Intalnirea dintre seful guvernului elen si partenerii sai din tabara creditorilor europeni, Angela Merkel si Francois Hollande, nu a adus nimic nou in criza negocierilor pentru eliberarea ultimei transe de 7,8 miliarde de dolari din imprumutul acordat Greciei.
Cei trei s-au asezat la masa discutiilor, in seara de 10 iunie, cu scopul de a debloca impasul in care Grecia si creditorii sai se afla de aproape 5 luni, dar zorii zilei urmatoare nu au adus decat un acord comun de intensificare a eforturilor in acest sens, arata Hurriyet Daily News.
Intalniri pe muchie de cutit
Premierul Alexis Tsipras a dat ochii cu cei doi lideri politici ai Europei, in Bruxelles, cu ocazia summit-ului UE-America Latina.
Intalnirea tripartita pare sa nu inlature niciunul dintre obstacolele majore din calea semnarii unui acord intre guvernul atenian si creditorii sai din zona euro, angajamente de acest tip fiind repetate destul de des in ultima luna.
La inceputul acestei saptamani, Grecia a remis partenerilor de negocieri un nou plan de reforme, acestia afirmand insa ca propunerile facute de greci sunt insuficiente.
Intre timp, severa criza a lichiditatilor din Grecia a dus la scaderea ratingului de tara aplicat de agentia Standard & Poor's pana la CCC, cel mai scazut nivel de evaluare a economiilor.
Analistii agentiei au recurs la aceasta masura dupa ce guvernul Greciei a fost nevoit sa solicite devansarea platii unei transe de 300 milioane de euro din imprumutul FMI pana la... mai mult
Joi, 11 Iunie 2015, ora 14:20
Guvernul de la Atena a reusit sa impinga epilogul crizei negocierilor cu creditorii pana spre sfarsitul lunii iunie. Cu toate acestea, mai multi analisti sunt de parere ca suntem departe de a vedea actul final al crizei datoriilor Greciei.
Chiar si cu un acord care sa deblocheze cei 7,2 miliarde de euro din ultima transa a programului de asistenta financiara, premierul Tsipras va avea nevoie de o alta infuzie de bani in economia tarii in scurt timp, arata reporterii Bloomberg.
A treia sansa
Dupa aproape cinci luni de negocieri la sange, o eventuala intelegere intre delegatia elena si creditorii internationali nu ar reprezenta decat preambulul pentru deschiderea discutiilor pentru un al treilea program de asistenta financiara.
Lefteris Farmakis si Dimitris Drakopoulos, doi dintre analistii Nomura International, cred ca Grecia va avea nevoie de inca 30 de miliarde de euro pentru a iesi din impas.
Valoarea totala a imprumutului acordat Greciei va depinde doar de decizia celorlalte state din zona euro privind restructurarea datoriei inregistrate de statul elen si sub ce forma va fi aplicata aceasta.
Prim-ministrul Alexis Tsipras sustine ca un nou imprumut trebuie facut in termenii dictati de Atena, nu in cei ai guvernelor europene care au pompat bani in Grecia in ultimii 5 ani.
Impasul negocierilor dintre greci si creditorii europeni au generat o criza a lichiditatilor, impingand economia in recesiune.
Totodata, situatia a dus si la cresterea sumei... mai mult
Luni, 08 Iunie 2015, ora 14:21
Epopeea Greciei continua si nu se va termina cu bine, daca cei implicati in aceasta tragedie economica nu recunosc ca se agata de o serie de mituri prafuite in dialogul lipsit de progres dintre guvernul elen si creditorii sai.
Sase dintre acestea, fiecare reprezentand o bariera intelectuala sau emotionala in cadrul negocierilor, sunt disecate intr-un articol din Financial Times, de catre editorialistul Martin Wolf.
Mitul #1: Grexit, benefic pentru zona euro
"Nu-i nimeni sa ma scape de preotul acesta pus pe scandal?", a intrebat Henric al II-lea, adus la exasperare de amestecul episcopului Thomas Becket in afacerile de stat. Cam aceeasi reactie o manifesta si ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, ori de cate ori se aseaza la masa cu delegatia elena.
Pentru regele Angliei, indeplinirea dorintei s-a aratat a avea un rezultat dezastruos. Acelasi efect il poate avea si o iesire a Greciei din zona euro.
Intr-adevar, un rezultat catastrofal in Grecia ar reduce sansele campaniilor electorale populiste din perioada imediat urmatoare.
