Continua dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021. Marti, 2 martie, va fi votul final.
Dezbaterile au fost intrerupte, in noaptea de luni spre marti, la ora 2,00, dupa ce timp de cateva ore au fost prezentate si supuse votului amendamentele formulate la bugetul Ministerului Dezvoltarii. De altfel, pentru acest buget au fost formulate cele mai multe amendamente - peste doua mii -, foarte multe fiind sustinute in plen.
Proteste ale sindicalistilor din Sanatate, la portile Palatului Parlamentului, in zilele in care bugetul va fi dezbatut in plen si aprobat. Care sunt revendicarile
In cursul zilei de marti, plenul Legislativului continua dezbaterile pe anexele proiectului Legii bugetului de stat si pe proiectul Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2021.
La finalul dezbaterilor, cele doua proiecte vor fi supuse votului final al Parlamentului.
Luni seara, senatorii si deputatii au votat pe articole proiectul Legii bugetului pe acest an. Nu a fost acceptat niciun amendament la cele 57 de articole ale proiectului de lege, acestea fiind aprobate in forma Guvernului.
Scandal in sedinta de plen pe bugetul pe 2021. Liderul PSD Marcel Ciolacu catre premierul Florin Citu: "Chiar nu ti-e rusine sa spui ca noi furam?"
Liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis, a solicitat in plenul reunit al Parlamentului introducerea unui amendament in proiectul de buget, pe tehnica legislativa, ca banii din pensiile speciale ale... mai mult
Marti, 02 Martie 2021, ora 07:01
Vicepremierul Raluca Turcan a explicat, la inceputul sedintei de Guvern, de luni, ca bugetul de stat ar putea intra in vigoare in data de 6 ianuarie 2020, daca legea pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului nu va fi contestata la Curtea Constitutionala.
"Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurarilor de stat si Legea privind unele masuri fiscal - bugetare asupra carora Guvernul si-a angajat raspunderea in fata Parlamentului au fost depuse astazi la Secretariatul General pentru exercitarea dreptului de sesizare la Curtea Constitutionala.
Doua zile este termenul de sesizare la Curtea Constitutionala, anuntul a fost facut si calendarul ar putea fi dupa intrarea in vigoare, dupa promulgare, daca nu face nimeni sesizare la Curtea Constitutionala, calendarul ar fi urmatorul: termen de sesizare 31 decembrie, daca nu sunt atacate, pot pleca la promulgare in 6 ianuarie. Asadar, bugetul ar putea intra in vigoare cel mai devreme in 6 ianuarie", a declarat Turcan.
Premierul Ludovic Orban a explicat ca data de 6 ianuarie 2020 a fost stabilita din cauza calendarului sarabatorilor.
"Practic Parlamentul si-a incheiat procedura, iar termenul de atacare este 48 de ore. Din cauza calendarului de anul nou, merge la promulgare in 6 ianuarie", a spus Orban. ...citeste mai departe despre "Turcan: Legea bugetului de stat ar putea intra in vigoare pe 6 ianuarie" pe Ziare.com mai mult
Luni, 30 Decembrie 2019, ora 11:59
Guvernul va decide, marti, forma sub care va fi adoptata Legea bugetului pentru anul 2020, premierul Ludovic Orban afirmand ca in proportie de 75% va fi vorba despre asumarea raspunderii.
Conducerea PNL a decis sa sustina acest demers.
"Am putea accepta dezbaterea, dar, daca ma intrebati astazi care este probabilitatea sa mergem pe metoda angajarii raspunderii, cam 75% angajare, 25% dezbatere parlamentara", a afirmat, luni seara, la TVR 1, Ludovic Orban.
Acesta a explicat ca nu exista decat zilele de 23, 30 si 31 decembrie in care s-atr putea face dezbaterea parlamentara, existand deja presiune publica pentru ca ziua de 27 decembrie sa fie declarata nelucratoare.
Luni, conducerea PNL a decis sa sustina demersul privind angajarea raspunderii Guvernului pentru adoptarea bugetului.
Tot luni, presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat ca ideea asumarii raspunderii este "foarte proasta", iar PSD va decide, in sedinta de lunea viitoare, ce strategie va urma.
Guvernul Orban doreste ca bugetul pentru 2020 sa fie adoptat inainte de finalul anului. ...citeste mai departe despre "Guvernul decide azi forma sub care va fi adoptata Legea bugetului. PNL sustine angajarea raspunderii" pe Ziare.com mai mult
Marti, 17 Decembrie 2019, ora 07:26
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, miercuri, ca nu promulga Legea bugetului, dupa ce CCR a decis azi ca este constitutionala, si ca o retrimite in Parlament.
"Voi retrimite Parlamentului pentru corectura si imbunatatire Legea bugetului. Faceti un buget sanatos pentru Romania", a declarat seful statului.
El a criticat din nou, in termeni duri, bugetul pe 2019, afirmand ca "este construit gresit, pe cifre false, impotriva tuturor obiectivelor majore ale romanilor. Pe scurt, ramane bugetul rusinii nationale".
Seful statului acuza ca bugetul este gandit pentru a servi intereselor politice ale unui grup restrans si ii indeamna pe social-democrati sa plece de la guvernare daca nu sunt in stare sa guverneze pentru cetateni.
"Bugetul prezentat de PSD in acest an si votat de majoritatea pesedista a fost gandit pentru a servi intereselor politice ale unui grup restrans. PSD urmareste o agenda care nu are legatura nici cu Romania, nici cu situatia romanilor si nici cu dezvoltarea reala a tarii. (...)
