Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Joi a fost cea mai neagra zi pe pietele bursiere din Europa

Joi a fost cea mai neagra zi pe pietele bursiere din Europa


Principalele burse europene au inregistrat joi pierderi semnificative, iar cele din Londra, Frankfurt, Paris si Milano au inchis sedintele de tranzactionare cu scaderi de peste 10%, transmit Reuters si DPA.

Joi, indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a inchis in scadere cu aproape 11%, cea mai proasta zi de tranzactionare din 1987. La Frankfurt, indicele DAX a inregistrat un declin de 12,24%, fiind cea mai slaba zi de tranzactionare din 1989.

In Italia, cea mai afectata tara europeana de epidemie, indicele FTSE MIB al Bursei de la Milano a inregistrat un recul de 16,9%, cel mai semnificativ declin zilnic de la creare, in 1998. Si indicele CAC 40 al Bursei de la Paris a scazut cu 12,28%, pierzand intr-o luna o treime din valoare.

Situatia este asemanatoare si in tarile nordice. Bursa din Stockholm a inchis joi in scadere cu 11,1%, cel mai semnificativ recul inregistrat vreodata, in timp ce bursele din Helsinki si Copenhaga au coborat cu 10%, si, respectiv, 8%.

In Romania, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis in scadere cu peste 5% sedinta de joi.

Pietele au fost dezamagite dupa ce Banca Centrala Europeana a lansat un pachet de masuri de stimulare pentru a ajuta economia zonei euro sa faca fata socului provocat de epidemia de coronavirus (COVID-19), relaxand si mai mult politica sa monetara deja ultra-relaxata, majorand programul de achizitii de active cu inca 120 miliarde de euro si oferind credite de urgenta pentru banci, in timp ce a mentinut nemodificate ratele dobanzilor.

Dupa ce BCE a anuntat masuri de stimulare pentru a combate impactul economic al epidemiei, euro s-a depreciat la cel mai redus nivel inregistrat joi, investitorii grabindu-se sa achizitioneze dolari. Joi, euro s-a depreciat cu 0,5%, tranzactionandu-se la 1,1198 dolari. Dolarul s-a apreciat cu 0,4% fata de un cos de valute, la 96,613.

Si monedele considerate sigure - yenul japonez si francul elvetian - s-au apreciat joi, pe fondul turbulentelor de pe bursele internationale, dupa ce presedintele american Donald Trump a anuntat suspendarea pentru 30 de zile a intrarii in SUA a persoanelor ce au calatorit recent in Europa, cu exceptia cetatenilor americani, o masura dura care vizeaza limitarea raspandirii epidemiei.

Dupa anuntul lui Trump, actiunile companiilor aeriene au scazut semnificativ. Titlurile operatorilor aerieni americani Delta si United Airlines inregistrau scaderi de peste 13%, iar actiunile American Airlines cu 7,2%.

In Europa, titlurile Air France-KLM consemnau un declin de 9,1%, iar cele ale iAG (firma mama a British Airways) un recul de 10,7%. Actiunile Lufthansa au scazut cu 11,5%, iar cele ale Norwegian Air si ale Icelandair cu peste 20%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1736 ori