Presedintele Romaniei nu are nevoie de mandat in momentul cand participa la reuniunile Consiliului European, declara consilierul prezidential pentru Afaceri Europene, Leonard Orban. Reactia sa vine dupa ce PSD si ALDE au cerut dezbateri in Parlament privind viitorul UE dupa Brexit. Pozitia Romaniei este deja formata, a mai precizat consilierul prezidential.
Leonard Orban a declarat pentru RFI Romania ca "opinia Romaniei este ca ar trebui sa se mearga cu totii inainte, sa se avanseze cu totii, pentru ca pana la urma, numai astfel se poate asigura coeziunea proiectului european, numai astfel se poate asigura prosperitatea si pacea pentru cetatenii Uniunii Europene".
Intrebat daca asta inseamna ca Romania respinge scenariul unei Europe diferentiate, consilierul prezidential a raspuns: "Da, si nu de ieri de azi, ci aceasta pozitie este o pozitie principiala, care a fost exprimata in repetate randuri de catre presedintele Romaniei in cadrul reuniunilor Consiliului European, dar si cu alte ocazii".
Consecintele unei Europe cu mai multe viteze
Ce consecinte ar avea o Uniune Europeana cu viteze diferite? "Noi credem ca nu s-ar ajunge decat la o autonomizare, daca vreti, crearea unor cercuri care vor avansa mult mai repede decat restul statelor membre, care nu fac parte din aceste cercuri.
Asta va crea dificultati inclusiv in procesul decizional, iar pana la urma, in loc sa fie o solutie de avansare in integrare, ar putea sa fie o solutie pentru dezintegrare", crede... mai mult
Luni, 06 Martie 2017, ora 11:03
Parlamentul European (PE) a aprobat miercuri candidatul Romaniei la functia de membru al Curtii Europene de Conturi, George Pufan, si l-a respins pe cel al Croatiei, Neven Mates, in cadrul unui vot desfasurat in plenul de la Strasbourg.
Nominalizarea lui George Pufan a fost avizata favorabil cu 334 de voturi pentru, 290 impotriva si 48 de abtineri, in timp ce Neven Mates a fost avizat negativ, cu 231 de voturi pentru, 396 impotriva si 45 de abtineri.
La sfarsitul lunii trecute, Comisia pentru control bugetar (CONT) a PE a acordat un aviz pozitiv candidaturii lui George Pufan, in urma unui vot strans de 14 la 13, in timp ce Neven Mates a primit aviz negativ, cu un scor de 11 la 16.
George Pufan este in prezent secretarul general a Curtii de Conturi a Romaniei. El este cel de-al treilea candidat prezentat de Romania, dupa ce autoritatile de la Bucuresti au retras candidatura lui Mircea Vasilescu Popescu, iar Leonard Orban si-a retras candidatura dupa un vot negativ in plen. Mandatul reprezentantului Romaniei la Curtea Europeana de Conturi, Ovidiu Ispir, a expirat la 1 ianuarie, dar el ramane in functie pana la finalizarea procedurii de desemnare a succesorului sau.
Neven Mates a fost seful misiunii Fondului Monetar Internationale in Europa Centrala si de Est, in prezent fiind consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Croatiei. El a refuzat sa afirme in cadrul audierii din Comisia CONT a PE ca se va retrage daca plenul PE ii va respinge nominalizarea, asa cum... mai mult
Miercuri, 12 Iunie 2013, ora 15:11
George Pufan, candidatul propus de Romania pentru functia de membru al Curtii Europene de Conturi, a primit, luni, avizul pozitiv al Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, fiind inregistrate 14 voturi "pentru" si 13 "impotriva".
Europarlamentarul PSD Catalin Ivan a declarat, pentru MEDIAFAX, ca in Comisia de control bugetar au fost inregistrate in favoarea lui Gheorghe Pufan 14 voturi "pentru" si 13 "impotriva", acesta fiind avizat pozitiv.
De asemenea, intr-un comunicat al PE se precizeaza ca nominalizarea lui George Pufan a fost aprobata prin vot secret.
"Nominalizarea lui George Pufan pentru locul Romaniei de la Curtea Europeana de Conturi a fost aprobata luni, cu o majoritate stransa, de Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European. Daca plenul voteaza in favoarea nominalizarii in sesiunea din iunie, Pufan isi va prelua mandatul la institutia din Luxemburg dupa ce Consiliul ii va aproba numirea. Nominalizarea lui George Pufan a fost aprobata cu 14 voturi pentru si 13 impotriva, prin vot secret", mentioneaza comunicatul.
George Pufan este cel de-al treilea candidat prezentat de Romania pentru aceasta pozitie.
