Parlamentul European a votat joi, 11 aprilie, în favoarea propunerilor care vor face preţurile la energie electrică mai puţin dependente de preţurile la combustibili fosili, în ideea de a face
Paza electronică este un sistem de securitate care utilizează tehnologia modernă pentru a supraveghea activitatea dintr-un anumit spațiu. Este vorba despre camere de supraveghere video, alarme,
Trei experți internaționali în energie prezenți la conferința „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionării cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal
Chiar dacă par două concepte foarte asemănătoare, refurbished și second hand se referă la lucruri complet diferite. Mulți încă le confundă, tocmai din cauza faptului că nu există o
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Potrivit unui draft de Ordonanță de Urgență care nu a fost încă făcut public de Executiv, a fost propusă recent modificarea legislației de plafonare a prețurilor la energie electrică și
Ministerul Energiei a anunțat miercuri, 31 ianuarie, că are în analiză câteva opțiuni de modificare a OUG 27/2022 privind schema de plafonare – compensare a tarifelor la energie, în
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Pe lângă suita de noi taxe și impozite aplicate operatorilor economici și plătitorilor de TVA de la 1 ianuarie, anul a debutat și cu un haos general în mandatarea sistemului RO e-Factura.
Călin Andrei este antreprenor cu experiență în mediul de afaceri încă din 2010, tatăl a doi copii și fondator al platformei de e-commerce Drool.ro, dedicată produselor pentru
Cazinourile online au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, datorită accesibilității și comodității pe care le oferă jucătorilor. Vorbim de o activitate distractiva, asa cum ar
Într-o piață plină de opțiuni pentru produse destinate bebelușilor, copiilor și mamelor, Drool.ro s-a remarcat prin angajamentul său față de calitatea produselor și serviciilor oferite. Cu
Un pachet de web hosting reprezintă un element fundamental pentru orice tip de website. Alegerea acestuia necesită însă o analiză detaliată, deoarece soluțiile existente la momentul actual nu
TAW Energy, compania lider în domeniul panourilor fotovoltaice, își consolidează angajamentul de a oferi soluții energetice sustenabile la prețuri accesibile pentru clienții săi.
Atunci când ai o afacere, gestionarea eficientă a stocurilor, a facturilor și a achizițiilor poate fi o provocare. Cu toate acestea, un POS inteligent, all-in-one poate face ca aceste sarcini să
Alegerea unei companii de asigurări pentru a plăti polița obligatorie auto RCA pentru un român este o decizie importantă. Cele mai frecvente motive pentru care românii aleg o anumită companie
Eric Stab, directorul general al Engie Romania, a afirmat joi, 3 noiembrie, ca unii clienti noncasnici nu reusesc sa-si gaseasca furnizori de gaze, iar Engie cauta volume de gaze pentru a-i
Danubius, principalul furnizor de case de marcat din România, lansează DatecsPay, un serviciu de acceptare plăți cu cardul bancar prin dispozitive specifice, pentru toate firmele din România.
Se preconizează cheltuieli mai mari în această iarnă, în comparație cu anii trecuți. Fără o ajustare din timp a bugetului casei, cheltuielile gospodărești și plata datoriilor va fi o mare
Depozit Virtual este un concept unic lansat de Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro menit sa revolutioneze comertul clasic cu materiale de constructii. Este o afacere la cheie destinata freelancerilor
Vindem-ieftin.ro, primul market network din domeniul materialelor de construcții din România, înființează „Comunitatea Producatorilor de Succes”, dedicată furnizorilor săi de top.
In oricare dintre unitatile de alimentatie publica cuptorul este elementul esential. Spre deosebire de bucataria obisnuita pe care o avem acasa, bucatariile din cadrul unitatilor de alimentatie
Fără îndoială, în decursul ultimilor zece ani, domeniul înfrumusețării a cunoscut un progres semnificativ la nivel de piață, sens în care majoritatea saloanelor de profil au reușit să se
Incepand din acest an, romanii au la dispozitie Zbor24.ro - o noua platforma de cautare de bilete de avion la preturi mici si planificare a intregii calatorii.
Ne aflăm la începutul anului 2022, perioada în care antreprenorii acordă timp pentru organizare, planificare și începerea implementării noului plan de afaceri! Însă orice persoană cu
Succesul în activitatea economică este condiționat de cunoașterea nevoilor pe care le au clienții tăi, fie că este vorba despre persoane fizice sau firme care solicită produse și servicii
Astazi, pe o piata din ce in ce mai competitiva, analiza si informatia pot reprezenta diferenta dintre a avea succes in afaceri si a fi depasit de concurenta. In ziua de azi, comertul cu amanuntul a