Cum a apărut leul românesc și ce reforme monetare s-au petrecut în țară într-un secol și jumătate

Luni, 11 Octombrie 2021, ora 03:55
503 citiri
Cum a apărut leul românesc și ce reforme monetare s-au petrecut în țară într-un secol și jumătate
Banii românești de la 1867 FOTO Arhivele Naționale

România a avut până la mijlocul secolului XIX altfel de bani, iar oamenii vorbeau despre lei doar atunci când foloseau în tranzacții talerii olandezi aflați atunci în circulație, care aveau gravat pe una din fețe un leu.

Aceste piese au prins la vechii locuitori ai acestor ţinuturi şi au fost preferate altor monede.

Odată cu trecerea timpului, aceşti taleri-lei au dispărut din circulaţie, iar primii lei cu această denumire, creaţia statului român, au apărut pe 22 aprilie 1867, când s-a stabilit ca monedă naţională leul.

Trebuie spus că era o monedă rară, pentru că tranzacțiile se făceau în special cu bani importanți, respectiv francii francezi.

Cea mai mare stabilitate, în timpul regelui Carol I

În România de până la Marea Unire a urmat o relativă stabilitate monetară, cu câteva mici momente de derută, în timpul Războiului de Independenţă, când rublele aliaţilor au zguduit destul de bine valoarea leului, dar conducerea țării a reuşit să ţină în frâu devalorizarea banilor româneşti.

„În timpul Primului Război Mondial şi după acest conflict, relativa stabilitate monetară a lumii s-a spulberat, în România preţurile sporind până la de 10 ori faţă de trecut. Chiar dacă au crescut şi salariile de atunci, populaţia s-a simţit nedreptăţită de aceste schimbări”, spune istoricul Florin Dârdală.

După al Doilea Război Mondial, au fost două reforme monetare, în 1947 și 1952, necruțătoare pentru economiile românilor, noua orânduire comunistă determinând populația să plece la drum fără un leu pus deoparte.

În 1990, noul regim așa-zis capitalist a lovit în populație cu inflația care s-a manifestat timp de aproape un deceniu și din care au ieșit sărăciți foarte mulți români.

Lucrurile s-au îndreptat după 2.000, când românii au luat calea străinătății și au început să trimită bani în țară, fapt care a influențat și piața monetară. În 2005, autoritățile au tăiat cinci de zero din valoarea de atunci, astfel încât cea mai mare bancnotă emisă în întreaga noastră istorie, cea de 5.000.000 ROL a devenit 500 RON.

Românii obişnuiţi cu vechile valori, care le ofereau o oarecare mândrie, deoarece îi încadra şi pe ei, la nivel teoretic, în cercul select al milionarilor, au rămas descumpăniţi când au revenit la salarii comparabile şi chiar mai mici decât pe vremea regimului comunist.

La 16 ani de la ...citeste mai departe despre "Cum a apărut leul românesc și ce reforme monetare s-au petrecut în țară într-un secol și jumătate" pe Ziare.com

Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Bugetul României a ajuns într-o stare critică, avertizează din ce în ce mai mulți economiști. Sarabanda scumpirilor pe bandă rulantă, majorarea taxelor și a impozitelor reflectă cel mai...
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă...
#bani, #lei, #moneda, #reforma , #Stiri Finantare