Investitorii rusi vor ajunge sa controleze aproximativ 60% din Bank of Cyprus, cea mai mare banca comerciala din Cipru, ca urmare a programului de asistenta acordat Ciprului in luna martie de liderii
Banca Transilvania (TLV) a raportat pentru primul semestru un profit net de 180,19 milioane lei (41 milioane euro), nivel similar cu cel din aceeasi perioada a anului trecut, iar activele totale au
Banca Transilvania a atras 10,47 milioane euro in prima etapa a ofertei de vanzare de obligatiuni convertibile in actiuni si cu scadenta la sapte ani, o treime din suma pe care vrea sa o imprumute
Actualul presedinte al Credit Europe Bank Romania, Omer Tetik, a fost numit director general al Bancii Transilvania (TLV), post vacant de mai mult de un an, dupa plecarea lui Robert Rekkers, potrivit
Grupul Bank of Cyprus (BOC) a anuntat luni masurile care au implementate ca urmare a deciziei ministrilor de finante din zona euro privind Ciprul, transmite CNA.
Marfin Leasing, controlata de Cyprus Popular Bank (Laiki), institutie de credit care va fi lichidata, intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 48,5 milioane de euro, la aproape 48,7 milioane
Depozitele bancare mari din UE, neacoperite de garantia de pana la 100.000 de euro prevazuta de lege, ar putea fi implicate pe viitor in recapitalizarea bancilor aflate in dificultate, potrivit unui
Banca Transilvania (TLV) vrea sa imprumute 30 milioane euro printr-o emisiune de obligatiuni convertibile, cu maturitate de pana la 7 ani si pentru care ar putea plati o dobanda anuala cu 6 - 6,25
Banca Transilvania (TLV) a vandut toate cele 7,32 milioane de actiuni emise in oferta primara adresata salariatilor si altor investitori, titluri ramase nesubscrise anul trecut dupa exercitarea
CNVM i-a amendat pe Claudiu Eugen Silaghi si pe soacra acestuia, Doina Marioara Cojocaru, cu cate 2.500 lei pentru ca nu au anuntat institutia si Banca Transilvania (TLV) despre tranzactiile cu
Un grup de actionari minoritari Banca Transilvania (TLV) au introdus pe ordinea de zi a adunarii generale din 28 aprilie solicitarea de alegere a membrilor Consiliului de Administratie (CA) prin
Consiliul de Administratie (CA) al Bancii Transilvania (TLV) propune actionarilor listarea institutiei de credit si la Bursa de Valori din Viena, titlurile bancii urmand sa fie tranzactionate
Anul 2009 a fost unul cu putine evenimente pe Bursa, capul de afis fiind tinut de revenirea puternica a actiunilor, cresterile fiind printre cele mai mari din istoria pietei locale. Dupa ce s-au