Romania se afla la finalul anul 2011 pe locul 19 in clasamentul statelor UE din punctul de vedere al procedurilor de infringement declansate, cu 47 de dosare in derulare, informeaza un comunicat al Comisiei Europene (CE) dat publicitatii vineri la Bruxelles.
In general, rezultatele statelor membre in aplicarea legilor UE s-au ameliorat in 2011, numarul procedurilor de infringement deschise fiind in scadere cu 15% fata de anul precedent, respectiv 1.775 fata de 2.100, conform celui de al 29-lea raport anual privind monitorizarea aplicarii reglementarilor UE.
Potrivit CE, scaderea numarului cazurilor de infringement s-ar datora folosirii unor mecanisme care permit rezolvarea unor chestiuni fara declansarea procedurii legale de incalcare a legii UE, precum EU Pilot sau SOLVIT.
Mediul, transportul, piata interna si serviciile sau taxele sunt domeniile cele mai predispuse incalcarii legislatiei UE, in prezent reprezentand 60% din toate cazurile de infringement.
Statele UE cu cele mai multe infringementuri sunt Italia (135), Grecia (123) si Belgia (117). Ca si in 2010, Letonia este tara cu cele mai putine infringementuri, numai 23 de cazuri, urmata de Estonia, Lituania si Malta, cu cate 36 fiecare.
Ca si in anii anteriori, implementarea tarzie de catre statele membre a directivelor UE nu s-a ameliorat. Pana la finalul lui 2011, au fost deschise cu 62% mai multe infringementuri decat in anul precedent pentru implementarea cu intarziere a legislatiei UE.... mai mult
Sambata, 01 Decembrie 2012, ora 12:57