Insa, varianta Grexit ar avea ca efect alterarea imaginii statutului de membru al uniunii monetare.
Orice alta criza financiara ar putea destrama incetul cu incetul zona euro.
Mitul #2: Grexit ajuta Grecia
Pentru multi analisti, revenirea Greciei la o moneda nationala slaba asigura un drum sigur pentru prosperitate.
Dar acest fapt se poate petrece numai daca economia Greciei isi va extinde cu usurinta capacitatea... mai mult
Joi, 23 Aprilie 2015, ora 17:02
2Parlamentarii germani au aprobat, vineri, extinderea cu 4 luni a programului de asistenta financiara acordat Greciei.
Au fost 542 de voturi "pentru", 32 "impotriva" si 13 abtineri, informeaza The Guardian.
"Noi, germanii, trebuie sa facem tot posibilul sa tinem Europa unita", a declarat ministrul de Finante, Wolfgang Schauble, in cadrul dezbaterilor.
Parlamentarii nemti au organizat acest vot deoarece planul de asistenta financiara pentru Grecia contine si fonduri provenite din banii contribuabililor germani.
La Atena, premierul Alexis Tsipras a convocat o reuniune de urgenta a Cabinetului sau, pentru a discuta despre dificultatile economice pe care tara le are in fata.
Zona euro a aprobat extinderea
Grecia a ajuns, saptamana trecuta, la un acord cu creditorii sai internationali... citeste mai departe despre "Germania ii arunca Greciei un colac de salvare: Vot covarsitor dat de parlamentarii nemti" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 27 Februarie 2015, ora 13:00
Ministrii de finante din zona euro (Eurogrup) si-au dat marti acordul pentru continuarea programului de asistenta financiara convenit cu Grecia pe baza listei de reforme propuse de Atena, a anuntat marti vicepresedintele CE pentru euro si dialog social, Valdis Dombrovskis, transmite AFP.
"Lista de reforme propusa de Grecia este suficient de cuprinzatoare pentru a fi un punct de plecare valid pentru incheierea cu succes a analizei", a declarat Valdis Dombrovskis la sfarsitul unei conferinte telefonice a celor 19 ministri de finante din zona euro.
"In consecinta, continuarea programului grec poate incepe", a adaugat Dombrovskis pe contul sau de Twitter, potrivit Agerpres.
"Acest acord nu inseamna ca suntem de acord cu reformele. Suntem de acord cu abordarea", a comentat comisarul european pentru afaceri economice si financiare, impozitare si vama, Pierre Moscovici. "Am evitat o criza, dar mai raman de rezolvat numeroase provocari", a adaugat el.
De asemenea, oficiali ai Fondului Monetar International si-au exprimat, la randul lor, unele rezerve fata de lista de reforme propuse de Grecia, regretand in special lipsa unor asigurari clare din partea Atenei ca va pune in practica reformele prezentate.
"Cerem autoritatilor grecesti sa dezvolte si sa extinda lista reformelor in stransa colaborare cu institutiile pentru a ajunge la o incheiere rapida si cu succes a procedurii de revizuire", a indicat Eurogrupul intr-un comunicat.
Prezentarea listei de reforme,... mai mult
Miercuri, 25 Februarie 2015, ora 10:50
Grecia a cerut, joi, in mod oficial, extinderea cu sase luni a actualului program de asistenta, pe care l-a incheiat cu creditorii internationali.
Este o mare concesie din partea Guvernului de la Atena, condus de Alexis Tsipras, relateaza Reuters.
Initial, premierul elen a anuntat ca vrea un nou acord, care sa nu includa masurile de austeritate la care a fost supus poporul pana acum.
Insa actualul program de asistenta financiara expira la finalul lunii, asa ca Grecia are nevoie urgenta de bani.
Ministrii de Finante din zona euro (Eurogroup) se vor intalni vineri dupa-amiaza la Bruxelles pentru a analiza cererea, a precizat seful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.
...citeste mai departe despre "Grecia se supune: A cerut oficial extinderea programului actual" pe Ziare.com mai mult
Joi, 19 Februarie 2015, ora 13:27
Negocierile dintre ministrii de finante din zona euro privind solicitarea Greciei de a continua programul de asistenta financiara in alte conditii decat cele impuse de politica de austeritate s-au interupt brusc, luni seara.
Ambele parti acuza lipsa unui dialog constructiv, in timp ce timpul pe care Grecia il mai poate petrece in zona euro se scurge rapid.
