Magiunul de Topoloveni va fi promovat in Elvetia, Norvegia si Rusia, pe o perioada de trei ani, respectiv 2013-2016, dupa ce marti reprezentantii companiei Sonimpex si cei ai Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) au semnat contractul de finantare din fonduri europene in valoare de 981.613 euro.
"Dupa aproape doi ani, astazi, 30 iulie, a fost definitivat contractul de promovare a magiunului de Topoloveni in tari extracomunitare, respectiv in Elvetia, Norvegia si Rusia, datorita proiectului de aproape un milion de euro aprobat de Comisia Europeana.
Asteptam sa fim 'copiati', in atragerea fondurilor europene cu aceeasi viteza cu care am fost copiati, in mod fraudulos, in inscriptionarea borcanelor cu titulatura 'magiun de prune' desi contineau concentrate cu sulfiti sau pectine", a declarat, marti, pentru Agerpres, directorul general al companiei Sonimpex, Bibiana Stanciulov.
Aceasta a precizat ca de la 1 august vor demara primele actiuni de promovare in Elvetia in cadrul primului proiect aprobat Romaniei de CE pentru pietele din Norvegia, Federatia Rusa si Elvetia, magiunul urmand sa fie "plimbat" in targuri, unde oamenii pot degusta, dar si in magazine, cu mostre. Magiunul de Topoloveni va beneficia pe aceste piete si de publicitate.
Comisia Europeana a aprobat Romaniei, in luna aprilie, un program de promovare a produselor agricole in Elvetia, Norvegia si Federatia Rusa, in valoare de totala de circa 4,2 milioane euro, din care partea... mai mult
Marti, 30 Iulie 2013, ora 17:10
Romania are peste 4.200 de produse traditionale, insa doar unul ajunge pe mesele elvetienilor, britanicilor sau grecilor: magiunul de Topoloveni.
Pentru recunoasterea internationala este nevoie de investitii in tehnologia de productie, iar fermierii romani fie nu sunt interesati, fie nu au banii necesari.
Totusi, recunoasterea internationala ca produs traditional romanesc vine si cu avantaje, spun reprezentantii Sonimpex, firma care produce magiunul de Topoloveni. Agricultorii pot lua fonduri europene pentru promovare, in conditiile in care ceilalti producatori nu au aceasta facilitate.
Intr-un articol anterior, Business24 prezenta planurile Ministerului Agriculturii de a schimba legislatia care reglementeaza produsele traditionale in Romania. Practic, agricultorii trebuie sa dovedeasca ca reteta pe care o folosesc este veche de cel putin 30 de ani si trebuie sa se inregistreze la ANAF ca persoana fizica autorizata.
Ioan Pop, producator de produse ecologice si traditionale din Satu Mare si membru al Asociatiei Romane pentru Agricultura Durabila, a explicat pentru Business24 care era procedura de inregistare a unui produs traditional pana in acest an:
"Producatorul depune o cerere la Directia Agricola. Primeste un caiet de sarcini in care este descris procesul tehnologic cu ceea ce trebuie respectat la tehnica de producere a produsului. Directia verifica la fata locului daca se respecta caietul de sarcini si apoi caietul se trimite la Ministerul... mai mult
Vineri, 07 Iunie 2013, ora 09:24
Teodora Aldescu este femeia care a "nasit" agricultura ecologica din Romania. A vazut potentialul acestei piete si a corelat legislatia nationala cu cea europeana, lucru ce permite fermierilor sa beneficieze, in prezent, de subventii si pe acest segment de piata.
Ea a fost responsabila cu agricultura ecologica timp de zece ani (2000-2010), in cadrul ministerului de resort. Isi aminteste de primele produse cu adevarat ecologice realizate in Romania si vorbeste cu mandrie despre boom-ul pe care l-a inregistrat aceasta piata in 2007, odata cu intrarea Romaniei in UE.
In prezent director al Asociatiei EcoR Partner, Teodora Aldescu are convingerea ca Romania concureaza, cel putin la capitolul produselor ecologice, cu celelalte state europene dezvoltate si se asteapta ca numarul operatorilor sa creasca in continuare, atat datorita subventiilor, cat si a cererii de pe piata.
