Pasagerii din Romania ai companiilor aeriene au pierdut 2.500 de ore de vacanta in vara anului trecut din cauza nenumaratelor intarzieri, potrivit Raportului unei companii specializate in drepturile pasagerilor aerieni.
In perioada 15 iunie - 15 septembrie 2018, un numar de 636.000 de pasageri din Romania s-au confruntat cu zboruri intarziate, dintre acestea aproape 5.600 au decolat cu o intarziere mai mare de 15 minute, iar 100 au fost anulate. In ceea ce priveste zborurile eligibile pentru compensatii (intarzieri mai mari de 3 ore) in perioada sezonului estival, peste 23.000 de pasageri au fost afectati.
"Acelasi numar este asteptat si pentru 2019, mai ales ca luand in calcul primele 3 saptamani din iunie 2019, peste 1.180 de zboruri din 3.800 care au plecat din Romania s-au confruntat cu intarzieri mai mari de 15 minute si anulari", precizeaza AirHelp.
La nivel international, peste 1,2 milioane de zboruri au fost intarziate in aceeasi perioada a anului trecut, dintre care aproape 305.000 au fost in Europa.
"Baza de date comprehensiva pe care AirHelp o are arata ca cel mai prost la capitolul punctualitate in Europa sta Germania, cu 48.000 de ore de zbor intarziate, foarte aproape fiind si Marea Britanie. Desi Romania inregistreaza intarzieri, tara noastra se afla printre cele cu o punctualitate de top, imediat dupa Finlanda. Pe perioada verii, charterele si-au pastrat punctualitatea, anul trecut doar cateva au avut intarzieri semnificative in perioada... mai mult
Marti, 02 Iulie 2019, ora 13:30
Compania low-cost Wizz Air a anulat cursele aeriene de pe rutele Bucuresti - Londra - Bucuresti, Bucuresti - Paris - Bucuresti, Bucuresti - Charleroi - Bucuresti si Bucuresti - Stockholm - Bucuresti, din cauza conditiilor meteorologice, a anuntat, vineri, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti.
De asemenea, pe site-ul Aeroportului Otopeni, bucharestairports.ro, se arata ca a fost anulata si o cursa Ryanair Timisoara - Bucuresti si retur, dar si doua curse Tarom, Iasi - Bucuresti si Oradea - Bucuresti si retur.
In plus, zeci de curse care urmau sa ajunga sau sa plece de pe Aeroportul Otopeni inregistreaza intarzieri. Compania a anuntat ca unele zboruri pot inregistra intarzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrarii aeronavelor, intarzieri care punctual pot atinge sau depasi o ora.
Iata starea drumurilor si a vremii, vineri, in Bucuresti si in tara
Pe Aeroportul International "Henri Coanda" Bucuresti si pe Aeroportul International Bucuresti Baneasa "Aurel... citeste mai departe despre "Viscolul a dat peste cap traficul aerian: Curse anulate de pe Aeroportul Otopeni si zboruri intarziate" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 06 Ianuarie 2017, ora 11:25