Europa se va confrunta in scurt timp cu probleme in a-si satisface necesitatile in crestere de gaze naturale, daca va incerca sa se bazeze pe importurile din SUA, in loc sa majoreze achizitiile din Rusia, a declarat, vineri, pentru Reuters, un oficial de la Gazprom.
Administratia Trump si-a anuntat intentia de a oferi gaze naturale din SUA Europei si Asiei, pentru a reduce puterea de care se bucura pe piata energetica o serei de actori precum Rusia si OPEC.
Avertismentul Gazprom vine intr-o perioada in care grupul rus se pregateste sa demareze livrarile la scara larga de gaze naturale spre China, o miscare ce pare similara cu strategia petroliera a Rusiei, care de-a lungul anilor a devenit un important furnizor de titei al Beijingului pe seama Europei.
Directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, a subliniat insa ca grupul rus dispune de suficiente cantitati de gaze naturale, atat pentru Europa, cat si pentru Asia, dar a subliniat ca a venit timpul pentru Europa sa decida de unde isi cumpara gazele naturale.
"Europa a calculat gresit atunci cand a presupus ca nu va avea nevoie de o cantitate suplimentara semnificativa de gaze naturale, iar, daca va fi nevoie, o va putea cumpara din alta parte decat Rusia", a declarat Medvedev.
Anul trecut exporturile de gaze ale Gazprom au crescut cu 8%, pana la un record istoric de 194 miliarde metri cubi, ceea ce i-a conferit concernului rus o cota record de 35% pe piata din Europa.
Medvedev a estimat... mai mult
Vineri, 09 Februarie 2018, ora 15:40
2