Toyota, cel mai mare producator de automobile la nivel mondial, a rechemat pentru verificari si reparatii 6,76 milioane de autovehicule aflate in circulatie in intreaga lume, printre care se numara si modele Yaris si RAV4.
Campania cuprinde cinci rechemari pentru probleme diferite si vizeaza 27 de modele Toyota, un model Pontiac si un Subaru, potrivit unui email transmis de Toyota si citat de Bloomberg.
Unele modele sunt implicate in mai multe din cele 5 rechemari, astfel ca numarul total de vehicule care trebuie verificate si reparate se ridica la 6,39 milioane, a precizat Toyota.
Grupul japonez a subliniat ca nu are cunostinta despre raniti sau victime omenesti ca urmare a problemelor care au determinat rechemarile.
Defectiunile sunt diverse, vizand cablurile electrice, scaunele sau sistemul de pornire a motorului.
Toyota si-a imbunatatit in ultimii ani procesele de control intern si procedurile de rechemare, dupa scandalul din 2009-2010, cand producatorul japonez a fost nevoit sa cheme pentru reparatii peste 10 milioane de masini si a fost amendat de autoritati pentru ca ar fi incercat sa ascunda anumite informatii privind automobilele defecte.
General Motors, cel mai mare producator auto american, a lansat recent o campanie de rechemare care vizeaza peste 2,6 milioane de autovehicule, defectiunile cauzand numeroase accidente, cu 13 morti. Compania americana este acuzata ca a avut cunostinta de probleme inca din 2001, dar a evitat sa actioneze din... mai mult
Miercuri, 09 Aprilie 2014, ora 13:49