Strainii care au pierdut peste 3 milioane de euro in restructurarea bancilor din Cipru, impusa in acordul cu zona euro, vor putea primi pasapoarte cipriote, parte a eforturilor guvernului de a determina investitorii sa nu paraseasca insula, a declarat presedintele tarii, Nicos Anastasiades.
"Investitorii nerezidenti care au detinut depozite inaintea acordului de imprumut si au pierdut cel putin 3 milioane de euro vor fi eligibili sa aplice pentru cetatenie cipriota. Consideram ca o serie de masuri care vor fi adoptate ar putea, pe o parte, sa reduca intr-o oarecare masura din pagubele indurate de comunitatea oamenilor de afaceri rusi", a declarat Anastasiades, intr-o conferinta la Limassol a investitorilor rusi, scrie AFP.
Masura, care vizeaza in principal cetateni rusi, va fi aprobata intr-o sedinta a guvernului programata sa se desfasoare pe parcursul a doua zile, luni si marti.
"Deciziile vor fi implementate rapid", a spus presedintele.
Statele zonei euro si FMI vor imprumuta Ciprului 10 miliarde de euro pe parcursul a mai multi ani, insa fondurile sunt conditionate de restructurarea dura a sectorului bancar.
Astfel, a doua mare banca a tarii, Cyprus Popular Bank (Laiki) va fi inchisa, iar sumele garantate din depozitele bancare vor fi transferate la Bank of Cyprus, cea mai mare institutie de credit a tarii. Sumele de peste 100.000 de euro ar putea inregistra pierderi de pana la 80%, potrivit unor declaratii ale oficialilor ciprioti.
In cazul Bank of... mai mult
Luni, 15 Aprilie 2013, ora 12:23
Presedintele rus, Vladimir Putin, a cerut guvernului rus sa studieze conditiile unei restructurari a imprumutului de 2,5 miliarde de euro acordat Ciprului in 2011, a anuntat luni purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.
"Þinand cont de deciziile care au fost luate de Eurogrup, Vladimir Putin considera ca este posibil sa sprijinim eforturile presedintelui Ciprului si ale Comisiei Europene pentru solutionarea crizei", a declarat Dmitri Peskov, citat de AFP, conform Agerpres.
Acest anunt semnaleaza sprijinul Moscovei pentru planul de sprijin de 10 miliarde de euro pus la punct in ultimele zile de Cipru si reprezentantii UE, BCE si FMI, in pofida ingrijorarilor ca deponentii rusi din bancile cipriote ar putea sa fie afectati.
Decizia Ciprului de a taxa depozitele bancare negarantate a fost calificata anterior drept furt de catre premierul rus Dmitri Medvedev, dupa ce Nicosia a acceptat cererile creditorilor externi de a restructura sectorul bancar, prin desfiintarea unei institutii de credit si taxarea banilor din conturi.
"Continua, in opinia mea, sa jefuiasca prada", a declarat Medvedev, citat de Bloomberg, potrivit Mediafax.
Ministrul cipriot de finante, Michalis Sarris, s-a deplasat saptamana trecuta la Moscova pentru a cere prelungirea actualei linii de credit de 2,5 miliarde de euro, precum si reducerea dobanzii pana la 2,5% de la 4,5%, insa oficialii rusi au subliniat ca vor lua o decizie numai dupa ce Nicosia va ajunge la un acord definitiv... mai mult
Luni, 25 Martie 2013, ora 15:00
Taxa pe depozite bancare pe care Cipru trebuie sa o aplice pentru a primi ajutor financiar din partea zonei euro ii va costa mai multe miliarde de euro pe rusii bogati, expertii estimand ca acestia ar avea in conturi in aceasta tara pana la 35 de miliarde de euro.
"Increderea in Cipru ca loc sigur in care sa-ti plasezi banii se va ajunge la zero", a declarat, pentru agentia rusa de presa Interfax, Anatoli Aksakov, reprezentant al asociatiei regionale a bancilor rusesti, potrivit AFP.
Ministrii de Finante ai statelor din zona euro au convenit, sambata, taxarea depozitelor bancare din Cipru, parte a unui pachet de ajutor financiar de 10 miliarde de euro. Taxa se va situa la 6,75% pentru depozitele de pana la 100.000 de euro si la 9,9% pentru cele care depasesc acest prag.
Fondurile rusesti care vor fi probabil afectate se situeaza la 15,4 miliarde de euro, a estimat Aksakov, in timp ce editia ruseasca a revistei Forbes a inaintat o estimare mult mai ridicata, de pana la 35 miliarde de euro.
Potrivit Forbes, Moody's a estimat anul trecut dezpoite de 19 miliarde de dolari ale rusilor in bancile cipriote, la care se adauga fonduri de inca 12 miliarde de dolari detinute de bancile din Rusia.
Forbes citeaza si alte estimari din presa locala, care situeaza depozitele rusilor la 8-35 miliarde de euro.
"Rusii au pierdut pana la 3,5 miliarde de euro intr-o singura zi. Stirea despre taxa de 10% pe depozitele din Cipru a starnit panica in randul rusilor foarte... mai mult
Luni, 18 Martie 2013, ora 10:01