Firmele si entitatile fara personalitate juridica, de exemplu persoanele fizice autorizate (PFA), vor putea sa comunice cu autoritatile fiscale de care apartin prin intermediul Spatiului Privat Virtual (SPV), incepand cu 1 iunie.
Serviciul online este acum disponibil doar pentru persoanele fizice, insa acest lucru se va schimba de la inceputul lunii iunie, in urma publicarii, pe 17 mai, in Monitorul Oficial, a ordinului nr.660/2017 al Ministerului de Finante.
Astfel, in termen de 15 zile, acest ordin va intra in vigoare la 1 iunie. Amintim, insa, ca 1 iunie este zi libera legal, asa ca ramane de vazut daca sistemul va fi complet functional chiar incepand de la data prevazuta.
Cei care vor opta sa foloseasca SPV trebuie sa stie ca, astfel, "nu se mai utilizeaza si alta modalitate de comunicare a actului administrativ-fiscal".
Prin intermediul SPV se pot comunica documente si informatii precum:
declaratii fiscale intocmite de persoana fizica, persoana juridica sau alta entitate fara personalitate juridica, potrivit legii;cerere de informatii despre contributiile de asigurari sociale declarate de angajatori, cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscala, cerere de eliberare a cazierului fiscal, cerere de eliberare a unei adeverinte de venit, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislatiei fiscale, cereri de audienta, sesizari, petitii, reclamatii, solicitari privind informatiile publice si altele asemenea;decizii de impunere, notificari, somatii... mai mult
Miercuri, 24 Mai 2017, ora 12:53
Cinci campanii de comunicare desfasurate in ultimele sase luni au generat pentru brandurile promovate cu 24,8% mai multe aparitii in mass-media online fata de perioada similara a anului trecut, conform unei analize de monitorizare a serviciului de media intelligence MediaIQ.
In intervalul 1 aprilie - 30 septembrie 2013 au fost scrise 1.152 de articole in care au fost mentionate brandurile, comparativ cu cele 866 inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut.
"Din monitorizarea online, am observat, de exemplu, ca o campanie sociala a beneficiat de o acoperire mai mare in social media decat un brand FMCG. Aceasta situatie poate indica o maturizare a utilizatorului de social media, oferind astfel oportunitati de dezvoltare si perfectionare a strategiilor viitoare in comunicare. Analizand si rezultatele campaniei pentru o retea de restaurante, am observat ca, dupa doua luni de comunicare, prezenta brandului in mass-media a crescut de cinci ori comparativ cu perioada similara a anului trecut, statistica ce ofera un indicator pertinent al eficientei unei campanii", a declarat Mihaela Enache, Partener MediaIQ.
Pepsi: cea mai mare expunere in mass - media online
Campania "Ia-ti vara in cap - Pleaca la drum doar cu Pepsi" a generat cele mai multe aparitii in mass-media online pentru brandul promovat. In intervalul 15 iulie - 12 septembrie, perioada in care s-a desfasurat campania, Pepsi a beneficiat de 639 de aparitii, cu 172 mai multe fata de perioada similara a... mai mult
Joi, 03 Octombrie 2013, ora 15:30
Dupa succesul primei editii din luna aprilie, Evensys lanseaza pe 12 -13 septembrie, cea de-a doua editie a platformei de cursuri intensive dedicate industriei de comunicare, PR Academy.
PR Academy este o platforma ce inglobeaza o serie lunga de workshop-uri avansate dedicate practicienilor din relatii publice si comunicare. Cursurile se vor desfasura pe parcursul zilelor de 12 si 13 septembrie si vor oferi participantilor cunostinte practice si un maximum de interactivitate.
In prima zi, 12 septembrie, va avea loc PR Innovation, workshop interactiv de o zi care imbina creativitatea, inovatia si practica pentru a oferi participantilor cele mai bune studii de caz si exemple practice. Printre temele ce vor fi abordate in cadrul workhop-ului se regasesc: Real Time Marketing, Visual Communication, Integrated Communication, Content Curation, Creativity in PR si News Jacking, Gamification.
Pe 13 septembrie va avea loc Advanced Facebook Strategies, in cadrul workshop-ului specialistii in PR isi vor dezvolta abilitatile de comunicare online, vor afla si aplica cele mai noi strategii de comunicare pe Facebook. Vorbitorii vor aborda teme precum: Facebook Content Strategy, Measurement, Ad Campaign, Engagement si Facebook Graph Search.
