Senatorul PSD Dan Sova este asteptat, marti dimineata, la Comisia juridica din Senat, pentru a-si studia noul dosar de coruptie, de sapte volume, in care DNA a cerut incuviintarea retinerii si arestarii sale.
Dan Sova va veni la Parlament la ora 9:00, iar incepand cu ora 14:00 senatorii juristi vor incepe audierile, urmand sa dea aviz pozitiv sau negativ in cazul solicitatii procurorilor anticoruptie, anunta luni Catalin Boboc, presedintele Comisiei juridice, potrivit Mediafax.
"Am deschis acum dosarele, am citit referatul, unii colegi au ramas inca la studiu si probabil ca vor mai ramane. Maine (marti - n.red.), la ora 9.00, va veni domnul Sova, iar maine la ora 14.00 vor avea loc audierile si votul pe raport", a precizat acesta.
Ziua deciziva in care Sova afla daca poate fi sau nu retinut este miercurea viitoare, cand cererea DNA va fi votata in plenul Senatului.
"Maine (marti - n.red.) vom intocmi raportul, dupa vot, si il vom inainta Biroului Permanent, va fi la primul ...citeste mai departe despre "Dan Sova, asteptat marti la Senat sa-si studieze dosarul de sapte volume" pe Ziare.com mai mult
Marti, 24 Noiembrie 2015, ora 07:59
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, spune ca pe 2 decembrie se va da votul in cazul cererii DNA de retinere si arestare a lui Dan Sova, subliniind ca nu poate anticipa cum vor vota colegii din ALDE.
"Biroul Permanent a luat in discutie solicitarea trimisa de ministrul Justitiei privind incuviintarea retinerii si arestarii senatorului Dan Sova. Sunt 3 mii de pagini.
Comisia Juridica va incepe de maine (marti - n.red.) sa consulte dosarele, iar miercurea viitoare este programat votul din plen.
Atata vreme cat nu am vazut continutul dosarelor si nu avem un aviz din partea Comisiei Juridice, nu pot sa anticipez cum vor vota colegii mei", a spus luni Tariceanu, presedinte al Senatului si copresedinte ALDE.
Dragnea: Cu toata parerea de rau, PSD va vota pentru ridicarea imunitatii in cazul Sova (Video)
Jurnalistii i-au amintit ca presedintel PSD, Liviu Dragnea, a anuntat ca social-democratii vor vota pentru ridicarea imunitatii lui Dan Sova.
"Cred ca in astfel ...citeste mai departe despre "Dan Sova, din nou la mana parlamentarilor: Cand se da votul privind retinerea si arestarea sa" pe Ziare.com mai mult
Luni, 23 Noiembrie 2015, ora 15:19
Biroul Permanent al Senatului va analiza luni cererea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului PSD Dan Sova, in noul dosar de coruptie.
Ministerul Justitiei a trimis, vinerea trecuta, la Parlament cererea DNA de, iar solicitarea intra de luni in parcurs legislativ, Biroul permanent al Senatului urmand sa o analizeze in sedinta astazi si sa o transmita Comisiei juridice pentru formularea unui raport.
Kovesi cere arestarea lui Sova: 100 de mii de euro pentru trafic de influenta
De asemenea, senatorul Dan Sova va fi invitat la Comisia juridica pentru a-si studia dosarul si pentru a-si exprima punctul de vedere.
Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere presedintelui Senatului incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova.
Potrivit DNA, in perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Sova a pretins bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul... citeste mai departe despre "Senatul discuta luni cererea DNA de arestare a lui Dan Sova" pe Ziare.com mai mult
Luni, 23 Noiembrie 2015, ora 08:26
Dan Sova a scapat din nou de arest dupa ce majoritatea senatorilor a votat impotriva cererii DNA, formulata in urma cu mai bine de doua luni.
Au fost 72 de voturi impotriva, 66 pentru si doua anulate, Sova ramanand astfel cu imunitatea, informeaza televiziunile de stiri.
Sova a avut o reactie scurta dupa vot, exprimandu-si dorinta ca "procurorii sa trimita dosarul in instanta, ca sa ne lamurim, sa terminam cu toate discutiile astea politicianiste".
