Hidroelectrica a anunţat, vineri, finalizarea lucrării de tip LN3 pentru hidroagregatul nr. 1 de la CHE Costişa, "un pas important în dezvoltarea şi consolidarea infrastructurii hidroelectrice".
Ministerul Transporturilor anunţă că au fost aprobate în şedinţa de guvern de joi, 16 noiembrie, documente privind expropierile necesare realizării autostrăzii Focşani-Bacău, în valoare
Când vine vorba de pasiunea pentru vânătoare, echipamentul potrivit face diferența dintre o experiență mediocră și una excepțională. În era tehnologiei avansate în care trăim, camerele
Este dovedit faptul ca in practicarea vanatorii, atunci cand mai multe persoane vaneaza intr-un grup, imbracamintea si accesoriile de protectie permit identificarea rapida a tuturor persoanelor
Catalin Urtoi, vicepresedinte al asociatiei "Impreuna pentru A8", numit in urma cu doua saptamani consilier onorific al ministrului Transporturilor, a declarat ca studiul de fezabilitate pentru doua
Deputatilor li se cere sa respinga categoric modificarile aduse Legii Vanatorii, asa cum au trecut ele de Senat, inclusiv cu un amendament care scoate ursii din lista animalelor protejate, astfel ca
Aproape 1.200 de alergatori, un record national si aproximativ 50.000 de euro pentru copiii si adultii care infrunta un diagnostic incurabil - acesta este bilantul crosului caritabil Alearga tu
Peste 3.000 de porci au fost sacrificati in ultimele doua saptamani in mai multe localitati din judetul Teleorman, ca masura preventiva pentru evitarea extinderii cazurilor de pesta porcina africana
Un tanar specialist in marketing care si-a petrecut de mic verile muncind in ferma de legume a familiei e hotarat sa testeze limitele agriculturii ecologice, folosind tehnologii inovatoare.
Noul Ordin privind nivelul de interventie in cazul speciilor lup si urs va fi aplicat punctual, in functie de situatie, deci nu va veni cineva sa impuste la intamplare 140 de ursi, a declarat, vineri
Politia germana a anuntat, luni, ca a destructurat un mic grup neonazist, pe care l-a catalogat drept "terorist", suspectat ca a planificat diverse atentate si atacuri contra unor straini, in urma
Seful serviciului de informatii interne al Germaniei (Biroul pentru protectia Constitutiei, BfV), Hans-Georg Maassen, a fost demis din functie, a anuntat marti serviciul de presa al guvernului
Fragmente carbonizate dintr-o paine coapta acum 14.500 de ani intr-un cuptor din piatra gasite intr-un sit preistoric din nord-estul Iordaniei le ofera cercetatorilor o ipoteza surprinzatoare:
Radiatiile ultraviolete au crescut in aceasta vara la un indice periculos in Romania, cat si in tarile in care romanii isi petrec de obicei vacanta (cum ar fi Italia, Turcia si Spania), ajungand la
Danut Andrusca, propus de PSD pentru functia de ministru al Economiei, este deputat din 2016, dar a vorbit o singura data in plen, atunci cand a depus juramantul.
Cand spunem Laponia, de obicei ne gandim la locuinta lui Mos Craciun, cu zapezi mari si reni. Insa, in realitate, acest tinut se confrunta cu efectele incalzirii globale.
Administratia Nationala de Meteorologie a emis, luni dimineata, o avertizare de cod galben de vant pentru judetele Constanta si Tulcea, valabila pana la ora 12.00.
Un producator al postului de televiziune american CNN a fost inregistrat cu o camera ascunsa cand spunea ca investigatiile asupra presupuselor legaturi intre presedintele SUA Donald Trump si Rusia
Presedintele SUA, Donald Trump, a repetat duminica intr-o noua serie de postari pe Twitter ca este victima unei "vanatori de vrajitoare", in timp ce avocatul sau a negat relatarile din presa care-i
Optzeci si opt de localitati din patru judete ale Moldovei sunt in continuare fara energie electrica, unele de mai bine de 36 de ore, din cauza intemperiilor, in special a celor din cursul noptii de
O asociatie infiintata de Liviu Dragnea la sfarsitul anilor '90 a fost punctul de pornire al unei afaceri cu terenuri de vanatoare intinse pe zeci de mii hectare in doua judete.
Seful DIICOT, Daniel Horodniceanu, confirma ca reportajul jurnalistilor britanici de la Sky News, despre presupusi traficanti din Romania care vand arme obtinute din Ucraina tuturor celor care doresc
Dupa 30 de ani de la ultima achizitie majora de echipament militar pentru trupele de uscat ale Indiei, acestea vor beneficia de 145 de noi obuziere britanice, care urmeaza sa fie amplasate la granita
Omenirea a stabilit in 2015 un nou record in privinta redistribuirii veniturilor, care depaseste chiar si cele mai pesimiste estimari emise in 2014, conform rezultatelor celui mai recent raport Oxfam
Ministrul polonez al Apararii, Tomasz Siemoniak, va propune saptamana viitoare infiintarea Garzii de Stat, in care sunt asteptati sa se inscrie circa 300.000 de voluntari.
Ministerul Afacerilor Externe anunta ca a demarat verificari in cazul unor informatii vehiculate, luni, in presa conform carora in Bucovina ar fi fost infiintata brigada 128 vanatori de munte, in
Moartea leului Cecil, atras de vanatori in afara sigurantei unui parc national din Zimbabwe pentru a fi ucis, a declansat o adevarata revolta pe retelele sociale.