Candidatura lui Mircea Vasile Popescu a fost retrasa de autoritatile romane, iar Leonard Orban, cel de-al doilea candidat, si-a retras el insusi candidatura dupa un vot negativ al plenului PE. Locul Romaniei la Curtea Europeana de Conturi este vacant de la 1 ianuarie 2013.
Membrii Curtii de Conturi sunt numiti pe o... mai mult
Marti, 28 Mai 2013, ora 09:22
Noul candidat propus Guvernul Romaniei pentru calitatea de membru al Curtii Europene de Conturi, George Pufan, va fi audiat luni de Comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European (PE), care va emite un aviz consultativ privind numirea sa.
Contestatarii lui George Pufan sustin ca acesta este de meserie inginer in constructii si ca a obtinut o diploma de contabilitate abia la 53 de ani, la o facultate particulara din Galati, motiv pentru care nu ar avea experienta in audit.
Functia pe care o ocupa in prezent, cea de secretar general al Curtii de Conturi, ar fi una eminamente administrativa, "cu obligatii care nu au absolut nicio legatura cu (...) competenta sau atributiile Curtii", se mentioneaza intr-un protest al colegilor sai de institutie din aprilie, publicat in presa din Romania.
Precedenta candidatura propusa de Romania - fostul comisar european Leonard Orban - a fost retrasa, anul trecut, dupa ce a primit aviz nefavorabil atat in Comisia CONT, cat si in plenul PE.
Audierea lui George Pufan figureaza luni dupa-amiaza pe agenda Comisiei CONT, proiectul de raport pentru avizarea numirii sale fiind intocmit, ca si in cazul lui Leonard Orban, de eurodeputata spaniola Ines Ayala Sender.
Pufan va renunta la candidatura in cazul unui aviz negativ
Conform CV-ului inclus in proiectul de raport referitor la propunerea de numire, George Pufan a fost director al Curtii de Conturi a Romaniei intre 1994 si 2000, avand in aria sa de... mai mult
Vineri, 24 Mai 2013, ora 15:16
Evitarea unei noi crize politice in Romania este cel mai important lucru pentru Comisia Europeana cu privire la tara noastra, iar problema cea mai mare a Romaniei in absorbtia fondurilor este capacitatea administrativa, a declarat Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, aflat la final de mandat.
Fost comisar european pentru multilingvism, Orban a vorbit despre procesul de absorbtie a fondurilor europene si dificultatile din acest domeniu, despre sugestiile pe care i le-a facut premierului desemnat, Victor Ponta, pentru viitoarea structura de atragere a banilor comunitari, dar si despre modul in care CE vede Romania, intr-un interviu acordat Agerpres.
Ministrul Afacerilor Europene a atras atentia ca deciziile pe care noul Parlament le va lua privind incuviintarea urmaririi penale a unor parlamentari - fosti ministri sau in cazul numirii Avocatului Poporului vor cantari greu asupra raportului suplimentar al Comisiei Europene din Mecanismul de Cooperare si Verificare pe Justitie, asteptat in ianuarie 2013, si implicit asupra deciziei Consiliului JAI privind eventuala aderare a Romaniei la spatiul Schengen.
La inceputul mandatului, in septembrie 2011, v-ati fixat ca obiectiv cresterea ratei reale de absorbtie a fondurilor structurale de la 3,7%, cat era atunci, la 20% pana la finalul mandatului. La finele lunii noiembrie 2012, rambursarile de la Comisia Europeana se ridica undeva la 9,72%. Au mai crescut intre timp?
Rambursarile nu au crescut, dar cererile... mai mult
Miercuri, 19 Decembrie 2012, ora 09:49
Membrii Parlamentului European vor vota, marti, in sesiune de la Strasbourg, in legatura cu candidatura ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, pentru un post de membru al Curtii Europene de Conturi.
Leonard Orban a primit aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a PE pe 26 septembrie.
Leonard Orban, respins de Comisia de control bugetar din Parlamentul European
Potrivit agendei de lucru a Parlamentului European, votul in privinta lui Orban, candidat al Romaniei, propus de premierul Victor Ponta pentru postul respectiv, va avea loc marti seara, intr-o sedinta care va incepe la 18.00, ora locala (19.00 ora Romaniei).
Votul din plenul PE este decisiv in privinta ocuparii de catre Orban a postului de la Curtea Europeana de Conturi din Luxemburg, in conditiile in care avizul Comisiei de Control Bugetar este consultativ.
Votului din plenul PE ii urmeaza si o validare de catre Consiliul European, insa aceasta reprezinta doar o formalitate. Consiliul European nu trece de obicei peste votul din plenul PE.
