În 2023, România a cheltuit pentru apărare 1,6% din PIB, sub pragul NATO de 2% și sub media membrilor alianței, de 1,73%, cu un total de 5,6 miliarde de dolari. Această sumă plasează țara
Pentru 2024, specialiștii în prognoză economică și geo-politică se așteaptă la alegeri care vor favoriza Partidul Laburist în Marea Britanie, o rezoluție a războiului din Ucraina care nu
Observatorii internationali ai Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri "acuzatiile nefondate" ale presedintelui Donald Trump privind fraude in
Bursele asiatice inregistrau scaderi pe linie joi, dupa anuntul presedintelui Donald Trump privind suspendarea tuturor zborurilor dinspre Europa spre SUA pentru o perioada de 30 de zile din cauza
Preturile petrolului au atins joi cele mai ridicate niveluri din ultimele peste trei luni, sustinute de sperantele unui sfarsit al razboiului comercial dintre Statele Unite si China si de un raport
Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marti, primindu-l pe seful diplomatiei americane Mike Pompeo, ca vrea "sa restabileasca relatii complete cu SUA", in pofida numeroaselor dezacorduri intre
Ministrul rus al apararii, Serghei Soigu, a anuntat marti ca a dispus industriei de aparare a Rusiei sa dezvolte o noua generatie de sateliti militari care sa ajute armata in obtinerea celor mai
Jurnalistii de la Financial Times anticipeaza ca in 2019 procesul Brexit-ului va fi oprit, iar presedintele american Donald Trump va fi pus sub acuzare.
Grupul rus Gazprom vrea sa isi majoreze cota pe piata de gaze naturale din Europa, dupa ce in 2018 exporturile sale au atins un nivel record, un director de la Gazprom precizand ca gigantul rus se
Campania de propaganda desfasurata de Rusia pe retelele sociale inainte de prezidentialele americane din 2016 a incercat sa ii determine pe afroamericani sa se abtina de la vot, iar dupa victoria lui
Presedintele SUA, Donald Trump, a anuntat joi ca isi anuleaza intalnirea cu omologul sau rus, Vladimir Putin, prevazuta in marja summitului G20 de la Buenos Aires (Argentina), mentionand actuala
Presedintele american Donald Trump va avea intalniri bilaterale cu liderii Rusiei, Japoniei, Germaniei si Argentinei, in cadrul summit-ului G20 din Argentina, care va avea loc la finalul lunii
Michael Cohen, fostul avocat personal al presedintelui SUA, Donald Trump, a pledat "vinovat", joi, admitand ca a mintit in Congres despre un proiect imobiliar din Rusia, in cadrul investigatiei
Jurnalismul este mai periculos in prezent decat in oricare moment din ultimii 10 ani, conform unui raport al organizatiei pentru drepturile omului Articolul 19, care releva ca 78 de jurnalisti au
Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a acuzat Rusia ca "triseaza" pentru ca nu respecta sanctiunile impuse Coreei de Nord de catre ONU si a declarat ca Washingtonul "are dovezi de incalcari
Presedintele SUA, Donald Trump, a reactionat violent pe Twitter, duminica, dupa ce presa americana a scris ca unul dintre consilierii sai colaboreaza voluntar cu ancheta FBI privind implicarea Rusiei
Intalnirea istorica de la Helsinki dintre presedintele SUA si cel al Rusiei va avea efecte majore asupra raporturilor dintre statele din Europa, dar va influenta si relatia SUA cu UE. Romania face
Cei doi presedinti (foto) se vor intalni la Helsinki, Finlanda, in data de 16 iulie, fiecare avand o agenda diferita si incercand sa-si creeze un avantaj in raport cu celalalt. Expertii in politica
La summit-ul NATO de saptamana viitoare, presedintele american Donald Trump urmeaza sa le spuna aliatilor ca Statele Unite nu sunt dispuse sa fie exploatate financiar.
Agenti ai FBI care ancheteaza presupusa ingerinta a Moscovei in alegerile prezidentiale din SUA din 2016 au interogat un oligarh rus in legatura cu o plata de cateva sute de mii de dolari catre
Rusia duce un razboi informational agresiv contra Occidentului, potrivit unui raport declasificat al Comitetului pentru serviciile de informatii al Camerei Reprezentantilor, privind presupusul
Ksenia Yudayeva, adjunctul guvernatorului Bancii Centrale a Rusiei, a anuntat luni ca institutia ia in considerare noi masuri pentru a limita imprumuturile in valuta in sistemul bancar.
Redresarea economiei Elvetiei ar putea fi pusa in pericol de sporirea tensiunilor comerciale pe plan global si de piata ipotecara si imobiliara suprasolicitata, se arata intr-un raport al Fondului
Rusia duce o campanie de destabilizare in fata careia Statele Unite ale Americii nu sunt suficient de protejate, este avertismentul comandantului suprem al Fortelor Aliate in Europa (SACEUR), care
Biroul Federal pentru Investigatii verifica daca bancherul rus Aleksandr Torsin, un apropiat al presedintelui Vladimir Putin si viceguvernator al Bancii Centrale a Rusiei, a trimis bani Asociatiei
Ordinea internationala se erodeaza, pericolul unor conflicte serioase se acutizeaza. Raportul Conferintei de Securitate de la Munchen descrie fara menajamente situatia mondiala actuala. Si da tonul
Un raport din Congresul Statelor Unite atesta faptul ca Rusia a incercat sa influenteze alegerile democratice din 19 state europene printre care si Romania. Documentul evidentiaza actiunile prompte
Donald Trump l-a acuzat pe fostul sau consilier Steve Bannon ca si-a "pierdut mintile", intr-o usturatoare declaratie care marcheaza o ruptura de cel care a fost unul dintre strategii victoriei sale
Anul 2017 a reprezentat un balet interesant intre Donald Trump si Vladimir Putin. Presedintele american si-a ascuns cu greu admiratia pentru liderul de la Kremlin.
Presedintele american, Donald Trump, a transmis, duminica, ca nu i-a cerut fostului director FBI James Comey sa puna capat anchetei impotriva fostului consilier de securitate Michael Flynn, care a