Premierul canadian Justin Trudeau a obtinut un al doilea mandat la alegerile de luni, insa Partidul sau Liberal a obtinut doar o majoritate relativa in Parlament, ceea ce-l va obliga sa conteze pe sprijinul unui mic partid de stanga.
Potrivit proiectiilor televiziunilor, marti catre ora 6.00 GMT (9:00, ora Romaniei), liberalii au obtinut o victorie cu 156 dintre cele 338 de mandate din Camera Comunelor. In Adunarea in exercitiu ei dispuneau de o majoritate absoluta de 177 de mandate, relateaza AFP.
"Ati facut-o, prietenii mei, felicitari", a declarat Justin Trudeau, zambind in fata sustinatorilor sai, reuniti in centrul orasului Montreal.
"In aceasta (luni - n.red.), canadienii au respins disensiunile", a spus el, adaugand ca "au respins taierile si austeritatea si au ales un program progresist si o actiune puternica impotriva modificarilor climatice".
Aproape in acelasi moment, rivalul sau, liderul conservator Andrew Scheer, isi recunostea infrangerea si il felicita pe premierul in exercitiu, adresandu-i totodata un avertisment.
"Leadershipul sau este afectat, iar timpul sau la guvernare se va incheia in curand", a declarat el, adaugand ca: "Atunci cand va veni acest moment, conservatorii vor fi pregatiti".
Guvernele minoritare canadiene au o speranta de viata estimata de experti in medie intre 18 si 24 de luni.
Fara sa astepte rezultatele definitive, presedintele american, Donald Trump, a salutat, intr-un mesaj postat pe Twitter, victoria lui... mai mult
Marti, 22 Octombrie 2019, ora 12:30
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a avertizat asupra riscului ingerintei Rusiei in alegerile legislative prevazute sa se desfasoare in luna octombrie in Canada.
"In cursul ultimilor ani am asistat la o crestere a amestecului sau a implicarii actorilor straini in procesele democratice. Am vazut foarte bine ca tari precum Rusia au fost la originea a numeroase campanii (si mesaje pe) retelele sociale care au atras atentia", a declarat premierul canadian intr-o declaratie de presa la Toronto, relateaza AFP.
"Alegerile care vor avea loc peste sase luni vor fi decise de canadieni", a afirmat Trudeau, care isi va pune in joc mandatul la alegerile federale din octombrie.
Premierul canadian a precizat ca vor colabora strans cu serviciile de informatii si cu partenerii lor din intreaga lume pentru a se asigura ca "democratiile noastre raman puternice pentru toate vocile care se exprima in cadrul lor".
Premierul Justin Trudeau a reiterat punctul de vedere exprimat vineri la Dinard, in Franta, de ministrul de externe canadian Chrystia Freeland. Aceasta a estimat drept "foarte probabila" un amestec strain in urmatoarele alegeri canadiene.
"Suntem foarte nelinistiti. Estimam ca o ingerinta este foarte probabila si credem ca protagonisti straini rau intentionati au depus deja eforturi in vederea perturbarii democratiei noastre", a declarat sefa diplomatiei canadiene in marja reuniunii ministrilor de externe ai G-7 din Franta.
Citeste si Canada vrea sa interzica... mai mult
Sambata, 06 Aprilie 2019, ora 08:25
Larry Kudlow, principalul consilier economic de la Casa Alba, il acuza pe prim-ministrul Canadei Justin Trudeau ca l-a tradat pe presedintele Donald Trump prin declaratii "polarizante" cu privire la politica comerciala, care risca sa ii afecteze imaginea liderului american in ajunul intalnirii istorice cu Kim Jong Un, relataza Reuters.
Directorul Consiliului National Economic l-a criticat pe prim-ministrul canadian drept "amator" si "pretentios" pentru anuntul facut in conferinta de presa sustinuta dupa plecarea lui Trump de la summitul G7, sambata.
