Bursa de la Bucuresti a incheiat sedinta de joi in scadere cu 0,33%, intr-o piata linistita si cu un rulaj sustinut din nou de tranzactii negociate cu actiuni Fondului Proprietatea (FP) si cu titluri OMV Petrom (SNP).
Piata a fost pe rosu inca din primele minute, iar volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse.
Astfel, operatiunile totale au cumulat 24,8 milioane (5,5 milioane euro), din care doua deal-uri cu titluri Fondul Proprietatea au acoperit 9,55 milioane lei, iar transferul negociat cu OMV Petrom a fost de 4,93 milioane lei. Tranzactiile negociate cu cele doua actiuni au asigurat aproape 60% din rulajul bursei.
Operatiunile negociate cu actiunile FP s-au perfectat la un pret de 0,531 lei, aproape identic cu cotatia de miercuri. Schimbul cu titlurile OMV Petrom s-a realizat la un pret de 0,411 lei, cu 0,94% mai jos fata de inchiderea de miercuri.
Titlurile Fondului Proprietatea si OMV Petrom au fost cele mai lichide si in piata principala, cu operatiuni de 4,5 milioane lei si, respectiv, 1,2 milioane lei. Pretul actiunilor FP a inchis in crestere usoara, cu 0,09%, la 0,532 lei, iar titlurile OMV Petrom au scazut cu 1,18%, la 0,41 lei.
Investitorii asteapta sedinta de politica monetara a Rezervei Federale a Statelor Unite, care ar putea anunta joi noi masuri de stimulare a economiei.
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a coborat cu 0,26%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a scazut cu 0,32%. Indicele BET-XT reflecta... mai mult
Joi, 13 Septembrie 2012, ora 18:01
Bursa de Valori Bucuresti afisa o scadere de 0,49% la jumatatea zilei, intr-o piata in care jucatorii nu au prezentat prea mult interes la tranzactionare, rulajul fiind de doar 2,18 milioane lei (487.000 euro).
Piata s-a corelat cu evolutia burselor vest-europene, iar cotatiile celor mai lichide zece actiuni a coborat indicele BET cu 0,22%, in timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,05% sub inchiderea de miercuri.
La jumatatea sesiunii, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era in stagnare.
Totodata, primele 25 de actiuni romanesti plasau indicele extins al Bursei, BET-XT, cu 0,17% sub nivelul sedintei precedente.
Noul indice al BVB, BET-BK, era in coborare cu 0,15%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS).
Cele mai transferate erau actiunile Fondului Proprietatea, cu operatiuni de 626.000 lei.
La mijlocul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere usoara, dupa ce au atins miercuri maximul ultimelor 14 luni, investitorii asteptand sedinta de politica monetara a Rezervei Federale a Statelor Unite, care ar putea anunta noi masuri de stimulare a economiei. mai mult
Joi, 13 Septembrie 2012, ora 15:01
Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,95% in prima parte a zilei, insa cei mai multi investitori au ramas pe pozitii de asteptare, iar lichiditatea a fost asigurata in principal de actiunile Fondului Proprietatea (FP) si OMV Petrom (SNP).
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a avansat cu 0,24%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,39%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.
La ora 13.00, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), era in urcare cu 0,69%.
In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 0,3% peste nivelul de miercuri, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul petrolier, avansa cu 0,0,6%.
Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 5,6 milioane lei (1,2 milioane euro), valoare trei ori mai redusa decat rulajul din prima parte a sedintei de miercuri, de 19,3 milioane lei (4,3 milioane euro).
In prima parte a sedintei de joi, actiunile Fondului Proprietatea si OMV Petrom au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 1,7 milioane lei si, respectiv, aproape 1,1 milioane lei. Aceste actiuni au asigurat jumatate din rulajul pietei. Titlurile Fondului Proprietatea au avansat cu 0,48%, la 0,5285 lei, iar actiunile OMV Petrom au crescut cu 0,49%, la... mai mult
Joi, 06 Septembrie 2012, ora 14:26
Bursa de la Bucuresti a continuat sa urmeze linia burselor vest-europene si a deschis sedinta in crestere cu 0,17%, dupa doua zile de scadere usoara, insa cei mai multi investitori au ramas pe pozitii de asteptare, astfel ca lichiditatea abia a ajuns la 239.000 de lei.
In primele minute ale sedintei au fost realizate tranzactii cu actiuni emise de 16 din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB si la sectiunea "Internationale". Operatiunile au cumulat 239.000 de lei (53.000 de euro), valoare de aproape doua ori mai redusa decat rulajul de la debutul sedintei de miercuri, de 450.000 lei (100.000 euro).
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a avansat cu doar 0,14%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,19%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.
La ora 10.22, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), era in urcare cu 0,36%.
In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 0,26% peste nivelul de miercuri, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul petrolier, avansa cu doar 0,1%.
Titlurile Oltchim (OLT) au urcat cu 4,59%, la 0,775 lei, pe un rulaj de 33.000 de lei.
Actiunile au fost oprite de la tranzactionare in a doua parte a sedintei de miercuri,... mai mult
Joi, 06 Septembrie 2012, ora 11:01
Bursa a crescut joi cu 0,21%, tranzactiile totale ridicandu-se la 23,6 milioane lei (5,2 milioane euro), cu 21% mai putin fata de rulajul sedintei precedente, de aproape 30 milioane lei (6,6 milioane euro).
