Italia şi Franţa ar trebui să reducă cheltuielile mai repede decât intenţionează în prezent, pentru a ţine datoriile publice sub control, în timp ce Germania ar trebui să aloce fonduri mai
În cadrul unei ședințe din Consiliul European de la Bruxelles, s-au discutat recent o serie de schimbări majore în administrarea economiilor din blocul comunitar. Printre acestea se numără
În 2023, România a cheltuit pentru apărare 1,6% din PIB, sub pragul NATO de 2% și sub media membrilor alianței, de 1,73%, cu un total de 5,6 miliarde de dolari. Această sumă plasează țara
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Ministrul grec al Transporturilor, Christos Staikouras, a punctat joi, 11 aprilie, importanța conexiunii dintre statul elen și România, prin extinderea unui proiect de infrastructură feroviară.
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de
În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Centura Gura Humorului, care are doar 10 kilometri, va costa aproape cât toată autostrada de centură din nordul Bucureștiului, în lungime de aproximativ 50 de kilometri, adică 539 de milioane
Ministerul Sănătăţii anunţă semnarea contractului de finanţare pentru digitalizarea CNAS – PIAS (Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate), care include elemente importante de
Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a reuşit, vineri, să adopte bugetul Capitalei pe 2024, consilierii PNL anunţând că nu susţin această formă a proiectului.
Oficialii Ministerului Transporturilor au anunțat semnarea, în dimineața zilei de vineri, 16 februarie, a ultimului contract de proiectare și execuție pentru o autostradă finanțată prin PNRR.
Secretarul de stat Irinel Scrioșteanu a anunțat vineri, 16 februarie, un pas vital pentru finalizarea autostrăzii A7, pe toată lungimea proiectată între Ploiești și Siret (județul Suceava).
Oficialii Ministerului Transporturilor au efectuat o vizită în teren pentru a inspecta lucrările începute în forță la cea mai spectaculoasă intersecție din "arealul" autostrăzilor din
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Faptul că România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană la nivel de competențe digitale, atât când vine vorba despre alfabetizarea în acest sens la nivel individual, familiaritatea
Proiectul pentru realizarea centurii Gura Humorului a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, anunţă secretarul de stat din minister, Irinel
Un pas important în vederea activării unui coridor bidirecţional al fluxurilor de gaze naturale din Grecia în Ucraina şi vice-versa a fost făcut, vineri, de către operatorii de infrastructură
Primăria Sighişoara a anunţat, miercuri, că a finalizat studiul de fezabilitate şi că va depune o cerere de finanţare europeană pentru Proiectul "Regenerare Urbană a centrului istoric al
Vladimir Ghiță, CEO Fort, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei, despre planurile privind listarea la
Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că vineri depune Cererea de Plată 3 din noul PNRR al României, un plan a cărei revizuire nu numai că a fost aprobată
Guvernul, reunit luni în şedinţă, va aproba suplimentarea, din Fondul de rezervă bugetară, a bugetelor mai multor ministere şi instituţii centrale: Ministerul Transporturilor, Ministerul
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a deschis, luni, cea de-a treia rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi
Parlamentul European și Consiliul Europei au ajuns la un acord care vizează reducerea emisiilor și a consumului de energie ale clădirilor aflate pe teritoriul Uniunii Europene.
Economia germană va creşte foarte puţin în 2024, după declinul din 2023, arată cele mai recente previziuni publicate vineri de Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), transmit Reuters şi
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat, luni, 18 decembrie, că în bugetul pentru 2024 nu este nimic pus "din pix" şi totul este cu reglementare legală.