Administratia Trump a anuntat joi ca va face apel la suspendarea celei de-a doua versiuni a decretului anti-imigratie.
"Intentionam sa facem apel fata de aceasta decizie eronata", a declarat Sean Spicer, purtator de cuvant al Casei Albe, transmite AFP. El a precizat ca juristii executivului vor adopta cea mai buna strategie de recurs dupa ce vor obtine in prealabil "clarificari" asupra deciziilor date.
In interval de cateva ore, doi judecatori federali, din Hawaii si Maryland, au blocat miercuri seara si joi dimineata aplicarea ordinului care interzice intrarea in Statele Unite a cetatenilor din sase tari musulmane.
Cu numai cateva ore inainte de intrarea in vigoare a noului text din care au fost eliminate, totusi, elementele cele mai contestate, magistratul Derrick Watson din Hawaii a apreciat in hotararea sa ca suspendarea temporara a decretului evita un "prejudiciu ireparabil".
In cursul unei reuniuni publice la Nashville (sud), presedintele american a denuntat decizia "eronata" a unei justitii care, in opinia sa, comite astfel "un abuz de putere fara precedent". El a promis ca va merge pana la Curtea Suprema.
Pentru a-si explica decizia sa, judecatorul Watson s-a sprijinit in special pe mai multe declaratii facute de Donald Trump cu privire la musulmani pentru a ajunge la concluzia ca decretul contine "dovezi semnificative si de netagaduit de animozitate religioasa".
Decizia sa face referinta la afirmatii din campanie ale lui Donald Trump, atunci cand... mai mult
Vineri, 17 Martie 2017, ora 07:25
Presedintele american Donald Trump a denuntat intr-o reuniune publica, la Nashville (sud), blocarea celei de a doua versiuni a decretului impotriva imigratiei de catre magistratul Derrick Watson din Hawaii drept o decizie "eronata", care comite, in opinia sa, "un abuz de putere fara precedent".
Trump a amenintat ca va merge pana la Curtea Suprema, relateaza AFP.
Judecatorul federal a blocat miercuri, pe intregul teritoriu al Statelor Unite, a doua versiune a decretului aniimigratie al lui Trump - o noua infrangere judiciara a presedintelui republican intr-una dintre masurile-far ale presedintiei sale.
Cu doar cateva ore inainte de intrarea in vigoare a noului text, in care s-a renuntat la elementele cele mai contestate din prima versiune, Watson afirma in hotararea sa ca suspendarea temporara a decretului va evita un "prejudiciu ireparabil".
In motivarea deciziei pe care a luat-o, judecatorul se sprijina pe mai multe declaratii ale lui Trump fata de musulmani si conchide ca decretul comporta "probe semnificative si irefutabile de animozitate religioasa".
Decizia sa trimite la declaratii pe care Trump le-a facut in campanie, cand s-a pronuntat in favoarea unei interdictii a intrarii musulmanilor pe teritoriul american.
Textul controversat, care interzicea intrarea in Statele Unite a cetatilor din sase tari musulmane, urma sa intre in vigoare de la miezul noptii de miercuri spre joi (7.00, ora Romaniei).
Alte doua audieri au avut loc miercuri pe ambele... mai mult
Joi, 16 Martie 2017, ora 10:26
Un judecator din Hawaii a blocat noul ordin emis de presedintele Donald Trump privind restrictiile de intrare pe teritoriul SUA pentru cetatenii a sase tari musulmane, ce urma sa intre in vigoare joi, la ora locala 00.00 (7.00 ora Romaniei).
Potrivit judecatorului federal Derrick Watson, ordinul lui Trump are la baza criterii religioase, ceea ce incalca legea fundamentala a SUA, relateaza The Independent.
Mai multe state au incercat sa blocheze in instanta ordinul executiv - a doua tentativa a lui Trump de a institui restrictiile de calatorie, dupa ce prima varianta a fost blocata de tribunal.
Noul ordin mentine interdictia intrarii in Statele Unite, pe o perioada de 90 de zile, a cetatenilor Iranului, Libiei, Siriei, Somaliei, Sudanului si Yemenului, dar nu si ai Irakului, si aplica restrictiile doar noilor solicitanti de vize, adica nu si celor care au deja drept de rezidenta.
Documentul suspenda, de asemenea, intrarea pe teritoriul american, pe o perioada de 120 de zile, a tuturor refugiatilor.
Primul ordin, semnat de Trump la o saptamana dupa preluarea presedintiei, a provocat un val de critici, noul lider de la Casa Alba fiind acuzat de discriminare fata de musulmani, aplicarea ordinului fiind suspendata de justitie pe 3 februarie.
