Peste 500.000 de someri si mai mult de 300.000 de firme ar putea intra in insolventa sau faliment in perioada urmatoare, arata unul dintre cele mai negre scenarii pentru 2021, in conditiile in care impactul economic al COVID-19 pentru companii si angajati va fi foarte puternic, potrivit REI Finance Advisors, companie de consultanta specializata in atragerea de fonduri europene si ajutoare de stat.
"Un numar de peste 500.000 de someri si mai mult de 300.000 de firme ar putea intra in insolventa sau faliment in perioada urmatoare arata unul dintre cele mai negre scenarii pentru 2021, in conditiile in care impactul economic al COVID-19 pentru companii si angajati va fi foarte puternic, iar efectele se vor resimti abia incepand de anul viitor", potrivit REI Finance Advisors, companie de consultanta specializate in atragerea de fonduri europene si ajutoare de stat pentru companii cu activitate pe piata din Romania.
Reprezentantii companiei spun ca o solutie pentru depasirea acestui impas economic ar putea fi accesarea de fonduri nerambursabile, cu sprijin european sau de la Guvernul Romaniei, existand inclusiv proiecte menite sa sprijine companii care au inregistrat pierderi si se confrunta in continuare cu probleme financiare.
Potrivit datelor oficiale, Romania a atras pana la 28 august 2020 un total de 12,8 miliarde euro, reprezentand 42,3% din totalul alocarii pentru tara noastra, in programul de finantare europeana 2014-2020, cu un buget total de peste 460 miliarde... mai mult
Miercuri, 21 Octombrie 2020, ora 12:41
Traversam o perioada dificila pentru firmele din Bucuresti si din intreaga tara. Criza medicala si-a pus amprenta si asupra economiei, iar specialistii estimeaza ca situatia nu se va imbunatati in perioada imediat urmatoare.
Consumul in scadere, somajul in crestere, masurile sanitare luate - o parte dintre acestea reducand sau chiar suspendand activitatea unor afaceri (asa cum sunt cele din zona HORECA sau cea a evenimentelor) - toate acestea sunt provocari pentru mediul de business.
In orice perioada de recesiune economica au existat insa afaceri care nu doar au reusit sa supravietuiasca, ci si sa progreseze. Flexibilitatea, adaptabilitatea, intuitia, capacitatea de a vedea solutii si de a veni in intampinarea unui nou tip de client si a unei noi categorii de cereri... sunt doar cateva dintre trasaturile ce ar putea ajuta si firma ta din Bucuresti sa treaca peste aceasta perioada.
InfoQuick te ajuta sa verifici rapid firmele cu care vrei sa inchei un parteneriat de afaceri, punandu-ti la dispozitie o platforma online cu lista firmelor din Romania, pe judete, localitati si domeniu de activitate. La o cautare dupa judet, gasesti usor firmele/companiile care te intereseaza si poti verifica pentru acestea: situatii financiare anuale, CIP, ipoteci, informatii de la ANAF, de la Portalul Instantelor de Judecata si de la Registrul Comertului.
E important asadar sa iti evaluezi periodic partenerii de afaceri - ai mai jos cinci motive importante pentru a o face:
1.... mai mult
Luni, 31 August 2020, ora 18:22
Antreprenorul miliardar Elon Musk a declarat ca lucreaza la o tehnologie datorita careia, in doar cinci ani, limbajul uman ar putea deveni perimat. In plus, ar putea ajuta la vindecarea unor afectiuni legate de vedere.
CEO-ul companiilor Tesla si SpaceX a facut aceasta predictie pentru podcastul Joe Rogan Experience, in cadrul unei discutii pe tema companiei sale de neurotehnologie, Neuralink, relateaza The Independent.
Musk si-a exprimat speranta ca firma sa de neurotehnologie va reusi sa conecteze un dispozitiv Neuralink la un creier uman, pentru prima data, anul viitor.
Cipul, alimentat de baterie, va fi implantat in craniu, iar electrozii asociati vor fi introdusi in creier "cu foarte multa atentie".
"Poate fi inserat oriunde in creier, deci ar putea fi ceva care ar ajuta la vindecarea problemelor de vedere", a spus Musk. "In principiu, poate rezolva aproape orice este in neregula cu creierul", a adaugat antreprenorul.
Desi dispozitivele din prima generatie se vor concentra pe tratarea leziunilor cerebrale si a tulburarilor, Musk a spus ca, ulterior, acestea vor fi capabile de mult mai mult.
