Sectorul SIF a scazut cu 4,7% la BVB

Miercuri, 07 Octombrie 2009, ora 17:14
1520 citiri
Sectorul SIF a scazut cu 4,7% la BVB

Actiunile SIF de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-au depreciat puternic in sedinta de miercuri, in medie cu 4,70%, influentate de evenimentele social-politice din ultima perioada, in timp ce indicele BET a incheiat cu un avans de 2%, sustinut de apreciere titlurilor bancare si petroliere, transmite NewsIn.

Schimburile realizate miercuri pe piata de actiuni a BVB au totalizat 29,54 milioane lei (6,92 milioane euro), in urcare cu 17% fata de nivelul din ziua precedenta, de 25,3 milioane lei. Totodata, pe piata obligatiunilor au fost transferate trei pachete cu titluri de stat (seria B1210A), pentru suma totala de 4,73 milioane lei).

"La noi pe Bursa, cred ca o influenta mare au avut-o si evenimentele social-politice din ultima vreme, adica scandalurile din Guvern, greva de astazi. Acesti factori cred ca au marit miercuri nervozitatea investitorilor", a declarat, pentru NewsIn, Razvan Pasol, presedintele si directorul general al Intercapital Invest.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,05%, pana la 4.436,40 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,30%, pana la 2.650,73 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 4,69%, pana la 23.136,28 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,31%, ajungand la 9.367,51 puncte.

Indicele BET-XT
, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat nesemnificativ, cu 0,02%, pana la 438,76 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 1,46%, pana la 604,52 puncte.

"Totodata, pe bursele externe s-a remarcat o volatilitate in crestere in ultimele zile. Peste acest factor s-au suprapus in plan local si apropierea alegerilor, problemele din Guvern si greva de astazi. De obicei factorii locali influenteaza intr-o mai mica masura Bursa, dar sunt totusi si exceptii si astazi am avut o asemenea exceptie", a adaugat Pasol.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, scadea cu 0,43%, pana la 5.116,02 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,23%, pana la 5.644,75 puncte.

Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scadea cu 0,28%, pana la 3.759,69 puncte.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 6,14 milioane lei, si s-au ieftinit cu 4,07%, la 1,18 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) cu un declin de 5,31%, la 1,07 lei, si o lichiditate de 3,14 milioane lei.

Pe sectorul energetic, pretul actiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) a urcat cu 2,99%, la 0,062 lei, in urma unor tranzactii de 2,53 milioane lei, in vreme ce titlurile Rompetrol Well-Services (PTR) s-au scumpit cu 11,55%, la 0,483 lei, pe fondul unui rulaj de 1,35 milioane lei.

Actiunile Dafora Medias (DAFR) au suferit o corectie de 5,98%, la 0,11 lei, pe o lichiditate de 1,58 milioane lei, in timp ce titlurile Petrom (SNP) s-au apreciat cu 3,05%, la 0,27 lei, in urma unor tranzactii de 1,4 milioane lei.

Pe segmentul bancar, schimburile cu actiuni BRD SocGen (BRD) au totalizat 2,04 milioane lei, iar titlurile au avansat cu 3,33%, la 12,40 lei, in vreme ce actiunile Bancii Transilvania (TLV) au castigat 3,8%, ajungand la 1,64 lei, pe o lichiditate de 1,57 milioane lei.

Totodata, titlurile Erste Bank (EBS) s-au scumpit cu 1,63%, la 124,70 lei, pe un rulaj de 1,42 milioane lei.

Fidelis intra la tranzacționare – TradeVille
Fidelis intra la tranzacționare – TradeVille
Made In Romania Bursa de Valori București lansează o noua ediție a programului Made in Romania, dedicat companiilor antreprenoriale. In acest an, programul își propune sa identifice 15...
Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Volumul Cifrei De Afaceri Din Serviciile Prestate, In Creștere In primele 2 luni ale anului 2024, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piața prestate populației a crescut, ca serie...
#sector, #sif, #bursa, #indici, #cotatii , #stiri BVB