Citeste si despre tarile musulmane care au afaceri cu familia Trump, excluse strategic din ordinul anti-imigranti semnat de presedinte, dar si ce spun economistii Americii despre Trump, care greseste cand vine vorba de... mai mult
Joi, 16 Martie 2017, ora 06:47
Statele americane Washington si New York s-au alaturat Hawaii-ului pentru a contesta in instanta noul ordin executiv semnat de presedintele Donald Trump privind restrictiile de calatorie pentru imigrantii din sase tari cu populatie majoritar musulmana.
Avocatii ambelor state sustin ca decizia justitiei de suspendare a primului ordin in acest dosar al lui Trump ramane in vigoare, relateaza BBC News.
Potrivit unor informatii neconfirmate, Minnesota si Oregon vor incerca de asemenea sa blocheze in instanta ordinul, care va fi pus in aplicare incepand cu 16 martie.
Hawaii a fost primul stat american care a anuntat ca sesizeaza instanta pentru a opri decizia lui Trump.
Casa Alba a emis luni un nou decret, in locul primului document, mai dur, care a fost contestat in justitie de mai multe state, inclusiv Hawaii.
Noul decret este mai atenuat decat cel din ianuarie.
El mentine interdictia intrarii in Statele Unite, pe o perioada de 90 de zile, a cetatenilor Iranului, Libiei, Siriei, Somaliei, Sudanului si Yemenului, dar nu si ai Irakului, si aplica restrictiile doar noilor solicitanti de vize.
Documentul suspenda, de asemenea, intrarea pe teritoriul american, pe o perioada de 120 de zile, a tuturor refugiatilor.
Citeste si despre tarile musulmane care au afaceri cu familia Trump, excluse strategic din ordinul anti-imigranti semnat de presedinte, dar si ce spun economistii Americii despre Trump, care greseste cand vine vorba de imigratie ...citeste mai... mai mult
Joi, 09 Martie 2017, ora 22:20
Presedintele american, Donald Trump, ar trebui sa semneze, luni, o noua versiune a decretului sau privind imigratia, suspendat de Justitie dupa ce a suscitat o enorma controversa si a provocat haos in aeroporturi.
Presedintele va semna noul decret la Departamentul de Securitate Interna, conform Politico, publicatie care citeaza inalti responsabili guvernamentali.
Nu a fost posibil sa se afle ce schimbari a prevazut Donald Trump sa introduca in noul text, potrivit acestei publicatii specializate in informatii politice.
Decretul din 27 ianuarie interzicea intrarea in Statele Unite a cetatenilor din sapte tari cu majoritate musulmana timp de 90 de zile, a tuturor refugiatilor timp de 120 de zile si a refugiatilor sirieni de o maniera permanenta.
Suscitand indignare in intreaga lume si un val de proteste in SUA, decretul a provocat haos in aeroporturi, noteaza AFP.
Donald Trump a suferit doua esecuri in Justitie in ce priveste decretul din 27 ianuarie: pe 3 februarie, un judecator din Seattle a blocat aplicarea acestuia, iar pe 9 februarie, Curtea de Apel din San Francisco a mentinut aceasta suspendare.
Citeste si:
Argumentele lui Trump pica: Decretul anti-imigranti nu ar fi impiedicat niciun atac terorist comis in SUA dupa 9/11100 de companii contesta decretul anti-imigranti al lui Trump. Apple, Google si Microsoft, printre semnatari ...citeste mai departe despre "Trump va semna luni o noua versiune a decretului anti-imigranti - Politico" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 05 Martie 2017, ora 09:18
Judecatorul federal care a blocat temporar decretul presedintelui american Donald Trump ce vizeaza cetateni din sapte tari musulmane a reprezentat persoane defavorizate si refugiati inainte sa fie numit in post de catre George W. Bush, presedinte de la vremea respectiva.
James Robart, care prezideaza in statul Washington, a fost confirmat in post de Senatul american in 2004, in unanimitate, scrie CNN.
El le-a spus senatorilor ca oamenii ar trebui sa fie tratati echitabil de sistemul judiciar.
Decretul anti-imigranti al lui Trump a fost blocat de un judecator. Casa Alba ameninta cu o batalie in Justitie
1. A trecut dintr-un cabinet privat in sistemul federal
James L. Robart este judecator federal la Tribunalul Districtului de Vest al statului Washington din 2004, la un an dupa ce Bush l-a nominalizat. El a fost promovat in 2016.
Nascut in 1947 la Seattle, Robart a absolvit Whitman College in 1969, iar in 1973 Georgetown Law School, unde a fost redactor la Georgetown Law Journal, potrivit biografiei sale oficiale postate pe site-ul Tribunalului districtual.
El a practicat din 1973 si pana in 2004 la cabinetul privat Lane Powell Moss & Miller, unde a fost director asociat in 2003 si 2004.