Aceste remarci l-au determinat pe Trump sa isi retraga pozitia din comunicatul comun, dupa ce se ajunsese la un consens fragil la summitul G7, legat de disputele comerciale dintre Washington si aliatii sai principali.
Citeste si: Trump a retras SUA din declaratia comuna a G7. A anuntat asta din avion, dupa ce l-a enervat ce a spus Trudeau
"A sustinut o conferinta de presa si a spus ca Statele Unite sunt provocatoare. El a afirmat ca statul canadian trebuie sa se sustina singur. A declarat ca noi suntem problema in ceea ce priveste tarifele. Problema este alta - ei, canadienii, au tarife enorme", a afirmat Kudlow pentru CNN.
"Iata ce au facut de fapt, ne-au injunghiat in spate", a adaugat el.
In conferinta sa de presa dupa ce a gazduit summitul G7 in Quebec timp de doua zile, Trudeau a spus ca va lua masuri drastice luna viitoare ca raspuns la decizia lui Trump de a creste tarifele pentru importul de otel si... mai mult
Duminica, 10 Iunie 2018, ora 19:21
Premierul canadian Justin Trudeau a avut o reactie nervoasa, vineri seara, in timpul unui discurs sustinut in fata unei audiente formate din cateva zeci de persoane.
Liderul de la Ottawa a fost intrerupt de doua femei care erau nemultumite fata de intentia de construire a unei conducte care sa transporte produse petroliere.
"Nu pot sa raspund unei intrebari, pentru ca dvs. credeti ca vocea dvs. este mai importanta decat capacitatea persoanei de a asculta. Asta nu este foarte politicos. Vi s-a cerut mai mult respect.
(...) Nu respectati pe nimeni din aceasta sala? Atunci am sa va rog sa parasiti aceasta sala. Daca nu respectati pe nimeni din aceasta sala, atunci va rog sa iesiti. Va multumesc. (...) Haideti! Serios? Asta este! O sa respectati oamenii din aceasta sala? Nu?! Bine, atunci va rog sa plecati. Daca nu puteti respecta oamenii din aceasta sala, va rog sa plecati. Facem asta de 25 de minute si am ajuns la 2-3 intrebari. Daca va asezati si va purtati frumos, o sa va dau cuvantul cand ajung la voi.
(...) O sa cer politiei sa va scoata pe amandoua. V-am dat cateva sanse. E timpul sa plecati, va rog", a spus Trudeau, care i-a intrebat pe cei din sala daca cele doua ar trebui sa paraseasca incaperea.
Citeste mai departe despre "Reactie nervoasa a premierului Canadei: A cerut ca doua femei care il deranjau sa fie date afara din sala (Video) " pe Ziare.com. mai mult
Duminica, 04 Februarie 2018, ora 16:52
Un cuplu de refugiati sirieni care s-a instalat in Calgary si-a botezat copilul nou-nascut cu numele prim-ministrului canadian, in semn de recunostinta fata de Canada.
Potrivit CTV News, micul Justin Trudeau Adam Bilal, s-a nascut joi putin dupa ora locala 18:00 la spitalul din Calgary, iar imaginile cu bebelusul au facut inconjurul presei canadiene.
Parintii copilului, Afraa si Moe Bilal, se numara printre refugiatii sirieni care au putut veni in Canada dupa alegerea guvernului liberal, in toamna anului 2015. Prim-ministrul Trudeau promisese ca va primi 25.000 de refugiati sirieni in Canada pana la sfarsitul anului 2015, obiectiv care a fost atins in cele din urma in 2016.
Originari din Damasc, Afraa si Moe Bilal au sosit ca refugiati in Montreal in februarie anul trecut. Premierul Justin Trudeau nu i-a intampinat personal la aeroport, asa cum a facut in cazul altor refugiati sirieni, dar tinerii au simtit ca trebuie sa-i multumeasca in vreun fel - asa ca i-au pus primului lor copil prenumele Justin Trudeau. Ei spera ca fiul lor se va intalni intr-o zi cu mai faimosul sau tiz, scrie BBC.