PRIMELE PRODUSE ECOLOGICE DIN ROMANIA
V-ati ocupat de acest segment al produselor ecologice inca din anul 2000, cand putina lume din Romania cunostea beneficiile acestor produse. Cum era vazuta aceasta piata atunci si care este situatia in prezent?
Prima data s-a auzit de aceste produse ecologice in 1992, cand statiunea de legume Bacau a infiintat primele culturi comparative: agricultura conventionala si ecologica.
Produse ecologice se fac in Romania, as spune, din anii 1997, primul producator a fost Asimature care avea sediul in Sibiu la Tichindeal. Ei, in colaborare cu afaceristi... mai mult
Miercuri, 05 Iunie 2013, ora 09:02
Agricultura ecologica a prins radacini in Romania si este promovata ca fiind un domeniu cu potential foarte mare. Pe de alta parte, incoerenta politicilor pentru agricultura ecologica nu a facut altceva decat sa blocheze, astfel ca, in ciuda potentialului mult trambitat, numarul fermierilor ecologici este foarte mic.
Ministerul Agriculturii a facut o serie de modificari in legislatia care reglementeaza inregistrarea operatorilor de produse ecolgice. Totusi, operatorii sustin ca acestea nu vizeaza adevaratele probleme din acest domeniu, si mai mult le incurca activitatea.
Potrivit reprezentantiilor industriei produselor ecologice contactati de Business24, problemele celor care activeaza pe aceasta piata sunt: subventiile prea mici si incasate foarte tarziu, dar si "promovarea" negativa pe care o fac operatorii care nu respecta regulile productiei ecologice.
In acest sens, reprezentantii Ministerului Agriculturii au promis masuri dure pentru sanctionarea acestor operatori.
Secretarul de stat responsabil cu acest segment din agricultura, Daniel Botanoiu, declara cu ceva timp in urma intr-un interviu acordat Business24 ca autoritatile iau in calcul schimbarea legislatiei si verificarea operatorilor de pe aceasta piata.
"Va dau un singur exemplu: nu-i firesc sa se tripleze numarul de producatori in zona eco daca ei nu sunt. Sunt propuneri de sustinere a lor mult mai consistente decat am facut-o pana acum daca intr-adevar produc ceea ce spun ca produc si nu... mai mult
Joi, 30 Mai 2013, ora 15:20
Romania ar putea face un brand de tara din produsele ecologice romanesti, a declarat, marti, europarlamentarul Daciana Sarbu, la o conferinta privind agricultura ecologica si dezvoltarea rurala.
"Ar trebui sa acordam facilitati pentru producatorii de produse ecologice pentru a putea intra pe piata, mai ales daca vrem sa facem un brand de tara din acest sector. Decat sa promovam turismul, mai bine promovam produsele traditionale si ecologice pentru ca aici nu avem concurenta. Avem acest mare avantaj ca inca produc acei mici producatori traditionali. Consider ca acestea trebuie sa aiba avantaje pentru ca altfel nu au curaj sa proceseze si sa puna pe piata un produs finit", a precizat Daciana Sarbu.
In opinia eurodeputatului PSD, principalele probleme in sectorul agriculturii ecologice sunt legate de lipsa banilor pentru promovarea produselor.
"Lipsa banilor pentru promovarea produselor ecologice si lupta cu marile lanturi de magazine sunt inca mari probleme in acest domeniu. De exemplu, producatorul magiunului de Topoloveni, desi este premiat la Bruxelles si ar putea fi un brand de tara, are probleme grave in a-si vinde produsele in Romania, mai degraba decat in afara tarii, pentru ca nu este sprijinit", considera Daciana Sarbu.
Europarlamentarul roman a subliniat ca Romania poate inca sa ofere produse bio si traditionale, cu un gust adevarat, recunoscute la ora actuala in toata Europa. mai mult
Marti, 05 Iunie 2012, ora 17:29