Parlamentul britanic a respins din nou marti acordul pentru Brexit, negociat de Theresa May cu oficialii UE. Chiar daca diferenta s-a mai redus putin fata de infrangerea istorica din ianuarie, lui May i-au lipsit 149 de voturi ca sa treaca acordul.
Haosul a domnit in timpul dezbaterilor. May a fost acuzata ca vinde gogosi si ca n-a adus de fapt nicio imbunatatire acordului, in timp ce cei care au anuntat ca vor vota impotriva au fost acuzati ca sunt "agenti ai Bruxelles-ului". Oficialii europeni s-au declarat socati de modul in care s-au desfasurat discutiile, avand in vedere ca nici in al 12-lea ceas parlamentarii britanici n-au renuntat la manipulari.
"Pare ca traiesc o iluzie periculoasa ca Marea Britanie va beneficia totusi de o perioada de trazitie in absenta unui acord. Ca sa fiu clar: singura garantie legala pentru tranzitie este acordul. Fara acord nu exista perioada de tranzitie", a scris pe Twitter negociatorul sef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.
Presedintele CE Jean Claude Juncker le transmisese de luni noapte britanicilor ca acest vot e decisiv: "Nu veti avea o a treia sansa".
Cu toate acestea, nu pare ca politicienii britanici vor ajunge curand la un consens. Imediat dupa ce rezultatul votului a fost anuntat, May a spus ca miercuri va fi un nou vot, lasand Parlamentul sa decida daca iesirea din UE se va face fara acord. De cealalta parte, Opozitia i-a cerut demisia, alegeri anticipate si organizarea unui nou referendum.
Cert este ca Londra... mai mult
Marti, 12 Martie 2019, ora 23:11
Parlamentul britanic a respins joi seara o motiune prin care premierul Theresa May a dorit sa obtina din partea deputatilor o reconfirmare a sprijinului pentru a incerca o revizuire a acordului privind Brexitul convenit cu Uniunea Europeana, dar respins pe 15 ianuarie de catre legislativul de la Londra.
Aripa cea mai eurosceptica a Partidului Conservator al premierului May a criticat textul motiunii pentru ca acesta cuprindea intr-o maniera implicita un amendament deja aprobat la votul din 29 ianuarie, amendament prin care Camera Comunelor cerea sa fie exclusa optiunea iesirii din UE fara un acord pe data de 29 martie.
Motiunea, respinsa cu 303 voturi la 258, ar fi fost un pas simbolic, dar respingerea ei complica si mai mult eforturile guvernului de la Londra de a obtine la Bruxelles o revizuire a controversatei clauze privind backstop-ul irlandez, care a condus in ianuarie la respingerea acordului de catre Camera Comunelor, relateaza agentiile Reuters si EFE.
Vezi si Banca Angliei: Brexit a costat deja Marea Britanie 80 de miliarde de lire sterline ...citeste mai departe despre "Brexit: Theresa May sufera o noua infrangere in Parlamentul Britanic" pe Ziare.com mai mult
Joi, 14 Februarie 2019, ora 20:42
Theresa May confirma votul in Parlament si-i indeamna pe deputatii britanici sa sustina acordul negociat cu Uniunea Europeana.
Presa scrie ca data votului va fi amanata din nou, insa premierul britanic a precizat duminica, la BBC, ca acest vot in vederea ratificarii acordului retragerii ar putea avea loc intre 14 si 15 ianuarie, relateaza Euronews.
"Vom avea un vot (...), dezbaterea incepe saptamana viitoare, iar dezbaterea va continua cealalta saptamana. Insa vom avea un vot. Dar daca acordul nu este adoptat dupa acest vot, ne vom gasi pe un teren necunoscut", a avertizat ea.
In afara de disensiunile in Parlament si in cadrul propriei majoritati, opozantii Brexitului reclama un nou referendum, convinsi ca britanicii vor renunta pana la urma sa paraseasca Uniunea Europeana.
In fata unei asemenea incertitudini, Londra si statele europene se pregatesc fiecare de scenariul de care se tem toti - o iesire brutala din UE la 29 martie, fara acord.
"Yes, we are going to hold the vote" Theresa May confirms to #marr that #Brexit meaningful vote will take place in January https://t.co/lwLOnPKoL5 pic.twitter.com/tblxzInFZC- BBC Politics (@BBCPolitics) 6 ianuarie 2019
Citeste si:
Brexitul a devenit sursa de inspiratie pentru scriitorii britanici. Ce carti au aparutMacron crede ca Acordul pentru Brexit e cel mai bun posibilUn Brexit fara acord ar putea da ceasul inapoi cu zeci de ani. Joaca la cacealma cu cel mai negru scenariu ...citeste mai departe despre "Theresa... mai mult
Luni, 07 Ianuarie 2019, ora 09:22
Premierul britanic Theresa May va gasi o cale prin care acordul referitor la Brexit sa fie aprobat de Parlamentul de la Londra, a dat asigurari, miercuri. ministrul de externe Jeremy Hunt, cu ocazia unei vizite in Singapore.
Decizia premierului de a amana votul parlamentar programat in decembrie, din cauza unei infrangeri ce parea iminenta, a aruncat intr-o si mai mare incertitudine viitorul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeana, scrie Reuters.
Theresa May incearca acum sa obtina garantii suplimentare din partea liderilor UE inaintea votului ce va avea loc in Camera Comunelor in luna ianuarie.
"Cand Theresa May va reveni cu acele asigurari pe care le cere de la UE cu privire la faptul ca acordul aflat pe masa nu ne va tine captivi permanent in uniunea vamala (...) va gasi o cale de a trece acest acord prin parlament", a declarat Hunt, in sesiunea de intrebari si raspunsuri care a urmat unui discurs sustinut in Singapore.