Intre noiembrie 2015, cand Trudeau a devenit prim-ministru, si ianuarie 2017, peste 40.000 de refugiati sirieni au fost instalati in Canada. Aproximativ 1.000 dintre ei s-au mutat in Calgary.
La sfarsitul lunii ianuarie, dupa ce presedintele american, Donald Trump, a interzis imigranti din sapte tari majoritar musulmane, Trudeau a confirmat pe social media angajamentul... mai mult
Duminica, 07 Mai 2017, ora 21:00
Justin Trudeau l-a provocat pe Matthew Perry, cunoscut pentru rolul lui Chandler Bing din sitcom-ul "Friends", la o revansa, dupa ce actorul a povestit ca in copilarie el si cu un coleg l-au batut pe actualul premier canadian.
Oricat de interesanta ar parea propunerea transmisa de Trudeau pe Twitter a fost doar o gluma de 1 aprilie, dupa cum a anuntat purtatorul de cuvant al premierului canadian, arata Fox News.
"M-am gandit mai bine si stii ce? Cine nu a vrut sa il pocneasca pe Chandler? Ce zici de o revansa Matthew Perry?", a scris premierul Canadei pe Twitter.
I've been giving it some thought, and you know what, who hasn't wanted to punch Chandler? How about a rematch @MatthewPerry?- Justin Trudeau (@JustinTrudeau) 1 aprilie 2017
Daca nu ar fi fost o gluma, actorul ar fi trebuit sa se gandeasca bine inainte sa accepte, pentru ca Justin Trudeau nu se da in spate cand vine vorba despre o bataie. Premierul Canadei este pasionat de box si chiar a luptat intr-un meci caritabil impotriva senatorului conservator Patrick Brazeau, pe care l-a invins.
In luna martie, actorul Matthew Perry a povestit ca in copilarie el si cu un coleg l-au batut pe Justin Trudeau, actualul premier canadian, dar a tinut sa precizeze ca nu este mandru de ceea ce a facut. "Nu ma mandresc cu asta, e teribil. Am fost un copil prost", a spus actorul in timpul emisiunii lui Jimmy Kimmel.
...citeste mai departe despre "Premierul canadian, catre actorul din Friends care a dezvaluit ca... mai mult
Duminica, 02 Aprilie 2017, ora 23:15
Actorul Matthew Perry, cunoscut pentru rolul lui Chandler Bing din sitcom-ul "Friends", a povestit ca in copilarie el si cu un coleg l-au batut pe Justin Trudeau, actualul premier canadian.
Actorul a tinut sa precizeze ca nu este mandru de ceea ce a facut. "Nu ma mandresc cu asta, e teribil. Am fost un copil prost", a spus actorul in timpul emisiunii lui Jimmy Kimmel, transmite The Guardian.
Matthew Perry a precizat ca i s-a amintit recent despre acest lucru. Acesta a spus ca un prieten care a participat la bataie i-a amintit. Actorul si prietenul sau erau in clasa a cincea si cu cativa ani mai in varsta decat Trudeau.
"L-am batut amandoi", a spus Perry. "Cred ca era bun la un sport si noi nu, deci era pura gelozie", a adaugat actorul.
La momentul respectiv, tatal lui Trudeau, Pierre Trudeau, era premier, a mentionat Perry. "Dar nu cred ca asta e motivul pentru care l-am batut. Cred ca era singurul copil din scoala pe care puteam sa il batem", a adaugat starul din Friends.
Actorul a adaugat ca Justin Trudeau, desi era fiul premierului, nu era aparat.
Perry a spus, glumind, ca bataia incasata de Justin Trudeau in copilarie l-a ajutat sa ajunga premier.
