Presedintele american Barack Obama a anuntat marti lansarea negocierilor intre Statele Unite si Uniunea Europeana privind instaurarea uneia dintre cele mai importante zone de liber-schimb din lume, relateaza AFP.
"Am lansat discutiile cu privire la un acord transatlantic global asupra comertului si investitiilor cu Uniunea Europeana deoarece un comerti liber si echitabil de o parte si de alta a Atlanticului va sustine milioane de locuri de munca americane bine platite", a declarat Obama in cadrul discursului sau privind starea natiunii, de la Washington.
Considerat de cativa ani, un acord de liber-schimb americano-european a capatat un nou avant de la sfarsitului lui 2011, dupa un nou esec al negocierilor internationale realizate sub egida Organizatiei mondiale a Comertului (OMC).
Procesul trebuie totusi lansat formal la nivel politic pentru ca discutiile sa intre in miezul problemei.
"Chiar daca ne protejam populatia, trebuie sa ne amintim ca lumea de azi prezinta anumite pericole dar si anumite oportunitati", a subliniat presedintele american.
In discursul sau, Obama nu a dat alte detalii cu privire la spatiul economic care ar grupa doi giganti economici si peste 800 de milioane de consumatori.
Schimburile comerciale dintre cei doi parteneri au progresat usor in 2012 pentru a atinge 645,9 miliarde de dolari.
Taxele vamale intre cele doua blocuri sunt in prezent relativ scazute insa exista in continuare, mai ales de partea americana, sectoare protejate... mai mult
Miercuri, 13 Februarie 2013, ora 08:30
Presedintele american Barack Obama a anuntat implicarea SUA si a Japoniei intr-un acord de liber schimb, alaturi de alte noua tari din Pacific. Acordul nu va include si China, potrivit declaratiilor lui Obama.
"Unele detalii raman de reglementat dar speram ca le vom rezolva", a declarat Obama alaturi de partenerii sai din "parteneriatul transpacific" in orasul sau natal Honolulu, Hawai.
Negocierele asupra instituirii unei zone de liber schimb au fost incepute de SUA in 2008. Zona ar urma sa includa noua tari: Australia, Brunei, Chile, Statele Unite, Japonia, Malayezia, Noua Zeelanda, Peru, Singapore, Vietnam. Tokio a anuntat vineri ca se alatura proiectului.
Anuntul acordului a fost facut la summitul celor 21 de state membre ale Forumului de cooperare economica Asia-Pacific (APEC) reunit in Hawai. Dintre cele 21 de state membre APEC, 11 nu sunt implicate in proiectul zonei de liber schimb, printre care si mari puteri ale lumii precum: Canada, Coreea de Sud si in special China, a doua economie mondiala. mai mult
Duminica, 13 Noiembrie 2011, ora 09:04