2. A facut munca in folosul comunitatii
In cadrul audierii in vederea confirmarii, senatorul democrat Patty Murray din Washington l-a laudat pentru "simtul generos al muncii in folosul comunitatii prin activitatea pe care a depus-o pentru tineri cu risc si nevoi... mai mult
Duminica, 05 Februarie 2017, ora 10:01
Noul ministru interimar american pentru Justitie, Dana Boente, a declarat, imediat dupa numire, ca va face astfel incat ordinul executiv al presedintelui Donald Trump de limitare a imigratiei sa fie aplicat.
Dana Boente, procuror federal, a fost numit de Trump in locul lui Sally Yates, din fosta administratie Obama, demisa de presedinte deoarece a refuzat aplicarea decretului, care a atras critici in SUA si in numeroase tari, transmite AFP.
El a anulat imediat instructiunile date de Sally Yates.
"Le-am dat barbatilor si femeilor din Ministerul de Justitie instructiunea de a-si face datoria asa cum am jurat si de a apara decretele legale ale presedintelui nostru", a precizat Boente intr-un comunicat.
Luni seara, presedintele Trump a demis-o pe Sally Yates, apoi l-a inlocuit pe seful interimar al Serviciului de imigratie si vami (ICE), Daniel Ragsdale, de asemenea un fost reprezentant al administratiei Obama. ...citeste mai departe despre "Decretul anti-imigranti va fi pus in aplicare: Noul secretar de stat pe Justite a jurat sa apere legile lui Trump" pe Ziare.com mai mult
Marti, 31 Ianuarie 2017, ora 13:38
Ministrul de Justitie al statului Washington a depus luni o reclamatie in care cere oprirea imediata a aplicarii ordinului executiv al lui Donald Trump privind imigratia, pe care il considera contrar Constitutiei.
"Nimeni nu este deasupra legii, nici chiar presedintele", a declarat ministrul democrat Bob Ferguson, intr-o conferinta de presa, transmite AFP.
"Iar la tribunal, nu intotdeauna cel care vorbeste mai tare este cel care castiga. Este Constitutia", a spus el.
Plangerea lui Ferguson, prima de acest gen, il vizeaza pe noul presedinte american, dar si pe pe inalti responsabili din administratie, in special departamentul de Securitate Interna.
Decretul anuntat vineri prevede controale intarite la frontiere, destinate sa stopeze intrarea eventuala a unor "teroristi islamisti radicali" si interzice accesul in SUA al cetatenilor a sapte tari cu majoritate musulmana.
Aceasta interdictie, primita cu indignare in SUA si lumea intreaga, separa familii "si submineaza interesul suveran al Washingtonului de a ramane un loc primitor pentru imigranti si refugiati", a punctat Ferguson.
Mai multe mari companii americane cu sediul in statul Washington, printre care Amazon si Expedia, au anexat declaratii la plangere in care explica urmarile decretului in ce priveste operatiunile lor si angajatii.
"Pana ce Congresul va pune administratia in fata responsabilitatilor sale pentru traumatismele morale si juridice evidente, suportate de persoane nevinovate si care... mai mult
Marti, 31 Ianuarie 2017, ora 09:46
Parlamentul din Irak a votat luni sa ia "masuri reciproce" fata de americani, ca raspuns la ordinul semnat de presedintele american Donald Trump, care le interzice cetatenilor unor tari musulmane accesul pe teritoriul Statelor Unite.
Asadar, Parlamentul irakian a decis prin acest vot sa ceara Guvernului sa impuna la randul sau restrictii in ceea ce ii priveste pe americanii care vor sa viziteze tara, a declarat un oficial al Legislativului de la Bagdad, citat de The Independent.
Nu este insa prea clar daca masura ii va afecta si pe civilii si militarii americani care deja locuiesc si muncesc in Irak sau doar pe cei care isi doresc sa vina in tara asiatica.
Nu se stie nici ce efecte va avea aceasta decizie in ceea ce priveste cooperarea dintre Irak si SUA in lupta impotriva Statului Islamic.
Noua legislatie din SUA suspenda temporar programul american pentru refugiati si interzice intrarea in tara a cetatenilor din sapte tari predominant musulmane - Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan si Yemen - pe motive de securitate nationala.
Amintim ca aproximativ 5.000 de militari americani se afla in prezent pe teritoriul Irakului pentru a asista fortele guvernamentale in lupta cu militantii jihadisti.
Votul din Parlament vine dupa ce Comisia de afaceri externe din Guvern a recomandat ca factorii decidenti sa ia masuri ca reactie la decretul semnat de Trump.
"Irakul este prima linie a razboiului impotriva terorismului...si este nedrepta ca irakienii sa fie... mai mult
Luni, 30 Ianuarie 2017, ora 16:59