Zacamantul de la Rosia Poieni al Cupru Min nu a fost inclus in evaluarea pretului de licitatie deoarece nu face obiectul vanzarii, ci ramane in proprietatea statului, iar calculul efectuat releva ca ar fi nevoie de 400-500 ani pentru exploatarea acestuia la epuizare, a afirmat premierul Ungureanu.
In discursul sustinut in Parlament la dezbaterea motiunii de cenzura, premierul a raspuns si criticilor opozitiei privind incercarea de vanzare a Cupru Min, amintind ca procesul a fost inceput de Guvernul liberal Tariceanu in 2008, cand, desi a fost aplicat acelasi standard de evaluare, valoarea societatii a fost stabilita ca fiind de 2,5 ori mai mica.
"O spun foarte clar: zacamantul nu se vinde. Atunci cand achizitionezi o autorizatie sau un permis de pescuit, suma platita nu este egala cu valoarea intregului peste din balta, pentru ca, in mod evident, nu il poti pescui pe tot, ceea ce platesti reprezinta contravaloarea capturii medii, in timpul si conditiile date.
Sunt sigur ca toti semnatarii motiunii de cenzura sunt constienti de acest fapt si atunci mi se pare cu atat mai ingrijorator faptul ca ati ales sa resuscitati un slogan anacronic, de la inceputul anilor '90, si sa intretineti o falsa controversa publica, mizand pe lipsa de informare si de expertiza a societatii si facand in acest fel un mare deserviciu societatii si tarii", a spus Ungureanu parlamentarilor opozitiei.
El a aratat totodata ca datoriile Cupru Min se ridica la 64 milioane lei, iar profitul... mai mult
Vineri, 27 Aprilie 2012, ora 12:12
Rezultatul negocierilor cu firma canadiana Roman Copper pentru privatizarea Cupru Min a dovedit ca statul este puternic, iar procesul de privatizare va fi reluat cu avize de mediu existente si evaluari efectuate de o firma cunoscuta international, a declarat, miercuri seara, premierul Ungureanu.
El a afirmat ca au existat "cateva vicii de procedura", dar a precizat ca vrea sa reformuleze aceasta declaratie, precizand ca negocierea pe contract nu a "functionat" foarte bine.
"Aveam toate motivele sa jubilez, dar negocierea pe contract nu a functionat foarte bine ", a spus Ungureanu, la postul B1 TV.
Roman Copper a castigat in 26 martie licitatia organizata de OPSPI pentru preluarea pachetului integral de actiuni al Cupru Min, la pretul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste pretul de pornire a licitatiei, de 57,3 milioane euro.
Ministerul Economiei a anuntat insa in 7 aprilie ca negocierile cu Roman Copper s-au incheiat irevocabil, intrucat firma canadiana a respins conditiile cerute de partea romana, astfel ca procesul de privatizare va fi reluat.
Firma canadiana a avut termen de zece zile pentru a semna contractul de cumparare a Cupru Min, dar intrucat nu a acceptat conditiile impuse de partea romana, acordul nu a mai fost incheiat.
Conditiile cerute de MECMA erau ca firma canadiana sa constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investitiilor de mediu, sa plateasca suma pentru actiuni, de 200,7 milioane... mai mult
Joi, 19 Aprilie 2012, ora 09:28
Punctul de vedere prezentat de Ministerul Economiei la finalul negocierilor cu Roman Copper, cand ministerul si-a anuntat intentia de a relua privatizarea Cupru Min in lipsa unui acord cu reprezentantii firmei canadiene, este singurul luat in calcul, sustine Guvernul.
"Guvernul nu are alta pozitie decat cea exprimata de Ministerul Economiei la finalul negocierilor. Acel punct de vedere al Ministerului Economiei este ultimul si pe acela contam", a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, raspunzand unei intrebari a presei pe aceasta tema.
Firma canadiana Roman Copper a castigat licitatia pentru preluarea pachetului integral de actiuni al Cupru Min, la pretul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste pretul de pornire a licitatiei, de 57,3 milioane euro.
Termenul de semnare a contractului a expirat vineri, dar firma canadiana a refuzat sa depuna intr-un cont bancar o garantie pentru investitiile de mediu, sa achite in maximum o luna de la avizul CC pretul pentru actiuni si sa accepte publicarea documentului de privatizare, astfel ca acordul nu a fost semnat.
Marti, firma canadiana Roman Copper a reiterat ca este gata sa aplice toate conditiile impuse de Guvern pentru preluarea companiei miniere, inclusiv obligatii financiare care nu au fost incluse in documentatia initiala de licitatie.
