Mii de greci s-au adunat, vineri seara, in Piata Sintagma din Atena. Oamenii acuza ca "nu"-ul pe care l-au votat la referendum s-a transformat in "da", joi seara, cand Guvernul elen a capitulat si a
Paul Krugman, economist laureat cu Premiul Nobel, a dat verdictul cu privire la modul in care guvernul elen a gestionat criza din zona euro: "Cred ca am supraestimat competenta guvernului grec".
Parlamentarii greci au aprobat cu o larga majoritate, in noaptea de miercuri spre joi, dupa ample si tensionate dezbateri, acordul de salvare semnat de premierul elen la Bruxelles cu creditorii
Grecia este la mai putin de 24 de ore de referendumul care ii decide viitorul. Premierul Alexis Tsipras a reusit nu doar sa imparta Grecia in doua tabere, ci intreaga Europa, care asteapta sa vada
Costul de productie al unui covrig poate sa varieze, dar costul gaurii din mijloc este mereu egal cu zero. Pai si atunci de ce nu facem gaura mai mare, daca vrem sa reducem costurile?
Discursul referitor la bugetul Marii Britanii tinut de lordul cancelar George Osborne trebuie sa fi fost un dus rece pentru supusii reginei. La fel ca si in 2010, oficialul de la Londra a tinut sa le
Grecia reia eforturile de a ajunge la un punct comun cu creditorii europeni, dupa ce sondajele de opinie derulate in weekend au aratat o majoritate clara a elenilor care accepta ideea unui compromis
Desi nu este tocmai cea mai buna idee ca Grecia sa paraseasca zona euro, insa europenii trebuie sa se pregateasca de exit-ul acesteia, deoarece "Grexit", asa numita plecare a Greciei din zona euro,
Criza datoriilor din Europa a devenit o adevarata criza de identitate pentru Germania. Sporirea sanselor ca Grecia sa intre in faliment i-a lasat doar doua optiuni celei mai puternice natiuni de pe
Premierul grec Georgios Papandreou le-a cerut membrilor Parlamentului sa ajunga la un "acord national" in privinta crizei datoriilor cu care se confrunta tara, avertizand ca lipsa de solidaritate
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite