Capitalizarea CEC Bank este o problema a Comisiei Europene, iar o solutie ar fi ca statul sa vanda 49% din actiuni, in conditiile in care valoarea de piata a bancii nu a scazut din cauza crizei, a
Castigul net al companiei Transelectrica, din oferta publica de vanzare, a fost de 31,88 milioane euro, dupa ce a platit costuri legate de listare in valoare de 3 milioane euro, a declarat, miercuri,
SIF Oltenia, Banca Transilvania, Transelectrica, Money Channe si presedintele Traian Basescu au fost printre premiantii brokerilor romani pentru contributiile lor la dezvoltarea si promovarea pietei
Compania Transelectrica va fi tranzactionata la Bursa de Valori Bucuresti incepand cu data de 25 august 2006, conform declaratiei directorului general al companiei, Stelian Gal. Conform declaratiei
Transelectrica considera ca prospectul de oferta pentru listarea pe Bursa nu ar trebui sa contina date despre litigiul in care este implicata societatea si care ar putea amana data stabilita pentru
Listarea la Bursa de Valori Bucuresti a actiunilor Transelectrica va avea loc in a doua jumatate a lunii august, desi estimarile initiale ale companiei indicau ca termen de tranzactionare data de 7
Tranzactiile Bursei de Valori Bucuresti s-au dublat luni pana la 49,33 milioane lei (13,84 milioane euro), iar titlurile listate s-au scumpit cu 3,62%, ca efect al informatiilor cu privire la
Valoarea tranzactiilor la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a urcat in saptamana 11-15 septembrie 2006 la un maxim istoric de 674,95 milioane lei (peste 190 milioane euro), de patru ori mai mult decat
Actiuni, Bursa de Valori Bucuresti, SSIF, SIF, cotatii bursiere, speculatii, broker - toate sunt elemente legate de investitiile pe bursa, toate cuvintele apar in articolele din domeniu, insa cei
Exceptie face segmentul SIF, care a coborat cu 1,3 procente. Astazi indicii au inchis pe plus, cel mai mult BET-FI (+1,9%), intr-o sedinta modesta, fara evenimente deosebite si cu o lichiditate
Actiunile Transelectrica scoase la vanzare prin oferta publica initiala primara au fost suprasubscrise de 6,46 de ori, investitorii depunand oferte pentru 47,38 milioane de titluri in valoare totala
Imprumuturi mici, de cateva milioane de lei, aduse chiar la usa de o firma britanica * Campionatul Mondial de Fotbal va produce haos in sistemul financiar-bancar * Transelectrica, la Bursa din august
Transelectrica a lansat ieri oferta publica initiala primara pentru vanzarea unui pachet de 7,3 milioane de actiuni, care reprezinta 10% din capitalul social.Pretul de vanzare va fi de 16,80
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va avea o noua structura de tranzactionare, prin modificarea sectoarelor si a categoriilor, una dintre noutati fiind introducerea transferurilor cu unitati de fond
Compania nationala de transport al gazelor naturale Transgaz Medias a primit cinci oferte de la companii interesate sa ofere servicii de intermediere pentru oferta publica initiala primara de actiuni
Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI) a inscris in sistem, luna trecuta, un numar dublu de institutii publice, fata de'Am eliberat peste 2.000 de certificate
Valoarea schimburilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-a redus joi cu 8,8% pana la 19,49 milioane lei (5,9 milioane euro), iar titlurile s-au scumpit usor, pe fondul instalarii unei atmosfere de
Ministerul Economiei si Comertului (MEC) vrea sa listeze pe bursa, in 2007, Nuclearelectrica, Hidroelectrica si Romgaz, a declarat, duminica, ministrul economiei, Varujan Vosganian."Am dat in
Cu o zi inainte de inchiderea ofertei, investitorii mari si mici au subscris actiunile Transgaz de patru ori, valoarea actiunilor subscrise ajungand la 260 milioane de euro, in timp ce oferta se
15 companii cu activitate in Romania sunt in Top 100, clasamentul celor care au inregistrat cele mai mari venituri din vanzari din toata Europa de Sud-Est, respectiv de 15,2 miliarde euro, se arata
Bursa de Valori Bucuresti si-a revenit, ieri, piata evoluand cu o lichiditate mult mai buna, fara a recupera insa pierderile suferite miercuri, in plina sedinta de panica si de scaderi sustinute ale
Transelectrica va fi tranzactionata la BVB in aprilie 2006. Cotate ca sperante in atragerea unor investitori de calibru pe piata de capital, societatile din domeniul energetic se lasa inca asteptate
Toata piata bursiera a tranzactionat ieri cu ochii pe monitoare, in asteptarea rezultatului celei mai importante privatizari a mileniului - Banca Comerciala Romana (BCR). Brokerii vor incepe astazi
Fondul Proprietatea este o idee extraordinara si oportuna, apreciaza operatorii pietei autohtone de capital, care asteapta insa cu un entuziasm moderat punerea in practica a acestei initiative
Ministerul Economiei are in vedere ca pe viitor sa privatizeze si alte companii de stat prin listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a declarat, vineri, secretarul de stat din ministerul de
Nici cele mai mari suprasubscrieri in cadrul unor oferte publice de listare derulate prin BVB nu au protejat investitorii de scaderile cotatiilor in 2008. Daca lacomia investitorilor nu ar fi fost
Cel mai mare producator de energie electrica din Romania, compania de stat Hidroelectrica, estimeaza ca va atrage, prin listarea din acest an, fonduri de pana la 300 mil. euro. "Vom lista in 2008
Piata de capital este afectata de deciziile politice cu impact asupra Fondului Proprietatea. "Nu s-au mai purtat discutii cu Guvernul referitor la listarea Fondului Proprietatea la Bursa", declara,
A"Fondul ProprietateaA" sau SC Fondul A"Proprietatea A" SA a fost constituit in vederea asigurarii resurselor financiare necesare acordarii de despagubiri catre persoanele care nu pot fi despagubite