Roman Copper s-a angajat sa prezinte planurile fata de Cupru Min
Roman Copper a adaugat ca va prezenta in urmatoarele zile alte detalii ale... mai mult
Miercuri, 11 Aprilie 2012, ora 16:34
Esecul privatizarii celei mai mari exploatari de cupru din Romania nu are sanse sa fie "corectat" anul acesta. Ce se va intampla cu societatea Cupru Min?
Privatizarea Cupru Min arunca o pata neagra pe guvernul Ungureanu, laudat pentru progresele pe care le-a realizat in cele doua luni de la infiintare. Executivul a lasat sa fie declarata castigatoare a licitatiei de vanzare a celei mai mari companii de exploatare de cupru o firma necunoscuta, cu proprietari necunoscuti si intentii la fel de necunoscute.
Si acest lucru s-a intamplat in ciuda faptului ca mass-media i-au tras de maneca la momentul respectiv pe cei implicati in proces. Acestia pareau prea imbatati de pretul de vanzare obtinut, 200,77 milioane de euro, de 3,5 ori mai mare decat suma de la care a pornit licitatia.
La doua saptamani dupa anuntarea succesului vanzarii Cupru Min catre compania canadiana Roman Copper, controlata de banca de investitii Bayfront Capital Partners din Toronto, ministerul Economiei a anuntat ca negocierile cu viitorul proprietar au esuat.
Firma nu a vrut sa depuna garantia pentru investitiile de mediu si a contestat cateva aspecte din caietul de sarcini. Ministerul Economiei a iesit la rampa spunand ca procesul de privatizare va fi reluat "dupa o analiza a situatiei", insa analistii sunt convinsi ca lucrul acesta nu se va intampla in 2012.
"Deocamdata aceasta problema este blocata si nu se va relua anul acesta din cauza ca un proces de privatizare dureaza. Suntem in an... mai mult
Miercuri, 11 Aprilie 2012, ora 12:22
Statul se pregateste sa relanseze la vanzare Cupru Min, dupa trei incercari ratate in ultimii ani, cea mai recenta, dar si cea mai controversata, esuand intrucat castigatorul licitatiei a respins conditiile propuse, si astfel nu se profita de ceea ce pentru premier este "febra freneziei economice".
Primele incercari de trecere in proprietate privata a Cupru Min - care detine exploatarea Rosia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale Romaniei - au avut loc in 2008, cand compania era in subordinea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Prima oferta de vanzare a fost revocata intrucat reprezentantii Comisiei Europene au apreciat ca unele conditii atasate licitatiei cu strigare incalca regulile privind ajutorul de stat, putand reduce pretul de vanzare. Conditiile invocate erau mentinerea obiectului de activitate pe o perioada de minim zece ani si pastrarea contractului de cooperare, incheiat tot pe o perioada de zece ani.
A doua tentativa de vanzare a esuat tot in 2008. AVAS a sustinut atunci ca a luat decizia de revocare a ofertei din cauza lipsei de oportunitati determinata de contextul economic nefavorabil.
La cererea FMI, autoritatile de la Bucuresti au reanalizat vanzarea Cupru Min - trecuta intre timp la Ministerul Economiei - , iar anul trecut intentionau sa cedeze integral compania pe piata de capital, renuntand insa, in final, la aceasta varianta.
Metoda aleasa a fost licitatia. Ministerul Economiei a lansat anul... mai mult
Sambata, 07 Aprilie 2012, ora 11:50
Vanzarea companiei Cuprun Min catre Roman Copper a esuat, deoarece firma canadiana a refuzat sa depuna intr-un cont bancar o garantie pentru investitiile de mediu, sa achite in maxim o luna pretul pentru actiuni si sa accepte publicarea documentului de privatizare.
Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anuntat, la finalul negocierilor, ca partea romana a cerut firmei canadiene sa constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investitiilor de mediu, sa plateasca suma pentru actiuni, de 200,7 milioane euro, in termen de 30 zile de la obtinerea avizului Consiliului Concurentei si autorizatiei integrate de mediu-ambele fiind conditii suspensive in contract.
De asemenea, partea romana a cerut publicarea imediata a contactului de privatizare.
Pentru incheierea tranzactiei, era necesara emiterea avizul Consiliului Concurentei intr-un termen de pana la 90 de zile de la incheierea contractului.
"Roman Copper nu a aderat la aceste conditii. Ministerul Economiei va analiza situatia creata si suntem pregatiti sa reluam privatizarea", a spus Bode.
Contractul de privatizare trebuia incheiat pana vineri, 6 aprilie, ora 24.00.
