criza de lunga durata.
Iryna Friz, fostul purtator de cuvant al lui Poroshenko si actual membru al parlamentului ucrainean, a declarat ca discutia dintre cei doi lideri a fost una "constructiva". Potrivit unei declaratii publicate pe site-ul Kremlinului, scopul intrevederii ar fi fost situatia din Sud-Estul Ucrainei, apreciaza Bloomberg.
Germania iese la atac
In timp ce conflictul dintre fortele guvernamentale si separatistii prorusi continua in estul Ucrainei, telul Germaniei este de a mentine Republica Ucraineana independenta si suverana. Intr-un discurs tinut in parlament, ieri, Angela Merkel a declarat ca actiunile Rusiei in regiune ameninta "tratatul international de pace si incalca legea internationala" si ca Uniunea Europeana trebuie sa-si adune fortele pentru a lupta impotriva acestor abateri.
"Trebuie sa avem rabdare si sa ramanem puternici pentru a depasi aceasta criza", a declarat cancelarul german, care a continuat spunand ca sanctiunile economice asupra Rusiei "raman inevitabile" din moment ce incercarile de incetare a conflictului in Ucraina au esuat.
Merkel a declarat ca Germania a incercat prin toate eforturile sa gaseasca o solutie diplomatica la aceasta problema. A luat in considerare si preocuparile Rusiei cu... mai mult
Joi, 27 Noiembrie 2014, ora 17:02
3Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat, duminica, ca nu crede ca sanctiunile aspre ce ar putea fi aplicate Rusiei vor ajuta la rezolvarea crizei din Ucraina, chiar daca Angela Markel a sustinut ca UE are in vedere masuri suplimentare in aceasta privinta.
Sigmar Gabriel, vice-cancelarul german si liderul SPD, care imparte puterea in guvern cu conservatorii lui Merkel, nu considera ca astfel de sanctiuni vor schimba pozitia Rusiei, arata Yahoo News, citand Reuters.
"Nu pot sa vad cum ne-ar ajuta sa avansam din punct de vedere economic. Acest lucru va face situatia si mai dificila", a spus ministrul german.
Summit G20:Discutiile pe teme economice, eclipsate de tensiunile Rusia - Occident
Pana acum, ...citeste mai departe despre "Ministrul german al Economiei o contrazice pe Merkel: Rusia, motiv de disputa" pe Ziare.com mai mult
Luni, 17 Noiembrie 2014, ora 07:37
Seful diplomatiei rusesti a acuzat sambata Statele Unite ale Americii ca vor sa "taie legaturile economice" dintre Moscova si Uniunea Europeana, la o zi de la intrarea in vigoare a noilor sanctiuni ale Uniunii Europene impotriva Rusiei din cauza implicarii presupuse a acesteia in conflictul din Ucraina.
"America vrea sa profite de situatia actuala pentru a taia legaturile economice dintre Europa si Rusia", mai ales pentru a impune UE livrarile sale de gaze al caror pret este net superior celui al gazului rusesc, a afirmat Serghei Lavrov, citat intr-un comunicat al MAE rus, intr-un interviu pentru canalul rus de televiziune TV Centre.
SUA, sanctiuni oficiale pentru Rusia - ce sectoare sunt vizate
Washingtonul isi doreste "sa isi asigure ...citeste mai departe despre "Moscova acuza Washingtonul: Vrea sa taie legaturile economice intre UE si Rusia" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 13 Septembrie 2014, ora 17:17
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, considera ca noul razboi rece din Europa nu serveste intereselor nimanui si arata ca Bruxelles-ul intentioneaza sa colaboreze cu Rusia pentru a rezolva conflictul din estul Ucrainei.
Barroso a dat asigurari, intr-un interviu BBC citat de vz.ru, ca UE doreste sa coopereze cu Rusia pentru a gasi o solutie politica la conflictul din estul Europei. "Pentru noi, sanctiunile nu sunt un scop in sine, ci o modalitate de a continua dialogul. Consideram ca ar trebui gasita o solutie politica ce respecta pe deplin suveranitatea si integritatea Ucrainei", a spus Barroso.
In ceea ce priveste conflictul din sud-estul Ucrainei, Barroso a aratat ca se lucreaza "intensiv cu guvernele din Europa pentru a ajunge la o intelegere politica. Deoarece cred ca ar fi o greseala daca nu se va ajunge la o intelegere politica, va avea consecinte (...) Acelasi lucru se poate spune despre Rusia si relatiile sale cu noi", a adaugat acesta.
Intrebat in ...citeste mai departe despre "Ce spune Barroso de noul razboi rece din Europa" pe Ziare.com mai mult
Marti, 09 Septembrie 2014, ora 10:50
Noile sanctiuni indreptate impotriva Moscovei pentru rolul sau in criza ucraineana vor fi dezvaluite luni, a anuntat presedintele american Barack Obama, precizand ca acestea vor viza persoane individuale, companii si importurile rusesti de materiale militare de varf, relateaza agentiile internationale de presa.
Europenii reuniti la Bruxelles ar urma de asemenea sa anunte pe parcursul zilei o inasprire a sanctiunilor lor, in coordonare cu Washingtonul. "Noile sanctiuni americane au la baza sanctiunile existente deja', a subliniat Barack Obama in cursul unei conferinte de presa la Manila, ultima etapa a turneului sau asiatic.
Seful de la Casa Alba a afirmat ca administratia sa face publica o lista de 'persoane private si companii' vizate, cel mai probabil din anturajul presedintelui rus Vladimir Putin, pe care Washingtonul il acuza ca nu respecta acordul incheiat la Geneva in vederea detensionarii situatiei din Ucraina vecina.
Sanctiunile sporite vor avea in vedere mai ales importurile rusesti de 'materiale de aparare high-tech', potrivit lui Obama, care a denuntat cu o zi in urma la Kuala Lumpur 'provocarile' rusesti ce alimenteaza ambitiile separatiste in estul Ucrainei. mai mult
Luni, 28 Aprilie 2014, ora 15:22