Intrebat despre perspectiva organizarii unui al doilea referendum, Jeremy Hunt a afirmat ca acesta ar dauna democratiei, iar consecintele sociale ale ramanerii in Uniunea Europeana ar fi "devastatoare". ...citeste mai departe despre "Vor vota parlamentarii britanici acordul referitor la Brexit? Theresa May se pregateste pentru testul din Camera Comunelor" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 02 Ianuarie 2019, ora 15:09
Theresa May a supravietuit miercuri votului de neincredere din Partidul Conservator al carei lider este. Asa ca are drumul deschis pentru a obtine sustinerea Parlamentului pentru planul negociat cu Bruxelles-ul in ce priveste iesirea din Uniunea Europeana.
Premierul britanic a primit sustinerea a 200 de parlamentari ai Partidului Conservator, 117 votand impotriva ei.
Cu toate ca si-a asigurat sprijinul formatiunii pe care o conduce pentru o perioada de inca un an, majoritatea obtinuta a fost de numai 83 de voturi, aratand o polarizare extrema in interiorul formatiunii conservatoare care controleaza parlamentul britanic.
Theresa May a castigat o confruntare dificila, promitand ca nu va mai candida la viitoarele alegeri. Cu toate acestea, sustinerea in Camera Comunelor a planului negociat cu UE in ce priveste Brexit-ul e pusa sub semnul intrebarii dupa confruntarea din Partidul Conservator.
Cei 117 "rebeli" din Partidul Conservator pot vota alaturi de Opozitia laburista respingerea planului, provocand o iesire necontrolata a Marii Britanii din UE.
Doamna May anuntase votul din Camera Comunelor pentru marti, 11 decembrie, dar cu o zi inainte s-a razgandit pentru ca, din calculele echipei sale, exista posibilitatea ca planul sa fie respins.
In urma acestei amanari, grupul conservatorilor care sustin o iesire din Uniune fara nicio intelegere cu statele membre a propus un vot de neincredere in partid, cerand demiterea premierului.
O criza politica fara... mai mult
Joi, 13 Decembrie 2018, ora 10:38
Membrii Partidului Conservator ii cer prim-ministrului britanic Theresa May sa isi exprime mai clar pozitia si opiniile in ceea ce priveste Brexitul. In cazul in care sefa Executivului refuza, conservatorii ar putea sa ii dea acesteia un vot de neincredere.
In loc sa faca publica o viziune noua asupra Brexitului in primavara - asa cum si-ar fi dorit mai multi colegi de partid - Theresa May ar putea avea mai degraba un discurs putin cuprinzator in acest sens. In expunerea pe care o va sustine la Munchen, accentul se va pune doar pe cooperarea in domeniul securitatii, conform surselor The Guardian.
Atat membrii Partidului Conservator pro-Brexit cat si cei cu o viziune pro-europeana sunt nemultumiti de faptul ca May nu pare dispusa sa ofere mai multe detalii in ceea ce priveste pozitia sa in raport cu Brexitul. In consecinta, Theresa Villiers, fost Secretar de Stat in Irlanda de Nord a declarat pentru The Telegraph ca Marea Britanie risca sa "iasa din Uniunea Europeana doar cu numele".
In plus, un alt membru de partid pro-Brexit a declarat pentru The Guardian ca "nimeni nu stie ce crede cu adevarat prim-ministrul asa ca toata lumea se gandeste la cele mai sumbre scenarii".
Mai mult, consevatorul Johnny Mercer despre care se spune ca ar putea candida pentru conducerea partidului, a declarat pentru Sunday Times ca la viitoarele alegeri "Jeremy Corbyn ar putea fi prim-ministru daca nu ne revenim".
Conform regulilor Partidului Conservator, un vot de neincredere ar... mai mult
Luni, 29 Ianuarie 2018, ora 09:21
Britanicii sunt asteptati, joi, la urne, pentru alegerile parlamentare. Este un fel de ultima incercare a premierului Theresa May de a legitima iesirea tarii din Uniunea Europeana, la un an de la votul pentru Brexit.
May a convocat alegerile anticipate in luna aprilie, iar cateva zile mai tarziu Parlamentul a fost dizolvat.
Dorinta premierului a fost de a avea un guvern unit, insa e drept ca a vrut sa profite si de disensiunile din interiorul Partidului Laburist.
Cursa este cu mult mai stransa decat se asteptau multi, in urma cu o luna, scrie The Telegraph.
Ce spun sondajele
Conservatorii Theresei May au pierdut constant teren, in ultimele saptamani, in timp ce laburistii lui Jeremy Corbyn sunt in continua crestere, arata un grafic realizat de The Economist.
Conservatorii conduc cu 43,1 la suta in preferintele electoratului, in timp ce laburistii au 36,8 la suta. Pe locul 3 sunt liberal-democratii, cu doar 7,8 la suta, in timp ce UKIP are 4,6 la suta.
Citeste si: May ar putea pierde majoritatea in Parlament, arata cel mai recent sondaj
De remarcat ca, atunci cand a convocat alegerile anticipate, May isi conducea partidul la 17 procente in fata laburistilor, insa cota a scazut semnificativ dupa atentatele din Manchester, din 22 mai.
Ce se voteaza si care este miza
Sunt puse in joc cele 650 de locuri din Parlamentul britanic, dupa ce 522 de alesi din fosta Legislatura, cu mult peste pragul de doua treimi necesar, au votat pentru alegeri... mai mult
Joi, 08 Iunie 2017, ora 07:46