Sprijinul pentru uniunea economica si monetara si pentru moneda euro atinge un nou nivel record ridicat, potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, peste trei sferturi dintre respondentii din zona euro (76%) declarandu-se in favoarea monedei unice a UE, se arata intr-un comunicat publicat luni de Comisia Europeana (CE).
Conform sursei citate, in ansamblul UE, sprijinul pentru moneda euro este stabil la 62%.
Opiniile pozitive cu privire la situatia economiilor nationale prevaleaza (49% apreciaza situatia ca fiind buna si 47% o apreciaza ca fiind proasta) . Majoritatea respondentilor din 17 state membre afirma ca situatia economica nationala este buna.
Luxemburg (94%), Danemarca (91%) si Olanda (90%) sunt tarile cu cele mai mari punctaje. Procentajul cel mai scazut al opiniilor pozitive este observat in Grecia (7%), Croatia si Bulgaria (ambele cu 20%), Italia (22%), Spania (26%) si Franta (29%).
Noul sondaj Eurobarometru publicat luni arata o crestere puternica a perceptiei pozitive a cetatenilor fata de Uniunea Europeana in toate domeniile - de la economie la starea democratiei. Acestea sunt cele mai bune rezultate de la sondajul Eurobarometru din iunie 2014 realizat inainte de intrarea in functie a Comisiei Juncker.
Increderea in UE este la cel mai inalt nivel din 2014 si ramane superioara increderii in guvernele sau parlamentele nationale. Increderea in UE a crescut in 20 de state membre, cu cele mai mari punctaje in Lituania (72%), Danemarca (68%) si Estonia... mai mult
Luni, 05 August 2019, ora 14:59
Cele mai sarace tari din Uniunea Europeana, Romania, Croatia si Bulgaria, se gandesc la adoptarea euro, iar tara noastra a anuntat saptamana trecuta ca va prezenta o strategie in acest sens pana la sfarsitul acestui an, reluand o idee din 2015.
Trecerea la moneda unica europeana ar putea ajuta statele din Balcani sa ramana aproape de nucleul UE, in conditiile intrebarilor care apar legate de distributia viitoare a fondurilor pentru dezvoltare, relateaza Bloomberg.
"Dupa Brexit, ramanerea in afara zonei euro te-ar putea face un outsider. Daca privesti bugetul UE, observi ca se acorda o atentie mult mai mare zonei euro. Comisia Europeana vrea sa acorde aceasta facilitate de convergenta pentru aderarea la zona euro, asa ca tarile trebuie sa profite de acest lucru", a declarat Juraj Kotian, economist la Erste Bank in Viena.
Planurile celor trei tari contrasteaza cu statele mai bogate din estul Europei. In timp ce Slovenia, Slovacia si tarile baltice, respectiv Estonia, Letonia si Lituania, folosesc euro, Polonia, Cehia si Ungaria nu au planuri ferme sa le urmeze exemplul.
Experienta Greciei, a ceea ce s-ar putea intampla cand se renunta la politica monetara independenta, nu a fost de ajutor. Dar tarile membre mai putin bogate ar putea avea nevoie de fondurile de dezvoltare ani de zile pentru a reduce decalajul in domeniul bunastarii.
Pregatirile Bulgariei sunt mai avansate
Cea mai saraca tara din UE, care detine in prezent presedinta Uniunii, are cursul levei... mai mult
Luni, 14 Mai 2018, ora 12:52
Obiectivul Romaniei de a adera la zona euro in 2019 este "foarte ambitios", o data mai realista fiind dincolo de 2021, astfel incat Romania sa evite trecerea prematura la moneda europeana, in timp ce factorii de decizie par sa ignore provocarile si riscurile statutului de membru, potrivit Erste.
"ČŠn ultimii ani, aderarea Romaniei la zona euro a devenit o tinta miscatoare. Ultimul termen mentionat acum este 2019. Consideram acest nou termen ca fiind foarte ambitios si credem ca o data de aderare mai realista ar fi dincolo de 2021", se arata intr-un raport al Erste.
Planurile Romaniei de a adera la zona euro au ramas neschimbate chiar si in perioada de varf a crizei, cand a fost pusa sub semnul intrebarii existenta monedei europene, iar Ungaria si Polonia au pus acest obiectiv in asteptare.
Aderarea Romaniei la zona euro, o tinta aflata in miscare de la intrarea tarii in Uniunea Europeana, a fost utilizata ca "proiect istoric" necesar pentru a servi ca ancora pentru deciziile economice ale guvernelor, fiind sprijinita puternic in acest sens de Banca Nationala a Romaniei.