"Nu va trebui sa vorbiti", a spus Musk, adaugand ca vom putea face totusi acest lucru "din motive sentimentale".
"Veti putea comunica foarte repede si cu mult mai multa precizie... Nu sunt sigur ce se va intampla cu limba. Intr-o situatie de genul acesta cred ca ar fi ca in 'The Matrix'. Vrei sa vorbesti intr-o alta limba? Nicio problema, doar descarci... mai mult
Duminica, 10 Mai 2020, ora 21:28
Guvernul a aprobat amnistia fiscala pentru dobanzi, penalitati si alte accesorii datorate de contribuabilii care vor achita principalul restantelor pana la data de 15 decembrie 2020.
Masura va sprijini mediul de afaceri lovit de criza COVID-19 si va avea un efect pozitiv asupra incasarilor bugetare din acest an, informeaza Ministerul de Finante.
Principalele beneficii ale introducerii amnistiei sunt relansarea economiei si depasirea unor probleme economice ale contribuabililor, precum si diminuarea datoriilor acestora, mai precizeaza ministerul.
Prin aprobarea amnistiei se are in vedere incasarea obligatiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum si obligatiile bugetare cu termene de plata intre 1 aprilie 2020 si 15 decembrie 2020, astfel ca, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijina contribuabilii care pot folosi lichiditatile de care dispun pentru continuarea activitatii afectata direct sau indirect de criza COVID - 19 si permite curatarea bilanturilor de datorii, iar pe de alta parte, se asigura o crestere a veniturilor la bugetul general consolidat.
MFP estimeaza un impact bugetar pozitiv de pana la 2 miliarde de lei.
Cei mai multi beneficiari sunt din sectorul economic privat
Facilitatile fiscale vizeaza toti contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfasoara activitati economice sau profesii libere, entitati fara personalitate juridica, institutii publice etc). Cei mai... mai mult
Vineri, 08 Mai 2020, ora 13:22
Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri anunta ca se lucreaza la modificarea Ordinului privind eliberarea Certificatelor de Situatie de Urgenta, astfel ca firmele pot solicita Certificate de Situatie de Urgenta si in luna mai, in cazul diminuarii cu minimum 25% a incasarilor sau veniturilor in luna aprilie, raportat la media lunilor ianuarie - februarie 2020.
Pana in prezent, legislatia prevedea ca pot solicita Certificate de Situatie de Urgenta firmele care dovedeau ca in luna martie au avut incasari cu cel putin 25% mai mici decat media lunilor ianuarie-februarie.
Procedura se va extinde acum si pentru luna aprilie.
"Se lucreaza la modificarea OMEEMA 791/2020 de eliberare a Certificatelor de Situatie de Urgenta! Ca multi alti antreprenori si operatorii din domeniul transportului rutier de marfuri s-au adresat Ministrului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri in legatura cu posibilitatea solicitarii CSU si in cazul diminuarii incasarilor/veniturilor in luna aprilie.
Receptiv la problemele mediului de afaceri, ministrul Virgil Popescu ii asigura pe operatorii economici ca Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a realizat draftul de Ordonanta de Urgenta care va reglementa extinderea posibilitatii operatorilor economici de a solicita CSU si pentru cazul diminuarii cu minimum 25% a incasarilor sau veniturilor in luna aprilie, raportat la media lunilor ianuarie - februarie 2020", arata un anunt publicat de minister. ...citeste mai... mai mult
Marti, 05 Mai 2020, ora 17:26
Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, sustine ca una dintre masurile la care lucreaza impreuna cu institutiile financiare internationale vizeaza investitia directa a statului in companii private.
"Ma uit la masuri care sunt folosite in tari ca Elvetia, cele care au trecut de criza din 2008. Ce probleme au companiile in perioada de criza? Multe dintre ele nu mai sunt bancabile. Indicatorii se inrautatesc si nicio banca nu mai vrea sa iti dea imprumut, Cum ajutam aceste companii? Poti sa le ajuti cu imprumut, cu garantii, cu subventii sau sa mergi ca partener o perioada in sensul de a cumpara, de a investi, de a da cu imprumut, care se poate converti in actiuni in viitor.
Este o masura pe care am vazut-o in SUA, Anglia, care ajuta companiile sa treaca peste aceasta perioada. Statul aduce langa companie bonitatea statului, garantia statului, dar nu numai printr-un instrument, ci faptul ca intra in actionariat. Este o masura care poate fi folosita si o masura la care ma gandesc. In SUA, cand statul da imprumuturi unor start-up-uri merge pe acest principiu, partener, si daca iese profitabil amandoi castigam, daca nu, pierdem amandoi", a declarat, duminica seara, ministrul Finantelor, la Digi 24.
