Secure Property Development & Investment (SPDI) din Cipru a cumparat 122 de apartamente in patru ansambluri din Bucuresti, a caror valoare neta este estimata la 3,3 milioane de euro, compania de investitii fiind la a treia achizitie in Romania in acest an, totalizand peste 20 milioane de euro.
"Secure Property Development&Investment a ajuns la un acord privind achizitia unui portofoliu rezidential in Bucuresti, de la un grup de vanzatori incluzand investitori importanti din Europa. Achizitia este cea de-a treia tranzactie realizata de companie in Romania si marcheaza continuarea strategiei care vizeaza cresterea bazei de active prin diversificarea portofoliului din Europa de Sud-Est", se arata intr-un comunicat al companiei, citat de Mediafax.
Portofoliul cumparat consta in 122 de apartamente totalizand 11.700 metri patrati in patru ansambluri separate localizate in zone rezidentiale diferite din Bucuresti, cu o valoarea neta de 3,3 milioane de euro. Din total, 87 de locuinte sunt inchiriate, respectiv 71,3% din total, acestea generand un venit operational net de 270.000 euro.
"Cererea pentru locuinte in Bucuresti este mai mare decat oferta si, avand in vedere evolutia PIB-ului, ne asteptam la o crestere a preturilor si chiriilor pe piata rezidentiala, ceea ce va aduce profituri pentru companie", a declarat Lambros Anagnostopoulos, directorul executiv al Secure Property.
Compania a anuntat la finele lunii august achizitia sediului Danone din Bucuresti,... mai mult
Luni, 08 Septembrie 2014, ora 16:35