Rulajul de miercuri a fost acoperit in proportie de 85% de transferuri cu actiunile Fondului Proprietatea si OMV Petrom.
Actiunile Oltchim (OLT) au incheiat in urcare cu 6,86%, dupa ce la deschidere au fost pe plus cu 15%, influentate de declaratiile sefului OPSPI, Remus Vulpescu, potrivit caruia institutia va cere renuntarea la conversia creantelor AVAS.
BVB a deschis sedinta in crestere usoara, iar actiunile Oltchim s-au apreciat cu 15%
Piata de la Bucuresti a continuat sa urmeze linia burselor externe si a fost pe verde inca din primele minute, insa volumele de tranzactionare au fost reduse in majoritatea cazurilor.
Dupa ora 15.30, o parte dintre cotatiile actiunilor de la BVB au inceput sa scada, pe fondul trecerii burselor externe pe rosu, dupa publicarea unor date privind cresterea peste asteptari a numarului de cereri de somaj in SUA.
Astfel, la inchiderea pietei principale de la Bucuresti, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, si indicele extins al Bursei, BET-XT, erau in stagnare.
Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste... mai mult
Joi, 23 August 2012, ora 17:45
Bursa de la Bucuresti a deschis sesiunea in stagnare, pe o lichiditate in usoara in crestere fata de rulajele de la inceputul zilelor anterioare, de circa un milion de lei.
La ora 10.30, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,13%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, si cel care analizeaza sectorul energetic, BET-NG, avansau cu 0,17%.
Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), se plasa aproape de nivelul de marti.
Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat tot cu 0,17%.
Cele mai tranzactionate erau actiunile SIF Transilvania (SIF3), cu operatiuni de 892.000 lei. Cel mai recent transfer s-a operat la 0,5095 lei, in crestere cu 0,89%.
Actiunile Oltchim (OLT) si-au temperat scaderea, afisand o scadere de doar 2,02%, dupa ce in ultimele trei sedinte titlurile combinatului chimic au cazut cumulat cu 38,5%, coborand in fiecare sesiune cu maximul admis intr-o sedinta pentru majoritatea actiunilor de la BVB, respectiv 15%.
Volumele de actiuni Oltchim transferate si pretul au scazut vizibil intrucat foarte putini investitori mai pun ordine de cumparare, dupa anuntul privind privatizarea combinatului. Operatiunea implica intr-o prima etapa majorarea capitalului... mai mult
Joi, 16 August 2012, ora 10:00
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis incert sedinta de tranzactionare de joi, cu scaderi de pana la 1,52%(BET-NG) si cresteri de pana la 0,23% (ROTX ).
Rulajul actiunilor listate la BVB era de 17,83 milioane lei (3,93 milioane euro) la finalul sedintei.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,14%, pana la 4.682,29 puncte, iar indicele de tip benchmark BET-BK a urcat cu 0,08%, la 955,42 puncte.
Indicele compozit BET-C a pierdut 0,30%, ajungand la 2.623,95 puncte, in timp ce indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a inregistrat un declin de 0,26%, pana la 21.852,30 puncte.
Indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 1,52%, ajungand la 583,62 puncte, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 0,03%, pana la 433,54 puncte.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,23%, la 8.823,93 puncte. mai mult
Joi, 09 August 2012, ora 17:50
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis pe verde sedinta de tranzactionare de joi, cu cresteri cuprinse intre 0,58% (BET-NG) si 1,05% (ROTX).
Rulajul actiunilor listate la BVB era de 69,21 milioane lei (14,98 milioane euro) la finalul sedintei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasa de titlurile SIF Oltenia (SIF5), de 5,74 milioane lei, cotatia lor urcand cu 0,33%, la 1,2210 lei/actiune.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,96%, pana la 4.634,36 puncte, iar indicele de tip benchmark BET-BK a urcat cu 0,86%, la 944,80 puncte.
Indicele compozit BET-C a castigat 0,64%, ajungand la 2.600,69 puncte, in timp ce indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), inregistra un avans de 0,78%, pana la 21.177,63 puncte.
Indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 0,58%, ajungand la 573,53 puncte, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat 0,88%, pana la 427,86 puncte.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 1,05%, la 8.730,42 puncte. mai mult
Joi, 26 Iulie 2012, ora 17:33
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis incert sedinta de tranzactionare de joi, iar dupa primul sfert de ora trei indici inregistrau scaderi cuprinse intre 0,29% (BET-BK) si 1,58% (BET-FI), iar ceilalti patru cresteau cu intre 0,25% (BET) si 1,30% (BET-NG).
Rulajul actiunilor listate la BVB era de 649.473 lei (142.281 euro) dupa primul sfert de ora de tranzactionare.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, crestea cu 0,25%, pana la 4.771,15 puncte, iar indicele de tip benchmark BET-BK cobora cu 0,29%, la 950,89 puncte.
Indicele compozit BET-C castiga 0,46%, ajungand la 2.672,80 puncte, in timp ce indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), inregistra un declin de 1,58%, pana la 21.162,07 puncte.
Indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, castiga 1,30%, la 588,21 puncte, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 0,43%, pana la 436,91 puncte.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, urca cu 0,39%, la 9.007,16 puncte. mai mult
Joi, 19 Iulie 2012, ora 10:45