Anterior surse apropiate negocierilor au declarat pentru MEDIAFAX ca discutiile pentru vanzarea Cupru Min se prelungesc deoarece statul insista ca investitorul sa deschida un cont escrow in suma de mai multe zeci de milioane euro, pentru a se asigura ca investitiile de mediu vor fi realizate, o alta... mai mult
Sambata, 07 Aprilie 2012, ora 09:00
Premierul Mihai Razvan Ungureanu spera ca negocierile pentru vanzarea Cupru Min sa se incheie "cu bine", chiar vineri seara, el spunand ca "statul are clauze la care nu va renunta cu niciun chip". Discutiile pentru incheierea contractului au inceput joi seara si au continuat pe tot parcursul zilei de vineri, termenul limita pentru semnarea tranzactiei.
"In momentul de fata sunt negocieri in curs la Ministerul Economiei. Atentia media trebuie indreptata intr-acolo. Statul are clauze de la care nu renunta cu niciun chip. Ceea ce sper este ca negocierile sa fie incheiate in cursul zilei de azi (vineri - n.r.), cu bine pentru stat", a afirmat premierul Mihai Razvan Ungureanu, aflat la Iasi.
Surse participante la negocierile pentru incheierea contractului de vanzare a Cupru Min au declarat pentru MEDIAFAX ca discutiile se prelungesc deoarece statul insista ca investitorul sa deschida un cont escrow in suma de mai multe zeci milioane euro, pentru a se asigura ca investitiile de mediu vor fi realizate, o alta conditie la care partea romana nu renunta fiind publicarea contractului.
Intrebat cum comenteaza faptul ca patrimoniul Cuprin Min, pe baza caruia a fost stabilit pretul la licitatia pentru vanzarea companiei, a fost evaluat de o firma de apartament din Alba Iulia, premierul Mihai Razvan Ungureanu a afirmat: "Eu nu comentez nici speculatii si nici chestiuni de ordin tehnic".
"S-au facut referiri pe aceasta tema la nivelul Ministerului Eonomiei si al purtatorului... mai mult
Vineri, 06 Aprilie 2012, ora 20:21
Pretul de licitatie pentru Cupru Min a fost raportat doar la valoarea activelor societatii si cantitatea de cupru care poate fi exploatata in urma unor investitii estimate chiar de conducerea unitatii, nu de catre un evaluator independent, fara sa fie luata in considerare si valoarea zacamantului.
Pentru stabilirea pretului de pornire la licitatie a fost aplicata metoda activului net corectat, in care bunurile necesare exploatarii sunt evaluate diferit de activele considerate fara valoare, si a cash-flow, respectiv a fluxului de numerar, in conditiile in care compania, care detine exploatarea Rosia Poieni unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale Romaniei si care a intrat pe profit in ultimii doi ani, a fost tratata de stat ca fiind in stare de faliment si criza de lichiditati.
"Pretul de vanzare a fost determinat prin raport de evaluare intocmit in conformitate cu standardele ANEVAR (Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania-n.r.). In evaluare nu a fost luata in considerare valoarea zacamantului, ci valoarea activelor societatii si cantitatile de minereu cuprifer estimate a fi exploatate in conditiile efectuarii investitiilor tehnologice si de mediu preliminate de catre conducerea societatii prin intermediul unui plan de afaceri", se arata intr-un document oficial obtinut de MEDIAFAX.
Ce spun sau nu spun oficialii romani
Documentul este redactat de Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), institutia din subordinea... mai mult
Joi, 05 Aprilie 2012, ora 09:31
Privatizarea companiei Cupru Min este caracterizata de catre premierul Ungureanu drept efectul credibilitatii Guvernului si al "febrei unei frenezii economice", acesta insistand asupra faptului ca statul a incasat de patru ori mai mult decat pretul scontat pentru o societate aflata in faliment.
"Sa vezi ca o companie in faliment, o gaura neagra, se poate vinde cu de patru ori pretul pe seama credibilitatii unui Guvern care abia s-a instalat si, la cateva zile dupa aceasta, sa vezi un pachet minoritar de actiuni vandut intr-o suprasubscriere incredibila, de peste 150%, mie mi se pare ca sunt niste simptome bune. Probabil ca este o febra. Da, dar este febra unei frenezii economice care se naste din nou", a spus Ungureanu, la o conferinta pe teme economice.
Firma canadiana Roman Copper Corp. a castigat licitatia pentru preluarea Cupru Min Abrud la pretul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste pretul de pornire a licitatiei, de 57,3 milioane euro.
Roman Copper este o corporatie fondata de banca de investitii Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada). Bayfront Capital Partners este o companie canadiana cu activitati de investment banking, care ofera servicii de consultanta pentru finantare corporatista, restructurare financiara si in domeniul fuziunilor si achizitiilor.
Ministerul Economiei a transmis, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, ca Bayfront Capital Partners din Canada, actionarul unic al firmei Roman Copper, va sustine preluarea actiunilor detinute... mai mult
Joi, 29 Martie 2012, ora 20:29