Guvernul ar putea aproba, in sedinta de miercuri, o ordonanta prin care se va da posibilitatea celor care vor sa cumpere teren sa achite un avans de numai 10%, a declarat, miercuri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
"Astazi avem o ordonanta de urgenta care modifica mai multe acte normative. Cea mai importanta modificare se refera la faptul ca dam posibilitatea celor care vor sa cumpere teren sa o faca numai cu un avans de 10%, jumatate din diferenta fiind garantata de Fondul de Garantare iar cealalta jumatate cu terenul respectiv. Extindem baza celor care pot sa acceseze astfel de facilitati, transmite Agerpres.
Pana acum erau doar cei trecuti in contracte de arenda. Acum marim la toti cei care sunt in baza de date la APIA, deci un milion si ceva de fermieri care an de an cer acea plata pe suprafata. Toti vor avea posibilitatea sa beneficieze de aceste facilitati. Este o preocupare a noastra pentru ca si in achizitia de teren au nevoie de un sprijin dar si in partea de cofinantare a fondurilor europene au nevoie de un sprijin, deci de un acces mult mai usor la partea de garantare si de creditare", a spus Daniel Constantin.
Pe de alta parte, referitor la rectificarea bugetara aprobata marti de Guvern, ministrul a explicat ca Agricultura a primit 50 milioane de lei.
"Rectificarea aprobata ieri (marti - n.r.) de Guvern aduce la Ministerul Agriculturii 50 de milioane de lei. Aceste sume vor merge catre cateva sectoare... mai mult
Miercuri, 01 Octombrie 2014, ora 12:00
Tranzactiile cu terenuri agricole sunt blocate in momentul de fata intrucat nu au aparut normele de aplicare a Legii 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan, insa ministrul Agriculturii promite ca aceste reglementari vor aparea in cateva zile.
"Normele metodologice pe legea vanzarilor terenurilor agricole vor aparea in cateva zile. Au fost agreate de toate ministerele si este o chestiune de zile, dupa care trebuie publicate in Monitorul Oficial", a declarat, joi, vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prezent la conferinta organizata de LAPAR.
Legea 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan si de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola nu se aplica din lipsa normelor de aplicare. De asemenea, Agentia Domeniilor Statului (ADS), cea care va regla piata funciara din partea statului, trebuie sa treaca in subordinea premierului.
Din pacate, o mare parte a agricultorilor romani se plang ca Legea 17 este "o lege antinationala pentru majoritatea romanilor" si cer imbunatatiri pentru a evita instrainarea terenurilor.
"Pamantul este principalul mijloc de productie, este un bun national ce nu trebuie instrainat. Sunt deja vandute strainilor peste un milion de... mai mult
Joi, 15 Mai 2014, ora 15:40
Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan de catre persoane fizice si de infiintare a Autoritatii pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare.
Proiectul de lege a avut raport favorabil din partea Comisiei pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala.
Guvernul a adoptat, in sedinta din 20 noiembrie, proiectul de lege privind masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan de catre persoane fizice si de infiintare a Autoritatii pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare, a anuntat, la Palatul Victoria, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
El a explicat ca ministerul pe care il conduce a initiat acest proiect de lege deoarece, conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, de la 1 ianuarie 2014 se liberalizeaza piata funciara si este important sa exista norme care sa reglementeze acest lucru.
"Am avut aceasta preocupare tocmai pentru a pune mai bine in valoare terenurile agricole si pentru a crea un cadru favorabil comunitatilor locale sa isi imbunatateasca activitatea agricola. Aceasta liberalizare se refera la cetatenii Uniunii Europene. (..) Cetatenii din afara Uniunii Europene pot sa achizitioneze terenuri agricole in extravilan numai daca au resedinta pe teritoriul unuia dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sau in conditiile in care exista tratate intre... mai mult
Luni, 09 Decembrie 2013, ora 19:55
Statul va elimina restrictiile impuse in prezent cetatenilor straini care vor sa cumpere terenuri agricole, dupa 1 ianurie, inclusiv obligatia de a avea experienta in agricultura, dar pastreaza prevederea cu privire la dreptul de preemptiune al cetatenilor romani, potrivit unui proiect de lege.
Guvernul renuntase recent la intentia de a limita la 100 de hectare suprafata de teren agricol pe care o poate detine o persoana fizica, cetatean roman sau din alt stat UE, dar mentinuse insa conditiile la cumparare privind cunostintele in domeniul agricol si perioada minima de cinci ani de activitate in acest sector.
