Trei experți internaționali în energie prezenți la conferința „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionării cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de
Importurile de petrol, produse medicinale și farmaceutice și gaze naturale au reprezentat în 2023 o valoare de 104,5 miliarde euro, adică peste 30% din totalul valorii mărfurilor importate de
După începerea invaziei declanșată de Putin în Ucraina, Kremlinul a pierdut aproape în totalitate piețele petroliere și de gaze naturale din Europa, ca urmare a sancțiunilor. Dar acum, o
Uniunea Europeană și-a redus puternic dependența de gazele naturale importate din Rusia și a reușit să treacă peste ce era mai greu, în privința penuriei energetice.
Preţul gazelor naturale în Europa pentru livrarea în această vară este mai ridicat decât pentru contractele din această iarnă, ceea ce indică faptul că regiunea este bine aprovizionată
Moldova, Ucraina şi Slovacia s-au alăturat vineri unei iniţiative pentru un coridor prin care s-ar transporta gaze naturale între Grecia şi ţările din nordul său, în contextul în care
Asociaţia Operatorilor de Înmagazinare din Europa (AGSI) a declarat că depozitele de gaze ale Uniunii Europene, intens solicitate pentru încălzire în timpul iernii, sunt încă pline în
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a participat, la Budapesta, la reuniunea ministerială a Comitetului Director, înființat în conformitate cu prevederile Acordului de Parteneriat Strategic în
Gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6% şi, cu ceea ce vom mai produce în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să trecem peste iarna care
Preturile de referinta la gaze naturale in Europa au coborat luni, 16 ianuarie, la cel mai redus nivel de dupa luna septembrie 2021, in conditiile in care depozitele pline din China ii obliga pe
Dezvoltatorii si producatorii de gaze naturale lichefiate (GNL) din America de Nord au incheiat in acest an acorduri pentru vanzarea a 48 de milioane de tone de GNL, iar in cele din urma vor mari
Tarile europene sunt pe cale sa isi atinga obiectivul de umplere a depozitelor de gaze pana la inceputul acestei ierni, dar costul reinnoirii rezervelor va fi de peste 50 de miliarde de euro, de 10
Premierul grec si omologul sau bulgar au inaugurat vineri, 8 iulie, gazoductul care va aproviziona Bulgaria cu gaze naturale din Azerbaidjan, deoarece aprovizionarea vitala a Sofiei cu gaze provenite
Sefii marilor companii energetice din Franta au cerut duminica populatiei si intreprinderilor sa limiteze imediat consumul de energie, pentru a se pregati pentru o criza energetica care se profileaza
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat luni ca autoritatile de la Sofia spera sa termine gazoductul Balkan Stream, o prelungire pe teritoriul Bulgariei a conductei rusesti TurkStream, pana la
Grupul rus Gazprom mizeaza pe faptul ca, mai degraba decat Europa, China va beneficia de cea mai mare parte a exporturilor de gaze lichefiate ale SUA, dupa acordul comercial convenit de Washington si
Bulgaria a ajuns la un acord privind o reducere de 40% a pretului gazelor naturale pe care le importa de la furnizorul sau dominant, Rusia, conform acordurilor pe termen lung, a anuntat marti
Conducta Nord Stream 2, destinata sa transporte gaze naturale rusesti spre UE, va fi finalizata de partea rusa, pentru a putea fi ocolite sanctiunile americane care vizeaza companiile europene
Vremea neobisnuit de calda din timpul iernii a redus cererea pentru gaze naturale intr-un moment in care noi livrari de gaze lichefiate intra pe piata iar acest fenomen, cumulat cu cresterea
Primele livrari de gaze naturale rusesti destinate sa ajunga in Ungaria prin conducta TurkStream ar putea sa aiba loc la finalul lui 2021 sau inceputul lui 2022, a declarat secretarul de stat pentru
Mega-proiectul vizand constructia unui canal intre Marea Neagra si Marea Marmara va oferi o trecere sigura pentru 185 de nave zilnic, comparativ cu 118-125 de nave care trec in prezent prin
Primul interconector nou de gaze naturale din Europa din ultimul deceniu, care va lega din ianuarie Finlanda si Estonia, va slabi influenta Gazprom asupra regiunii Marii Baltice si ar putea determina
Rusia va inaugura luni primul sau gazoduct spre China, acesta fiind de altfel unul din cele trei mari gazoducte destinate sa ii consolideze pozitia de cel mai mare exportator mondial de gaze naturale
Rolul Europei de ultima destinatie pentru gazele naturale lichefiate (GNL) pe care traderii nu le pot vinde in alta parte se apropie de sfarsit, transmite Bloomberg.
Cea mai mare companie poloneza de gaze, PGNiG, a anuntat vineri ca a notificat grupul rus Gazprom ca nu intentioneaza sa extinda pe termen lung contractul privind furnizarea de gaze naturale, care
Europa nu va avea probleme in aprovizionarea cu gaze naturale la iarna, chiar daca nu se va ajunge la un nou acord privind livrarile de gaze naturale rusesti via Ucraina pana la finele acestei luni,
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, si omologul sau chinez, Xi Jinping, au salutat luni lansarea conductei 'Power of Siberia', primul gazoduct care face legatura intre cele doua tari si care va da
Nava speciala Maresal Vasilevski, apartinand grupului rus Gazprom, a fost inchiriata grupului energetic austriac OMV, proprietarul OMV Petrom, informeaza Reuters.