De ce albirea dosarelor liderilor PSD continua sa fie prioritatea zero, in locul construirii de autostrazi si spitale? Am afirmat si repet: Guvernarea PSD a esuat. Daca PSD nu e in stare sa guverneze pentru cetatean, atunci sa plece si sa lase pe altii care se pricep", a mai spus Iohannis.
In ceea ce priveste Legea plafoanelor, in privinta careia Curtea Constitutionala a admis obiectia sefului statului, Iohannis a spus ca decizia CCR arata ca "PSD legifereaza nu... mai mult
Miercuri, 06 Martie 2019, ora 14:44
Comisiile reunite de buget-finante au dat, duminica, raport favorabil Legii Bugetului de stat pe anul viitor, cu unanimitate de voturi.
Ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu, a declarat, vineri seara, ca veniturile bugetului pe anul viitor sunt estimate la 31% din PIB, in scadere fata de anul curent.
"Avem venituri de 31% din PIB, (pe cash - n.red.) in scadere de la 32,3% in anul curent, iar pe partea de cheltuieli avem o usoara crestere de la 33,5% la 33,8% din PIB. Per total, soldul bugetar in termeni cash creste de la un estimat de-1,19% la-2,8%", a spus Dragu.
Dezbateri cu scantei pe bugetul 2016: Nervi intinsi la maximum, presedintele comisiei a plecat din sala
Ministrul Finantelor a precizat ca un impact negativ foarte mare in venituri il are reducerea TVA, respectiv diminuarea cu 4 puncte procentuale de la 24% la 20%, precum si reducerea TVA la apa potabila si pentru irigatii si agricultura de la 24% la 9%.
"Anticipam o crestere economica de 4,1%, careia ii ...citeste mai departe despre "Comisiile de buget-finante au dat un raport favorabil Legii Bugetului de Stat pe 2016" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 13 Decembrie 2015, ora 23:01
Dezbaterile in comisiile permanente reunite asupra proiectelor legii bugetului de stat si legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2016 incep vineri.
Birourile permanente reunite se vor intruni luni, 14 decembrie, pentru a programa dezbaterile de fond in plen si sustinerea amendamentelor.
Cand pot fi depuse amendamente la Legea bugetului
"Cel mai probabil, dezbaterea in plen o sa inceapa in cursul zilei de luni, daca vor finaliza comisiile reunite de buget-finante raportul ...citeste mai departe despre "Legea bugetului de stat, dezbatuta vineri in comisiile reunite de specialitate" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 11 Decembrie 2015, ora 07:17
Curtea Constitutionala a decis luni ca legea bugetului de stat pe 2015 este constitutionala si a trimis-o spre promulgare presedintelui Klaus Iohannis.
Concluzia vine dupa ce PNL a sesizat CCR cu privire la Legea bugetului de stat pe 2015 si a invocat printre motive lipsa unei strategii fiscal-bugetare si faptul ca proiectul trebuia inaintat de Guvern Parlamentului pana la 15 noiembrie.
Seful CCR, Augustin Zegrean, a declarat luni, despre sesizarea PNL, ca "sunt critici care s-au mai adus si altadata la alte legi ale bugetului".
"Nedepunerea la termen nu e sanctionata nici de legea pe care ei o invoca, nici de Constitutie. Nu putem noi sa inventam sanctiuni pentru faptele Guvernului sau Parlamentului", a explicat Zegrean decizia luata de CCR, citat de Ziare.com. mai mult
Luni, 29 Decembrie 2014, ora 13:20
Presedintele american Barack Obama a promulgat Legea bugetului Statelor Unite pe urmatorii doi ani, democratii stabilind astfel un compromis cu republicanii.
Seful SUA a semnat acest act normativ din Hawaii, unde se afla in vacanta impreuna cu familia sa.
Prin aceasta actiune, Obama incheie un an dificil, in care americanii au trecut printr-o inchidere partiala a Guvernului, au evitat la limita intrarea in incapacitate de plata a Trezoreriei, iar Legea sanatatii a aprins scantei intre cele doua tabere, informeaza ABC News, care citeaza AP.
Prin legea bugetului se stabileste cadrul cheltuielilor pentru 2014 si 2015, anuland totodata taierile automate care urmau sa intre in vigoare la 1 ...citeste mai departe despre "Obama a promulgat Legea bugetului pe urmatorii doi ani - Va mai avea loc o inchidere a Guvernului?" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 27 Decembrie 2013, ora 09:29
Legea Bugetului de stat a fost publicata, joi, in Monitorul Oficial, impreuna cu decretul de promulgare semnat de presedintele Traian Basescu, proiectul fiind semnat de presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea si de vicepresedintele Senatului, Cristian Dumitrescu.
Legea Bugetului de stat pe anul viitor prevede venituri de 100 de miliarde de lei si cheltuieli de 119, 25 miliarde de lei, cu un deficit de 18,32 miliarde de lei.
Cristian Dumitrescu a semnat legea bugetului de stat in numele presedintelui Senatului, alaturi de Valeriu Zgonea, pe 18 decembrie.
Anterior, premierul Victor Ponta declara ca introducerea accizei de 7 eurocenti va fi amanata cu trei luni, pana la 31 martie 2014, la carburanti, iar presedintele Traian Basescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat. mai mult
Joi, 19 Decembrie 2013, ora 14:49