"Si aceste restrictii au fost eliminate, mentinandu-se insa dreptul de preemptiune la achizitia terenurilor al coproprietarilor persoane fizice, arendasilor, vecinilor persoane fizice si a tinerilor cu varste de pana la 40 de ani care au activitati agricole in localitatea in care se afla respectivul teren agricol", au declarat agentiei MEDIAFAx surse din Ministerul Agriculturii.
Masurile sunt prevazute intr-un proiect de Lege privind reglementarea vanzarii-cumpararii terenurilor agricole de catre persoane fizice. Potrivit surselor citate, proiectul va fi discutat in sedinta de Guvern de miercuri.
Totodata, Agentia Domeniilor Statului se transforma in Autoritatea pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare.
In momentul in care va primi o oferta de la un cetatean strain, vanzatorul este obligat sa mearga la primarie cu o cerere prin care solicita... mai mult
Luni, 18 Noiembrie 2013, ora 12:15
Liberalizarea pietei funciare din 2014 pune pe jar autoritatile romane care sunt in cautarea unor solutii pentru ca pamanturile tarii sa nu ajunga pe mainile strainilor. O masura care va "impulsiona" romanii sa se intoarca la agricultura o reprezinta facilitatile acordate de stat la achizitia de terenuri agricole: 10% plata in avans, 90% credit din care 50% - garantat de stat, 50% - garantat cu terenul ce urmeaza a fi cumparat.
Se cauta solutii pentru aduce romanii in avantaj competitiv atat cat permite legislatia europeana. Incercarile autoritatilor de a veni in sprijinul romanilor sunt explicate de faptul ca atunci cand se vor afla in competitie directa cu ceilalti cetateni ai Uniunii Europene, romanii sa fie dezavantajati din cauza posibilitatilor marteriale reduse.
"Ceea ce putem face este sa cream competitivitate fermierului roman. Am discutat cu bancile sa punem gaj terenul agricol pe care vrem sa il cumparam, cum era inainte creditul imobiliar. Pana acum, nu s-a permis acest lucru, bancile nu au acceptat terenul ca si gaj. Deci, chestiuni dintr-acestea care ne ofera noua garantia ca fermierul roman va fi competitiv in fata fermierului strain si ca terenurile vor ramane in agricultura, vor fi lucrate in agricultura, se vor crea locuri de munca, se vor plati taxe si impozite aici in Romania", a declarat intr-un interviu acordat Business24 ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Romanii care vor cumpara terenuri agricole pana in 2014 vor beneficia pe de o... mai mult
Joi, 10 Octombrie 2013, ora 13:50
Calitatea pamantului negru, preturile avantajoase si posibilitatea de a obtine ajutoare sunt motive pentru care investitorii straini sunt atrasi de Romania, scrie cotidianul francez Le Figaro in editia sa electronica.
Goana spre Est! Acapararea de terenuri agricole priveste toata Europa si in special Romania, a cincea tara a Uniunii in termeni de suprafete agricole. Un fenomen in expansiune, potrivit autorilor studiului 'Land concentration, land grabbing (...) in Europe', condus de Coordonarea Europeana Via Campesina (ECVC) din care fac parte mai multe organizatii europene ale micilor fermieri, printre care Eco Ruralis din Romania, scrie ziarul francez.
6% din suprafatele arabile ale tarii sunt ale multinationalelor
In pofida legii care interzice investitorilor straini sa cumpere terenuri agricole in Romania, 6% din suprafetele arabile ale tarii, mai putin de un milion de hectare, sunt exploatate de multinationale ca Rabobank, Generali sau ASI Europe Gmbh.
'Pentru a ocoli legea, acesti investitori internationali creeaza o firma locala sub privirile binevoitoare ale functionarilor, fapt ce le ofera dreptul de a cumpara sau inchiria terenuri agricole pentru a le exploata ulterior', subliniaza Stephanie Roth, coordonatoarea Eco Ruralis.
'Terenurile cultivabile reprezinta noul aur pentru investitorii internationali', continua Attila Szocs, inginer agronom responsabil cu Politica Agricola Comuna (PAC) in cadrul Eco Ruralis Romania. 'Circa 60% din terenurile... mai mult
Luni, 29 Aprilie 2013, ora 08:14
Preturile terenurilor agricole din Romania sunt de 3 pana la 7 ori mai reduse decat in majoritatea statelor europene, desi s-au dublat in perioada 2007-2011, ajungand la o medie de 1.972 euro pe hectar, potrivit unui studiu al companiei DTZ Echinox, care estimeaza mentinerea trendului ascendent.
