Ministrii Finantelor din zona euro au convenit luni asupra principalelor optiuni prin care ar putea consolida resursele financiare ale fondului de stabilitate destinat sprijinirii tarilor cu probleme, la 1.000 miliarde euro, si doresc implementarea masurii in decembrie, transmite Reuters.
Oficialii reuniti luni in sedinta Eurogroup au convenit si au prezentat cele doua directii principale pe care se va incerca extinderea si consolidarea Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara, cunoscuta ca FESF, si urmeaza sa consulte pietele financiare si agentiile de rating privind detaliile planului.
"Intentionam sa finalizam lucrarile privind detaliile operationale ale celor doua optiuni pana la sfarsitul lunii noiembrie, sub forma unor indrumari care vor fi aprobate de Eurogroup astfel incat implementarea sa aiba loc in decembrie", a declarat intr-o conferinta de presa presedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker.
Presiunile de pe pietele europene s-au intensificat luni odata cu cresterea costurilor de imprumut ale Italiei la maxime ale ultimilor 14 ani, aproape de niveluri considerate nesustenabile, din cauza temerilor ca guvernul de la Roma nu este suficient de stabil pentru a face ordine in finantele publice. Randamentul obligatiunilor de stat italiene de referinta, cu maturitatea la 10 ani, a crescut luni cu 0,3 puncte procentuale, la 6,68%, aproape de pragul de 7% la care multi economisti considera ca datoria ar deveni nesustenabila si tara ar trebui sa ceara... mai mult
Marti, 08 Noiembrie 2011, ora 11:41
Ministrii Finantelor din zona euro vor incerca sa puna la punct pana la sfarsitul lunii noiembrie, cu o luna mai devreme decat era asteptat, planul de consolidare a fondului EFSF de sprijinire a statelor cu probleme financiar-fiscale, din cauza temerilor privind situatia din Italia.
Surse oficiale din zona euro au declarat luni pentru Reuters ca membrii Eurogroup considera ca detaliile tehnice ale masurilor convenite la summit-urile UE de la finele lunii octombrie trebuie finalizate cat mai urgent, deoarece tensiunile din piete s-au accentuat din cauza instabilitatii politice din Grecia si presiunilor resimtite de Italia.
Liderii europeni au decis la finele lunii octombrie sa creasca resursele Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara, cunoscuta ca EFSF, la circa 1.000 miliarde euro, pentru a convinge pietele ca mecanismul UE poate preveni intrarea Italiei si Spaniei in criza datoriilor de stat.
Sefii de stat si de guvern reuniti la Bruxelles nu au elaborat insa si detaliile tehnice ale planului, care trebuie puse la punct de ministrii Finantelor din zona euro.
"Initial, se dorea pregatirea detaliilor pana la sfarsitul anului. Insa exista o senzatie clara ca trebuie sa acceleram finalizarea detaliilor tehnice, deoarece tensiunile din piete au crescut dupa ultimul episod din Grecia si nu stim ce s-ar mai putea intampla. Tinand cont de presiunile asupra unor tari precum Italia, care reprezinta o provocare enorma, credem ca trebuie sa avem la dispozitie un... mai mult
Luni, 07 Noiembrie 2011, ora 10:21