Momentul de tensiune maxima a fost atins in clipa in care Atena a refuzat extinderea programului de asistenta financiara cu inca sase luni, pana la gasirea unei solutii de compromis convenabile.
Ministrul Yanis Varoufakis a catalogat oferta finantistilor din eurogrup drept "inacceptabila", arata reporterii agentiei Reuters.
11 zile pana la final
Deznodamantul neasteptat al celei de-a doua runde de negocieri ridica multe semne de intrebare privind soarta Greciei in zona euro, in conditiile in care in care noul guvern de la Atena s-a angajat sa reduca povara fiscala impusa de creditul de 240 de miliarde de euro prin eliminarea politicii de austeritate si modificarea acordului cu creditorii europeni si internationali.
Ministrul de finante olandez, Jeroen Dijsselbloem, a transmis Atenei un ultimatum in care grecii pot solicita extinderea programului de asistenta financiara pana vineri, in caz contrar, acesta urmand sa devina nul la finalul acestei luni.
Fara banii creditorilor, este greu de crezut ca Atena va gasi resursele necesare pentru a ramane pe linia de plutire si pentru a-si plati datoria... mai mult
Marti, 17 Februarie 2015, ora 08:39
Premierul grec, Alexis Tsipras, a declarat duminica in Parlament ca nu vrea extinderea programului de asistenta financiara acordat de Uniunea Europeana, ci un "credit punte" pana la finalizarea unei noi intelegeri, relateaza Greek Reporter, in editia electronica.
Tsipras a declarat ca scopul sau este sa serveasca intereselor nationale si sa respecte promisiunile electorale ale partidului sau. "Dupa cinci ani de austeritate barbara poporul nu se mai pleaca in fata fricii", a declarat el, citat de greekreporter.com, potrivit Mediafax.
"Grecia vrea sa isi onoreze datoria ... Daca partenerii nostri vor acelasi lucru, sunt invitati la masa negocierilor ca sa putem discuta cum putem face acest lucru viabil", a declarat Tsipras in Parlamentul grec.
In discursul sau adresat natiunii, Tsipras a respins prelungirea programului de asistenta financiara acordat de Uniunea Europeana si a insistat ca tara sa are nevoie de un "credit punte" in iunie, cand Atena ar urma sa negocieze un nou acord cu UE si Fondul Monetar International.
"Ajutorul a esuat ... Noul Guvernul nu este justificat sa ceara o prelungire a imprumutului", a declarat premierul, adaugand ca poporul grec i-a oferit partidului sau un mandat pentru a abandona "programul dezastruos de austeritate".
"Vrem un acord nou, un credit punte, care sa ne ofere spatiul fiscal pe care il cere o negociere sincera", a declarat Tsipras.
Premierul a anuntat, de asemenea, redeschiderea televiziunii publice ERT, inchisa in... mai mult
Luni, 09 Februarie 2015, ora 09:43
Strategiile de incheiere a programelor de asistenta financiara din Spania si Irlanda vor fi discutate la urmatoarea reuniune a ministrilor de Finante din zona euro, din luna decembrie, a declarat luni presedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.
Acesta a adaugat ca este prea curand sa fie analizate detaliile privind necesitatile de finantare ale Greciei, transmite MNI.
Raspunzand intrebarilor jurnalistilor dupa intalnirea ministrilor de Finante din zona euro de la Luxemburg, Dijsselbloem a afirmat ca, desi Guvernul Spaniei este "determinat" sa finalizeze fara nicio extindere programul de asistenta financiara, "raman deschise toate optiunile" pentru iesirea Irlandei, inclusiv imprumuturi suplimentare pentru Dublin.
"Vom discuta la urmatoarea noastra intalnire din noiembrie strategiile de incheiere a programelor de asistenta financiara, inclusiv masurile care ar putea fi necesare pentru a atenua tranzitia. Si avem interesul comun ca accesul pe pietele financiare sa fie sustenabil si incununat de succes", a declarat presedintele Eurogrupului.
In august 2012, institutiile spaniole de creditare au imprumutat suma record de 411 miliarde de euro de la Banca Centrala Europeana, dupa ce in luna iunie 2012 tarile din zona euro au fost de acord sa acorde Spaniei un imprumut de 100 miliarde de euro pentru sprijinirea sectorului bancar. Pana acum au fost utilizate 41 miliarde de euro, iar aproape jumatate au mers la Bankia SA, a patra mare banca a tarii.
Spania ar... mai mult
Marti, 15 Octombrie 2013, ora 09:14