Orban a confirmat saptamana trecuta ca nu a renuntat la candidatura pentru functia de la Curtea Europeana de Conturi, aratand ca poarta in continuare consultari cu "foarte multi actori" privind votul din plenul Parlamentului European.
Premierul Victor Ponta a declarat, pe 28 septembrie la Bruxelles, dupa intalnirea cu presedintele PE, Martin Schulz, raspunzand unei intrebari, ca decizia finala in cazul candidaturii lui Leonar Orban pentru... mai mult
Luni, 22 Octombrie 2012, ora 12:30
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, va fi audiat, miercuri, la Bruxelles, de Comisia de Buget a Parlamentului European, in vederea obtinerii avizului pentru ocuparea postului de la Curtea Europeana de Conturi.
Audierea lui Orban va avea loc in jurul orei locale 16.00 si va dura in jur de 30-40 de minute, acesta trebuind sa ii convinga pe membrii Comisiei ca indeplineste conditiile necesare ocuparii postului de membru al Curtii Europene de Conturi de la Luxemburg.
Pentru ocuparea de la 1 ianuarie 2013 a postului respectiv, Orban va trebui sa obtina, pe langa avizul Comisiei, si un vot favorabil din partea plenului Parlamentului European, acesta urmand a fi dat in urmatoare sesiune a forului legislativ european, precum si un aviz din partea Consiliului European.
In vara acestui an, Orban a declarat pentru MEDIAFAX ca a acceptat de principiu propunerea premierului Victor Ponta de a prelua din ianuarie 2013 un mandat de sase ani ca membru al Curtii Europene de Conturi, mandat care revine Romaniei si este ocupat din 2007 de judecatorul Ovidiu Ispir.
Premierul Victor Ponta a anuntat saptamana trecuta ca dupa alegerile parlamentare pe care le preconizeaza sa fie castigate de USL, va propune in noul guvern numirea unui ministru al Fondurilor Europene cu atributii directe in coordonarea autoritatilor de management, urmand ca din 2014 sa existe o singura institutie in domeniu.
El a apreciat ca numirea unui astfel de ministru va pregati infrastructura pentru... mai mult
Miercuri, 26 Septembrie 2012, ora 09:06
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, miercuri, ca va fi audiat saptamana viitoare in Parlamentul European, in vederea numirii sale in functia de membru al Curtii Europene de Conturi.
Ministrul Orban lasa Romania pentru o functie europeana
"Am fost nominalizat pentru pozitia de membru in Curtea de Conturi Europeana, iar in masura in care Parlamentul European va fi de acord si Consiliul de asemenea, voi incepe mandatul incepand din 1 ianuarie 2013", a precizat Orban.
Leonard Orban a fost propus in luna iunie de Guvernul Romaniei pentru postul de membru al Curtii Europene de Conturi.
Intr-o nota semnata de seful Reprezentantei Romaniei la Uniunea Europeana, Mihnea Motoc, transmisa Consiliului Uniunii Europene, se arata ca Leonard Orban este propunerea Guvernului Romaniei pentru postul de membru al Curtii Europene de Conturi, in mandatul 2013 - 2019.
Mandatul actualului reprezentant al Romaniei la Curtea Europeana de Conturi, Ovidiu Ispir, expira la data de 1 ianuarie 2013. mai mult
Miercuri, 19 Septembrie 2012, ora 14:20
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, va fi nominalizat pentru un post in cadrul Curtii de Conturi a Uniunii Europene, insa nu e clar daca el va elibera scaunul din Guvern acum sau dupa alegerile parlamentare din decembrie.
"E o chestiune publica, e vorba de nominalizarea ca membru al Curtii Europene de Conturi a UE. Daca Parlamentul European accepta nominalizarea, voi incepe de la 1 ianuarie 2013", a spus Orban pentru Ziare.com.
Intrebat daca va parasi functia de ministru in zilele urmatoare, avand in vedere ca premierul Victor Ponta a parut ca da de inteles asta, spunand ca "Leonard Orban va accepta zilele urmatoare o functie europeana", acesta a raspuns ca decizia nu a fost inca luata.
"Asta e o chestiune care urmeaza sa fie decisa", a raspuns ministrul Afacerilor Europene.
Leonard Orban a fost numit ministru al Afacerilor Europene in octombrie 2011, avand ca principala sarcina coordonarea programelor de absobtie a fondurilor europene. El nu are insa controlul direct al autoritatilor de management din ministere, ceea ce ingreuneaza coordonarea.
Citeste mai multe despre Ministrul Orban lasa Romania pentru o functie europeana. Data plecarii nu e clara pe Ziare.com. mai mult
Marti, 18 Septembrie 2012, ora 13:15