Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Japonia si SUA sunt aproape de incheierea unui acord comercial

Japonia si SUA sunt aproape de incheierea unui acord comercial


Premierul japonez Shinzo Abe si presedintele SUA, Donald Trump s-au intalnit duminica la summitul G7 de la Biarritz (sud-vestul Frantei), pentru a discuta un acord comercial, transmite AFP.

Donald Trump a afirmat ca SUA sunt "foarte aproape" sa incheie un acord comercial "important" cu SUA, adaugand ca autoritatile de la Washington si Tokyo lucreaza la acest acord de cinci luni.

Potrivit presei japoneze, principalii negociatori ai celor doua parti au cazut vineri de acord la Washington asupra liniilor principale ale unui acord care sa fie benefic pentru ambele economii si sa satisfaca dezechilibrul comercial inregistrat de SUA in relatia cu Japonia, dezechilibru criticat frecvent de Donald Trump.

"Am facut progrese importante" a declarat sambata negociatorul japonez pentru Comert, Toshimitsu Motegi, dupa trei zile de negocieri bilaterale cu reprezentantul american pentru Comert, Robert Lighthizer. "Aceste progrese vor fi confirmate la summitul G7", care se deruleaza in prezent la Biarritz, a adaugat Toshimitsu Motegi.

Potrivit postului public de televiziune NHK si mai multor cotidiene japoneze, Toshimitsu Motegi si Robert Lighthizer au cazut de acord in special asupra unei reduceri a tarifelor vamale japoneze pentru carnea de vita si de porc din SUA. La randul sau, Washingtonul va anula tarifele vamale pentru anumite produse industriale provenite din Japonia, insa nu si cele care vizeaza automobilele japoneze, tarife care vor fi mentinute pentru moment si vor face obiectul unor discutii ulterioare.

Cele doua state spera sa finalizeze un acord comercial in luna septembrie. Semnarea unui acord comercial cu Japonia ar fi o veste buna pentru Trump inaintea alegerilor prezidentiale din 2020, in conditiile in care razboiul comercial dintre SUA si China s-a intensificat iar o rezolvare pare putin probabila in curand.

La reuniunea la nivel inalt a G7 (format din Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit si Statele Unite), care se incheie luni, mai iau parte cancelarul german Angela Merkel, premierul italian demisionar Giuseppe Conte, premierul britanic Boris Johnson, presedintele american Donald Trump, premierul canadian Justin Trudeau si premierul nipon Shinzo Abe.

In calitate de observator, Uniunea Europeana este reprezentata de presedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1999 ori
Citeste mai multe despreacord comercial SUA Japonia