Evenimentul va reuni cei mai buni specialisti locali in comunicare si PR, care vor oferi informatii avansate, studii de caz concrete si exercitii practice. Printre vorbitorii confirmati se regasesc: Larisa Petrini, Managing Partner,... mai mult
Vineri, 02 August 2013, ora 13:50
Universul DallesGO organizeaza o noua serie de cursuri after work in domeniile Stilism & Tendinte in Moda, Make-up, Hairstyling, Fotografie, Design Interior, Comunicare Online si Relatii Publice.
Inscrierile se pot face pana la data de 30 aprilie, de luni pana vineri, intre orele 11:00-19:00, la sediul Universul DallesGO de la adresa str. Ion Otetelesanu, nr. 2, et. II (zona Universitate).
Cursantii care la inscriere achita integral plata cursului beneficiaza de oreducere de 10%. In cazul inscrierii la doua dintre cursurile Universul DallesGO impreuna cu un prieten este oferita o reducere de grup de 20%.
Universul DallesGO este cea mai vizibila platforma de cursuri after work din Bucuresti, atragand cu fiecare generatie de cursanti o comunitate din ce in ce mai mare de young professionals interesati de servicii de training in domeniul industriilor creative.
Dupa trei ani, cinci sezoane si peste 600 de cursanti, platforma de learning continua sa se dezvolte si sa le rezerve cursantilor o experienta din ce in ce mai interactiva si full access la cele mai creative nume din industrie, cota de popularitate a cursurilor crescand cu fiecare editie. mai mult
Miercuri, 17 Aprilie 2013, ora 10:28
In ultimul articol am vorbit despre importanta prezentei on-line si explicam cum, in timp, probabil ca internetul va fi principala piata de desfacere pentru cerere si oferta, nevoi si solutii, anagajatori si viitori angajati.
Va recomandam in acel articol sa va construiti prezenta on-line si va propuneam 3 lucruri simple:
Cumparati-va un domeniu
Instalati un blog si incepeti sa scrieti pe el
Faceti-va cont pe toate retelele sociale importante
In articolul de astazi o sa vorbim despre: cum comunicam online in contextul brandingului personal.
Esti ceea ce comunici
Daca ar fi sa retineti un lucru si numai unul din acest articol, va rog sa retineti urmatorul adevar: simplu si puternic... suntem ceea ce comunicam despre noi. Cum adica? Exact asa: suntem totalitatea perceptiilor pe care publicul nostru tinta le are despre noi. Iar perceptiile acestea se formeaza prin interactiunea cu noi si prin expunerea la comunicarea cu / sau despre noi.
Companiile investesc sute de mii, milioane sau zeci de milioane de euro in comunicarea brandurilor lor. Oamenii, din pacate, nu investesc aproape nimic. De ce?
Pentru ca unii dintre noi avem senzatia ca e suficient sa fim foarte buni la ceva, sa facem o munca valoroasa si de calitate. Credem ca daca facem asta, o sa avem clienti si o sa fim pe harta lumii.
Daca ganditi asa, va pun urmatoarea intrebare: credeti ca Coca-Cola, cel mai vechi si valoros brand din lume a supravietui mai bine de un veac pentru ca are un... mai mult
Sambata, 24 Martie 2012, ora 00:00
Oare chiar am nevoie sa ma comunic pe internet?
Da! Ai! Foarte tare chiar. Iata un argument pe cat de simplu, pe atat de adevarat: In viitor (nu mai mult de 5-6 ani) cine nu o sa aiba o prezenta on-line bine construita, o sa inceteze incet (dar sigur) sa existe.
Pe pamant? Nu. Dar unde? In mintea clientilor, partenerilor sau potentialilor angajatori. Adica acolo unde conteaza cel mai tare in business.
Cum asa?
Putina istorie:
Radioului i-au trebuie 38 de ani ca sa atinga 50.000.000 de utilizatori.
Televiziunii i-au trebuit 13 ani ca sa atinga 50.000.000 de utilizatori.
Internetului i-au trebuit doar 4.
Iar Facebook a adaugat 100.000.000 de utilizatori in mai putin de 9 luni.
Asadar, on-line-ul este canalul de comunicare cu cea mai rapida expansiune din istoria omenirii. Creste mai repede si mai puternic decat orice alt mediu de pana acum.
In Romania exista in jur de 8.000.000 de utilizatori de internet. 8.000.000 de utilizatori de internet dintr-o populatie de (aproximativ) 20.000.000. Adica, peste 1 din 3 romani sunt utilizatori de internet.