In total au fost 167 de senatori prezenti, insa nu au votat toti. Initial s-a spus ca senatorii UDMR se vor abtine, dar jurnalistii prezenti in plen au anuntat ca mai multi reprezentanti ai maghiarilor s-au dus la vot.
Potrivit Realitatea Tv, liberalii au anuntat deja ca vor face o noua sesizare la Curtea Constitutionala.
Votul din plen vine dupa ce marti dimineata Biroul Permanent al Senatului a decis ca votul privind cererea DNA sa fie reluat, asa cum au dorit cei din PSD, spre deosebire de PNL care a vrut reinterpretarea ...citeste mai departe despre "Dan Sova scapa de arest - senatorii l-au salvat iar" pe Ziare.com mai mult
Marti, 02 Iunie 2015, ora 19:31
Senatorii din comisia juridica au dat aviz pozitiv in cazul cererii DNA privind retinerea si arestarea senatorului Dan Sova.
Presedintele comisiei juridice, liberalul Catalin Boboc, a subliniat la iesirea de la lucrarile sedintei ca au fost 6 voturi pentru si 5 impotriva.
Din comisia juridica a Senatului fac parte 11 parlamentari - 5 de la PSD, 5 de la PNL si unul de la UDMR.
"Eu ma bucur ca asta a fost solutia comisiei, eu sper ca aceasta sa fie si solutia plenului, pentru ca altfel am bloca solicitarea instantei de a aproba solicitarea arestarii", a declarat Catalin Boboc.
"Instanta e singura in masura sa decida arestarea. (...) Dl Sova are toate sansele, in fata instantei, sa primeasca o solutie favorabila domniei sale", a adaugat presedintele comisiei juridice din Senat.
In ce il priveste pe Dan Sova, acesta a spus ca nu este vinovat, ca nu a distrus probele si ca ar trebui sa i se ridice o statuie ecvestra in judetul Gorj, pentru salvarea combinatelor Turceni si ...citeste mai departe despre "Aviz pozitiv la mustata pentru arestarea lui Dan Sova" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 18 Martie 2015, ora 15:00
Prejudiciul in dosarul in care senatorul PSD Dan Sova este acuzat de savarsirea a trei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu se ridica la 3,5 milioane de lei, reprezentand foloase necuvenite.
Potrivit procurorilor DNA, Sova ar fi insistat pe langa Dumitru Cristea, pe atunci director general si ordonator de credite Complexul Energetic Turceni (CET), sa incheie un contract de asistenta juridica, relateaza Adevarul, fapte petrecute in perioada ianuarie - 13 februarie 2008.
Pe 13 februarie 2008, s-a incheiat astfel, nelegal, contractul de asistenta juridica intre CET si "Sova si Asociatii". In plus, Sova a conceput termenii si conditiile contractului semnat din partea firmei de avocatura, fiind astfel obtinut un folos necuvenit de 1.242.018 de lei.
De asemenea, Sova a mai conceput termenii si conditiile unui act aditional si in alt caz, fiind semnat din partea firmei sale de avocatura, folosul necuvenit obtinut fiind de 1.142.400 lei, faptele petrecandu-se in perioada 2 ...citeste mai departe despre "DNA cere retinerea si arestarea lui Sova: Prejudiciu de aproape 3,5 milioane de lei" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 13 Martie 2015, ora 15:39
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) cere arestarea senatorului Dan Sova, fiind acuzat de complicitate la abuz in serviciu.
Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, in vederea sesizarii Senatului, pentru formularea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Sova Dan Coman, cu privire la savarsirea a trei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu, se arata intr-un comunicat al Directiei remis Ziare.com.
Procurorii spun ca, in perioada 2007-2009, Dan Sova a semnat mai multe contracte si acte aditionale incheiate intre Complexele Energetice Rovinari si Turceni, pe de o parte, si SCA "Sova si Asociatii", pe de alta parte.
Totodata, se mai arata in comunicat, Dan Sova in calitate de "avocat coordonator", mentiune trecuta expres in toate aceste contracte, a participat la mai multe discutii legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER si CET si la alte ...citeste mai departe despre "DNA cere retinerea si arestarea lui Dan Sova, acuzat ca a distrus probe incriminatorii" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 13 Martie 2015, ora 11:45