"In ultimele doua decenii, apetitul Romaniei pentru reforme a fost mai degraba moderat si, de aceea, obiective ambitioase precum aderarea la UE sau obtinerea centurii de siguranta a FMI au fost factorii motivanti care au facut Romania sa inghita chiar si pastilele mai amare ale reformelor, care altminteri ar fi fost refuzate, institutiile mentionate avand in acelasi timp si rolul de tapi... mai mult
Luni, 19 Mai 2014, ora 12:17
Polonia nu va putea sa adopte moneda euro timp de mai multi ani, ca urmare a unui blocaj parlamentar care ar putea dura pana in 2019, a declarat premierul liberal Donald Tusk.
"Nu vom intra in zona euro fara sa modificam constitutia. Nu avem majoritatea parlamentara in prezent si intuitia imi spune ca nu o vom avea nici in urmatorul mandat", a spus Tusk intr-un interviu acordat unei publicatii locale, preluat de AFP.
Deoarece opozitia conservatoare respinge aderarea Poloniei la blocul economic cu moneda unica, guvernul nu poate obtine majoritatea parlamentara de doua treimi de care are nevoie pentru realizarea modificarilor constitutionale necesare.
De asemenea, partidele de opozitie din Polonia castiga teren in fata liberalilor. Urmatoarele alegeri parlamentare din Polonia vor avea loc in 2015, iar mandatul va fi
de patru ani, ceea ce inseamna ca procesul aderarii la zona euro ar putea fi prelungit pana in 2019.
Citeste mai multe despre Motivul pentru care accesul Poloniei in zona euro va fi blocat multi ani pe Ziare.com mai mult
Duminica, 07 Iulie 2013, ora 12:39
Polonia a redeschis dezbaterea pe tema datei-tinta de intrare in zona euro, dupa ce, din 2009, cand criza financiara a lovit Europa, nu si-a mai exprimat speranta in acest sens.
Presedintele Bronislaw Komorowski, de centru, a sugerat ca natia de 38 de milioane de cetateni, cea mai mare economie din centrul Europei, ar trebui sa decida aderarea la moneda euro dupa 2015. Aliatul sau, premierul Donald Tusk, a insistat insa ca o decizie pe tema aderarii trebuie luata "in urmatoarele luni", scrie France24.
Dezbaterea a fost redeschisa intr-un moment in care sondajele de opinie arata ca mai putin de o treime din polonezi doresc sa treaca de la zlot la euro. In plus, Polonia are probleme in a indeplini asa-zisele criterii de convergenta la eurozona si mai are de facut schimbari cosntitutionale pentru adoptarea euro. Guvernul Tusk are slabe sanse insa sa obtina majoritatea necesara in Parlament pentru a trece aceste schimbari, avand in vedere puterea pe care o are opozitia euro-sceptica.
Citeste mai multe despre Criza in UE - Polonia relanseaza dezbaterea privind aderarea la euro pe Ziare.com mai mult
Duminica, 03 Februarie 2013, ora 10:50
Polonia va deveni membra a zonei euro, insa nu se grabeste sa adopte moneda unica, a declarat presedintele Bancii Centrale din Polonia, Marek Belka. Acesta a declarat ca statul polonez va intra in zona euro doar atunci cand va fi pregatit.
"Polonia isi doreste sa devina membra a zonei euro dar evita sa se grabeasca in acest demers din mai multe motive", a precizat Belka in cadrul unei conferinte internationale"Recostructia Europei", scrie wbj.
"Cel mai important motiv este acela ca nu suntem suficient de pregatiti pentru a intra in zona euro", a adaugat Belka.
In plus, Polonia trebuie sa se asigure ca zona euro este o structura stabila.
"Nu are niciun sens sa ne alaturam decat daca suntem ferm convinsi ca va rezista. Vrem sa fim siguri ca proiectul zonei euro este ireversibil si atunci vom initia pregatirile pentru aderare", a concluzionat guvernatorul polonez.
Nu este prima data cand Marek Belka face declaratii cu privire la reticenta Poloniei in a adopta moneda euro.
Seful Bancii Centrale a Poloniei: Euro este o greseala
Intr-un discurs sustinut in cadrul sesiunii anuale a Fondului Monetar Internationale (FMI), guvernatorul Bancii Centrale de la Varsovia a afirmat ca euro a fost rezultatul instabilitatii cursurilor de schimb valutar, care a precedat crearea sa.
Polonia nu va lua in considerare posibilitatea aderarii la zona euro pana cand nu va fi exclus complet riscul prabusirii zonei euro, a subliniat Belka, mentionand ca adoptarea monedei... mai mult
Luni, 22 Octombrie 2012, ora 10:21
Crearea monedei unice europene a fost o greseala, a declarat vineri presedintele Bancii Nationale a Poloniei, Marek Belka.
