Doi din trei romani au o datorie, iar in jumatate dintre cazuri aceasta depaseste 5.000 de lei, arata concluziile unui studiu de specialitate implementat de iVox in Romania si Polonia, prezentat, luni, intr-o conferinta de presa, de Kruk Romania.
Cercetarea releva faptul ca mai mult de jumatate dintre romani s-au declarat pesimisti in privinta situatiei materiale, indiferent de generatia din care fac parte, iar doua treimi dintre datornici au contractat credite din banci.
Concret, doi din trei romani au o datorie, iar in jumatate din cazuri aceasta depaseste 5.000 de lei. De asemenea, doua treimi dintre cei care au credite au contractat datoria de la banci, iar 20% de la rude.
Tot la situatia datoriilor, 20,19% dintre romani au declarat ca au avut o datorie mai mare de 1.000 de lei in ultimii zece ani, iar 31,74% ca au contractat un imprumut mai mare de 1.000 de lei, in ultimul deceniu.
41% din romani declara ca bani conteaza, dar numai cat sa aiba un trai decent
Potrivit studiului, cand vine vorba despre atitudinea fata de bani, 41% dintre romani declara ca acestia conteaza, dar numai cat sa aiba un trai decent, iar 21% spun ca e bine sa ai cat mai multi bani cu putinta si cine nu recunoaste acest fapt minte sau este ipocrit. Mai mult, peste o treime dintre repondenti au mentionat ca isi doresc sa aiba mai multi bani decat in prezent.
Intrebati daca marturiile unor persoane cu experienta despre greutatile financiare i-ar putea ajuta sa iasa din datorii,... mai mult
Luni, 19 Mai 2014, ora 12:14
Banca Nationala a Romaniei trebuie sa elaboreze, pana la finele acestui an, un studiu cu privire la cauzele care au dus la acumularea creditelor neperformante in sistemul bancar si sa propuna un plan de restructurare a acestor credite, potrivit angajamentelor asumate de Guvern in fata FMI si a Comisiei Europene.
"BNR va elabora pana la finele anului un studiu detaliat despre motivele pentru care bancile din Romania nu iau masuri pentru a reduce creditele neperformante si de ce provizioanele pentru aceste credite sunt inca in bugetul bancilor. BNR trebuie sa propuna apoi un set de masuri pentru restructurarea creditelor, intrucat existenta acestora cauzeaza cresterea costurilor de imprumut in intregul sector bancar", au declarat surse oficiale.
Potrivit acestora, dupa ce finantatorii externi vor analiza masurile propuse de BNR, vor pune la dispozitia bancilor si expertiza altor tari care au fost in aceeasi situatie.
Spre exemplu, bancile din Irlanda au luat la rand toate creditele restante si au stat de vorba cu fiecare client in parte pentru a vedea de ce acesta nu-si poate plati ratele la timp si ce se poate face pentru a imbunatati situatia.
"Finantatorii externi vor sa stie care este capacitatea bancilor de a restructura aceste credite si daca exista probleme in acest sens", au mai spus sursele citate.
Potrivit Raportului asupra stabilitatii financiare pentru 2013 realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si publicat recent, nivelul relativ ridicat... mai mult
Marti, 05 Noiembrie 2013, ora 08:19
Aproape doua treimi dintre romani considera ca este bine "sa nu te intinzi mai mult decat ti-e plapuma", in timp ce doar 36% sunt de parere ca "cine nu risca, nu castiga", arata rezultatele unui studiu recent desfasurat la comanda KRUK Romania, companie de top in industria locala de management al creantelor, parte a Grupului KRUK.
"La nivel declarativ, romanii au un apetit redus pentru risc si acest lucru este confirmat si de faptul ca aproape 80% dintre cei chestionati ar prefera . De asemenea, aproape doua treimi dintre ei declara ca , demonstrand astfel ca societatea romaneasca a pastrat si in istoria recenta o pronuntata cultura a rusinii. Cu toate acestea, rezultatele cercetarii calitative, realizate prin metoda Focus Grup in paralel cu sondajul online, arata ca, in ultimii ani, romanii - mai ales cei tineri - si-au schimbat radical perspectiva. Unul dintre cei intervievati (in varsta de 29 de ani) spune clar ca ", arata antropologul Vintila Mihailescu.
Primirea unei somatii de plata a starnit in majoritatea persoanelor cu datorii sentimente de jena si rusine (57%), in timp ce 27% dintre acestea s-au declarat enervate de astfel de notificari, iar 12% au ramas indiferente intr-o asemenea situatie, mai arata studiul comandat de KRUK Romania.
Aproape jumatate dintre respondenti (45%) sustin ca au ajuns sa fie somati sa achite datorii importante "din motive independente": au ramas fara slujba, au avut un incident in familie etc. Aceasta tendinta de "externalizare... mai mult
Miercuri, 15 Mai 2013, ora 17:32
Lipsa cresterii economice, acumularea datoriilor din anii trecuti, dar, mai ales, limitarea creditarii va insemna sfarsitul pentru multe companii romanesti in 2012.
Companiile dependente de finantari bancare nu vor avea o viata prea usoara in 2012. Noua strategie a bancilor europene de a limita creditarea in Europa de Est duce la scumpirea creditelor, ceea ce va face imposibila activitatea multor companii.
"Cel mai important factor care va duce la cresterea numarului de falimente este blocarea creditarii din cauza cresterii dobanzilor. Absortia fondurilor europene poate fi un motor de crestere, insa unul discutabil", a declarat pentru Business24 economistul Daniel Daianu.
De aceeasi parere este si Radu Hanga, directorul general al BT Asset Management.
"Posibilitatea ca numarul de falimente sa creasca este mare. 2012 va fi un an dificil pentru companii mai ales din cauza lipsei de finantare. Bancile europene trebuie sa-si restranga bilanturile, ceea ce afecteaza fluxul de credite catre Europa de Est. Acest lucru le va aduce probleme companiilor care depind de finantare".
Rezista companiile indispensabile
De valul de falimente vor fi afectate companiile din toate domeniile. Tinand cont de faptul ca Romania se asteapta la o usoara crestere economica, iar Uniunea Europeana va avea o scadere a economiei de 0,3%, companiile care depind de exporturile catre UE se vor confrunta cu dificultati.
"Nu cred ca vom asista la falimente in lant, anul acesta,... mai mult
Vineri, 20 Ianuarie 2012, ora 12:04