In Romania, preturile terenurilor agricole difera foarte puternic intre regiuni. In zonele de Nord-Est si Sud-Est pretul mediu de vanzare a terenurilor agricole este de circa 1.500-1.600 de euro pe hectar, in timp ce in zonele de langa Bucuresti ajunge la 2.200-2.700 euro pe hectar, se arata in cel mai recent studiu al companiei. DTZ estimeaza un avans al preturilor in urmatorii trei ani pana la aproape 3.000 de euro pe hectar.
Astfel, pretul mediu la nivel national era in 2011 de 1.972 de euro pe hectar, fata de 927 de euro in 2007 si 1.700 de euro in 2010.
Romania are 14,7 milioane de hectare de teren agricol, din care 10 milioane de hectare sunt folosite ca teren arabil. Cele mai recente studii arata ca 6,8 milioane de hectare sunt neutilizate.
"Suprafata de teren disponibila spre vanzare in prezent in Romania este estimata la 500.000 de hectare. In general, este aproape imposibil sa gasesti parcele mari de teren de vanzare. Sunt disponibile foarte multe terenuri de 0,1-10 hectare rezultate din mai multe divizari, generatii dupa generatii.
Suprafetele mari sunt foarte rare. In aceste conditii, este posibila achizitia unor suprafete mari de teren printr-un proces... mai mult
Marti, 28 Februarie 2012, ora 18:00
"In prezent, terenurile agricole sunt de 3 ori mai ieftine decat in urma cu 4-5 ani cand a fost explozia imobiliara. La ora actuala am auzit de cifre pe care le gaseam in anii 2002-2003. Vom putea discuta abia peste 3-4 ani de valorile de terenuri pe care le-am avut in 2008", a declarat fostul secretar de stat in Ministerul Agriculturii, Valeriu Steriu, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.Ziarele de afara scriu ca tari precum China sau statele arabe s-au lansat in cumparari masive de terenuri agricole in afara, anticipand cumva o criza a alimentelor. Care este parerea dumneavoastra?
In urma cu 3 ani s-a prefigurat pentru prima oara o destabilizare a pietei de produse alimentare.
La acel moment, tara cea mai afectata a fost China, lucru care a facut-o mult mai interesata de agricultura.
China a facut investitii destul de mari in sectorul zootehnic, punandu-si la punct o industrie a laptelui, ajungand pe locul 5 in lume. Cu toate acestea, se afla in imposibilitatea de a asigura cantitati de lactate tot mai mari.
Acest lucru a dus in 2008-2009 la o destabilizare pe plan mondial a pietei, facand Europa sa regandeasca masuri precum eliminarea rapida a cotelor, sau masuri indreptate spre productia de produse lactate.
China a devenit un cumparator din ce in ce mai mare de produse de origine animala. Isi cauta nu numai terenuri, dar si know-how pentru a face productie animala.
E foarte posibil sa o gasim din ce in ce mai prezenta, nu neaparat in Europa, ci in alte zone din lume... mai mult
Joi, 17 Februarie 2011, ora 15:33
Comisia Europeana recomanda Romaniei si Bulgariei sa permita cetatenilor din UE care nu sunt stabiliti in cele doua tari sa cumpere terenuri agricole, inainte sa expire perioada de tranzitie prevazuta in Tratatul de aderare, respectiv 2014, dar nu considera ca termenele de tranzitie trebuie reduse.Tratatul stabileste o perioada de tranzite de sapte ani de la aderare (pana in 2014), care permite acestor state membre sa mentina restrictiile existente in privinta achizitiei de terenuri agricole si forestiere de catre persoane fizice si juridice din alte tari din Uniunea Europeana/Spatiul Economic European.Masurile tranzitorii sunt reexaminate de catre CE, potrivit tratatului, in cel de-al treilea an de la data aderarii.Comisia a reexaminat restrictiile temporare si efectele acestora, pentru a stabili daca exista posibilitatea scurtarii sau incetarii perioadei de tranzitie inainte de data stabilita in Tratatul de aderare, prin intermediul unui studiu comandat in 2009.CE considera ca in Romania si Bulgaria nu este necesara o reducere a termenelor limita pentru aplicarea masurilor restrictive tranzitorii privind achizitionarea de terenuri agricole, prevazute in Tratatul de aderare din 2005.Comisia subliniaza ca este important ca cele doua state membre sa valorifice perioada de tranzitie ramasa pentru a stimula dezvoltarea sectorului agricol.Promovarea competitivitatii in sectorul de profil poate fi stimulata inaintea expirarii perioadei de tranzitie prin intermediul unor masuri... mai mult
Luni, 20 Decembrie 2010, ora 00:03