Matthew Perry s-a nascut in Statele Unite, dar s-a mutat cand era mic in Ottawa, impreuna cu mama sa, care a ajuns sa lucreze pentru Pierre Trudeau. Matthew Perry si Justin Trudeau au mers impreuna la o scoala frecventata de copii de ambasadori si politicieni.
Reprezentantii lui Justin Trudeau nu au... mai mult
Joi, 16 Martie 2017, ora 22:44
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat in vizita oficiala in Germania, a luat cina cu cancelarul Angela Merkel. Intalnirea dintre cei doi face deliciul Internetului, oficialii stand de vorba la lumina lumanarilor.
Pe retelele de socializare, unde au aparut fotografii de la cina, Merkel si Trudeau sunt parodiati, aparand in postura de indragostiti, arata The Telegraph.
Angela Merkel chiar e invidiata de multe femei, pentru "sansa" de a avea o astfel de intalnire cu Trudeau.
Never thought I'd be jealous of Angela Merkel but here we go... candlelight dinner with Justin Trudeau.
Is #JoeTrudeau still available? pic.twitter.com/BSfch1skMN- Aaron Idstein (@titularninja) February 17, 2017
Internetul il vede pe Trudeau ca fiind un mare cuceritor, la ale carui farmece nici macar Angela Merkel nu a rezistat.
Inainte de cina, cancelarul german i-a oferit oficialului canadian un cadou: o fotografie inramata care il reprezinta la varsta de 10 ani, cand se afla, impreuna cu tatal sau, Pierre Trudeau, intr-o vizita in Germania, pentru a-l intalni pe Helmut Kohl, in acea vreme cancelar german.
De-a lungul vremii, multe femei celebre au fost privite gales sau au parut ca-l privesc in acest fel pe premierul canadian.
Felul in care s-au privit, recent, Ivanka Trump si Trudeau, intr-o vizita a celui din urma in SUA, nu a scapat neobservat, aparand pe Internet tot felul de meme-uri.
Now even Merkel. One more for the genre "married women meeting Justin" (cc... mai mult
Sambata, 18 Februarie 2017, ora 15:09
Premierul canadian Justin Trudeau a afirmat sambata ca in tara sa sunt bineveniti "cei care fug de persecutie, teroare si razboi", transmite Xinhua. El a adaugat precizarea: "Indiferent de religie".
Mesajul lui Trudeau a fost transmis in reteaua Twitter, in ambele limbi oficiale ale Canadei - engleza si franceza - urmat de hashtagurile #WelcomeToCanada, respectiv #BienvenueAuCanada (bine ati venit in Canada).
AFP observa ca, desi premierul nu a facut niciun comentariu direct, mesajul sau vine a doua zi dupa decizia presedintelui american Donald Trump de a interzice timp de trei luni intrarea in SUA a cetatenilor din sapte tari cu populatie majoritar musulmana. Acelasi ordin a suspendat timp de patru luni primirea de refugiati din tarile aflate in razboi, in timp ce pentru Siria, suspendarea este pe termen nelimitat.
Trump a interzis intrarea in SUA a refugiatilor, dar si a cetatenilor din sapte tari musulmane
Reactii din intreaga lume dupa ordinul lui Trump: Ati uitat de Zidul Berlinului / SUA sunt o natiune de imigranti / Si eu as face la fel!
Canada a primit in ultimul an circa 35.000 de refugiati sirieni, iar in decembrie 2015 Justin Trudeau i-a intampinat personal pe primii la aeroport, reaminteste AFP.
#WelcomeToCanada pic.twitter.com/47edRsHLJ5- Justin Trudeau (@JustinTrudeau) January 28, 2017
#BienvenueAuCanada pic.twitter.com/rUhrIXiFcR- Justin Trudeau (@JustinTrudeau) January 28, 2017
...citeste mai departe despre "Premierul Trudeau, dupa... mai mult
Duminica, 29 Ianuarie 2017, ora 07:37