El sustine ca vehicul prin care se va face acest lucru nu este construit, deoarece in prezent lucreaza cu institutii internationale care au mai facut acest lucru, inclusiv in Romania, pentru obtinerea unor plafoane cat mai mari. "Nu este ceva la care lucrez eu singur ci cu... mai mult
Duminica, 26 Aprilie 2020, ora 23:59
Primele efecte ale obligatiei instituite prin noul Cod Fiscal de inregistrare in scopuri de TVA asupra companiilor din Romania au inceput sa se faca simtite de vineri, 1 aprilie, cand Fiscul a inceput sa trimita companiilor anularea "din oficiu" a codului de platitor de TVA.
Nu e vorba de rau platnici sau de companii suspecte, ci de contribuabili cu taxele la zi.
In baza unor criterii netransparente, mari companii, cu vechime, cu sute de angajati, cu cazier fiscal curat si taxele achitate la zi, au primit deja instiintari ca nu demonstreza intentia sau capacitatea "de a desfasura activitati economice care implica operatiuni taxabile si/sau scutite de TVA cu drept de deducere precum si operatiuni pentru care locul livrarii/prestarii se considera ca fiind in strainatate daca taxa ar fi deductibila in cazul in care aceste operatiuni ar avea locul in Romania."
Ciolos apara ANAF: Nu e un organ represiv, ci un partener al mediului de afaceri
Surse din Ministerul de Finante afirma ...citeste mai departe despre "Bomba ANAF: Contribuabilii cu taxele la zi, probleme din cauza TVA - Criterii netransparente si "secretul celor 4"" pe Ziare.com mai mult
Luni, 04 Aprilie 2016, ora 15:45
O companie de succes se poate prabusi ca oricare alta, insa nu fara sa existe anumite semne inainte de a se intampla acest lucru si este in avantajul angajatilor sa le observe.
Jonathan Cutler, fost director de comunicatii la eToys, a povestit pentru BBC Capital cum compania la care credea ca va lucra toata viata a luat-o in jos.
"Era incredibil. Euforia era mare, iar eu aveam sansa sa fac parte dintr-o industrie si o companie care cresteau sub ochii mei", a declarat el. In mai putin de doi ani de cand s-a angajat in aceasta firma, compania a inceput sa aiba probleme.
Si Juliet Boghossian si-a spus povestea profesionala, ea lucrand tot in cadrul unei companii care a dat pana la urma faliment.
Nu se schimba cu industria
In anul 2001, Juliet Boghossian a inceput sa lucreze la Contessa Premium Foods, o companie de fructe de mare din California. Totul a mers excelent pana in 2007, iar apoi a venit criza.
Firma a inceput sa faca restructurari si sa isi reduca drastic ...citeste mai departe despre "Patru semne ca firma pentru care lucrezi "se scufunda"" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 19 Iulie 2014, ora 11:50
Regulatorul pietei de capital americane a demarat luni mai multe actiuni judiciare impotriva filialelor din China ale marilor auditori, dupa ce un val de probleme in contabilitatea mai multor firme chineze listate la bursa a dus la pierderi de miliarde de dolari pentru actionari.
In cazul in care agentia americana va avea castig de cauza, este posibil sa se interzica filialelor chineze ale companiilor din grupul Big Four sa auditeze firmele ale caror actiuni sunt tranzactionate in SUA, scrie
The Wall Street Journal.
Aceasta ar complica si mai mult auditul multinationalelor care au afaceri in China si creste presiunea asupra disputei dintre SUA si China privind aderarea firmelor chineze de audit la standardele americane.
Actiunile judiciare ale institutiei americane tintesc cinci firme de audit din China, Deloitte Touche Tohmatsu, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young, KPMG si BDO, care au asigurat auditul la noua companii chineze, al caror nume nu a fost insa dat publicitatii.
Regulatorul a actionat in justitie auditorii dupa ce, in cadrul unor investigatii privind presupuse fraude ale mai multor companii din China, acestia au refuzat sa furnizeze institutiei documentele necesare investigatiilor.
Firmele de audit sustin insa ca legislatia chineza trateaza documentele de audit drept secret de stat, iar auditorii ar putea fi pedepsiti cu inchisoarea daca ar transmite mai departe aceste documente fara permisiune.
Faptul ca aceste actiuni se indreapta... mai mult
Marti, 04 Decembrie 2012, ora 14:51