Sefii companiei aeriene Blue Air nu se afla in executare silita, asa cum arata datele ANAF, potrivit reprezentantilor companiei, care sustin ca din februarie, BlueAir a inceput sa efectueze plati, care au redus semnificativ debitele.
"Blue Air nu se afla in procedura de executare silita pentru datorii la bugetul de stat. ANAF, conform procedurii obisnuite, a notificat companiei sume reprezentand accesorii calculate pentru perioada 25.07.2010-04.05.2012," a declarat Sherif Ussama, directorul general al companiei, scrie Ziare.com.
Conform acestuia, incepand cu februarie 2012 s-au efectuat plati care au redus semnificativ debitele. "Acestea vor fi complet reglate ca urmare a punerii in aplicare a prevederilor legale, privind cesionarea de creante bugetare intre companii", a declarat seful Blue Air.
Compania aeriana a avut, conform datelor de la finalul lunii iunie ale ANAF, datorii de peste 5,83 milioane de lei la bugetul de stat, suma din care 2,82 milioane de lei reprezinta dobanzi si penalitati. Impozitul pe profit a fost de 1,64 milioane de lei, iar restul de 1,37 milioane lei reprezinta impozitul pe venit din salarii si alte impozite si taxe.
Blue Air, Carpatair si Tarom, pe lista datornicilor la bugetul de stat
Blue Air este singura companie de smart flying cu capital privat 100% romanesc. Compania este autorizata sa efectueze zboruri regulate interne si internationale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere si transporturi cargo.