Intr-un discurs sustinut in cadrul sesiunii anuale a Fondului Monetar Internationale (FMI), guvernatorul Bancii Centrale de la Varsovia a afirmat ca euro a fost rezultatul instabilitatii cursurilor de schimb valutar, care a precedat crearea sa.
Polonia nu va lua in considerare posibilitatea aderarii la zona euro pana cand nu va fi exclus complet riscul prabusirii zonei euro, a subliniat Belka, mentionand ca adoptarea monedei euro va fi discutata de Varsovia numai atunci cand investitorii vor inceta sa mai parieze pe prabusirea zonei euro, iar in tari cum ar fi Spania va incepe cresterea economica.
Un alt participant la sesiunea FMI de la Tokyo, Lucio Vinhas de Souza, economistul sef al Diviziei pentru datoria suverana din cadrul Moody's, a estimat la 33% probabilitatea iesirii Greciei din zona euro, care ar putea fi urmata, in opinia sa, de destramarea zonei euro. Cu toate acestea, el a mentionat ca potrivit scenariului principal al Moody's nu exista riscul prabusirii zonei euro. mai mult
Vineri, 12 Octombrie 2012, ora 16:24
Majoritatea germanilor considera ca situatia lor personala ar fi mai buna fara moneda unica, releva un sondaj facut public luni, spre deosebire de francezi, care se raporteaza diferit la aceasta problema.
Potrivit sondajului realizat pentru fundatia germana Bertelsmann, 65% dintre germani sunt de parere ca le-ar fi mai bine daca Germania ar avea in continuare Deutsche Mark, in loc sa fi adoptat euro.
In schimb, doar 36% dintre francezi au estimat ca situatia lor personala ar fi mai buna daca ar folosi si acum tot francul.
De asemenea, 49% dintre germani au declarat ca le-ar merge mai bine daca nu ar exista Uniunea Europeana (UE). Francezii sunt mai putin numerosi si in acest caz - 34%, potrivit Agerpres.
Polonezii, care au participat si ei la acest sondaj, au afirmat doar in proportie de 28% ca le-ar fi mai bine fara UE.
In ce priveste sansele de pe piata muncii, 37% dintre germanii intervievati au apreciat ca ar fi mai mari daca nu ar exista UE, parere impartasita de 35% dintre francezii si de 24% dintre polonezii participanti la sondaj.
Cu toate acestea, 69% dintre germani considera ca Uniunea Europeana reprezinta un model pentru restul lumii, aceasta proportie fiind mai mica in cazul francezilor (56%) si al polonezilor (59%).
Mai mult de jumatate din europeni sunt de parere ca moneda euro nu este benefica pentru economia tarii lor, arata un sondaj facut public miercuri.
Aceasta raportare a europenilor a rezultat in urma crizei datoriilor din... mai mult
Luni, 17 Septembrie 2012, ora 12:05
Mai mult de jumatate din europeni sunt de parere ca moneda euro nu este benefica pentru economia tarii lor, arata un sondaj facut public miercuri.
Aceasta raportare a europenilor a rezultat in urma crizei datoriilor din zona euro, fenomen care le-a zdruncinat puternic increderea in moneda unica.
Sondajul se intituleaza "Transatlantic Trends 2012" si este realizat anual in SUA si Europa de catre think-tank-ul american German Marshall Fund si Compagnia di San Paolo, o fundatie privata cu sediul in Italia.
57% dintre persoanele intervievate in 12 tari din Uniunea Europeana - atat state din zona euro cat si din afara uniunii monetare - sustin ca moneda euro a fost sau ar fi un lucru rau pentru economia lor nationala, in crestere cu patru procente fata de sondajul similar de anul trecut.
Aproape 1.000 de persoane au fost intervievate in fiecare tara in iunie, prin telefon sau fata in fata.
In Spania, ultima tara asupra careia se concentreaza atentia in aceasta criza a datoriilor veche de aproape trei ani, 57% dintre cei intervievati sunt de parere ca moneda euro a daunat economiei spaniole, un nivel cu trei procente mai ridicat decat anul trecut.
Sondajul a relevat o opinie din ce in ce mai defavorabila fata de euro in cateva tari din afara zonei euro, 89% dintre britanici, 84% dintre suedezi si 71% dintre polonezi sustinand ca aderarea la uniunea monetara ar avea efecte daunatoare pentru economiile lor, toate procentele in crestere usoara fata de anul... mai mult
Miercuri, 12 Septembrie 2012, ora 18:17