Ce inseamna asta pentru tine? Inseamna ca daca nu comunici on-line cine esti si ce faci, pierzi automat 8.000.000 de clienti. Pierzi 1 / 3 din toti oamenii pe care ii vezi pe strada.
Ok. M-am convins. De unde incep?
Cumpara-ti un domeniu
Cumpara un domeniu fie .ro , fie .com sau .net.
Daca publicul tau tinta e cu precadere roman si tu iti desfasori activitatea cu precadere in Romania, atunci... mai mult
Sambata, 17 Martie 2012, ora 00:00
Majoritatea romanilor sunt de parere ca informatiile importante, referitoare la recomandari si critici pertinente, le primesc din comunicarea fata in fata, doar un procent de 5% mentionand telefonul ca mijloc de transmitere word of mouth.
De asemenea, s-a remarcat o tendinta pronuntata a faptului ca romanii sunt mai critici atunci cand comunica in mediul online, in comparatie cu comunicarea directa, conform unui studiu realizat de GfK Romania, transmite un comunicat al companiei, remis Business24.ro.
In ceea ce priveste transmiterea word of mouth in mediul online, romanii utilizeaza cel mai mult messengerul, secondat de e-mail, formuri si retele de socializare.
Frecventa cu care oamenii isi exprima parerile pozitive este mai mare decat cea cu care genereaza critici, 55% dintre respondenti declarand ca nu-si amintesc cand au facut comentarii negative ultima data, in timp ce 11% dintre ei au declarat ca nu au lasat niciodata comentarii negative in legatura cu vreun produs.
Recomandarile sau comentariile negative venite din partea prietenilor, colegilor sau familiei influenteaza puternic decizia de cumparare a peste 50% dintre romani.
Gradul de influenta creste cand este vorba de servicii de sanatate si produse electronice, conform studiului GfK. mai mult
Marti, 20 Decembrie 2011, ora 13:49
Ministrul rus al Comunicatiilor, Igor Shchegolev, a declarat, vineri, ca guvernul nu are planuri cu privire la interzicerea serviciilor straine de comunicatii online, precum Skype, Gmail sau Hotmail, care sunt foarte populare in Rusia.Declaratia survine in contextul in care Serviciul Federal de Securitate (FSB) a declarat oficial ca aceste servicii de Internet ar trebui interzise, deoarece impiedica investigatiile FSB. "Nu avem planuri de a anula sau a inchide Skype, Gmail, Hotmail sau orice alt serviciu online strain in Rusia", a spus Shchegolev, completand ca acum se poarta discutii pentru gasirea unui mod de reglementare a astfel de tehnologii, inclusiv de ordin economic, scrie Ria Novosti.
Citeste continuarea pe Ziare.com mai mult
Sambata, 09 Aprilie 2011, ora 00:51
Bugetele de marketing vor fi reorientate in 2009, din cauza crizei, din media catre PRsi online, unde se inregistreaza preturi mai scazute, sustin reprezentantii agentiei GMP PR. Potrivit celor de la GMP, anul 2009 ar putea aduce, in ciuda crizei, o cifra de afaceri mai mare, datorita reorientarii bugetelor clientilor. "Daca ideea este buna, poti avea rezultate spectaculoase platind doar onorariul agentiei, fara alte costuri directe. De asemenea, PR-ul are un rol hotarator in construirea reputatiei, iar in perioada de criza, reputatia este cel mai valoros bun al unei companii", a explicat managing partner-ul agentiei, Ioana Manoiu. Pe de alta parte, tot pentru 2009, reprezentantii GMP PR anticipeaza o reducere a numarului actiunilor de comunicare, fiind pastrate doar cele cu rezultate rapide, cat mai eficiente. Tot ca previziune este mentionata dezvoltarea competentelor agentiilor de PR de management al crizei si al schimbarii, comunicare online si comunicare interna, consultanta , in detrimentul media relations si al organizarii de evenimente. "Dupa ani in care bugetele au crescut spectaculos, in care lucrai la zece proiecte in paralel, in 2009 vom munci mai putin, acordand insa o mai mare atentie calitatii. Fiecare ban cheltuit va fi analizat din punct de vedere al randamentului investitiei. In ceea ce prive?te serviciile oferite, va avea loc o reorganizare. Daca, pana acum, companiile cautau agentii de PR care sa comunice vestile bune, acum vor avea nevoie sa comunice... mai mult
Joi, 05 Februarie 2009, ora 14:07