PE propune despagubirea pasagerilor cu bilete rezervate la companii aeriene falimentare

Miercuri, 25 Noiembrie 2009, ora 17:26
2047 citiri
PE propune despagubirea pasagerilor cu bilete rezervate la companii aeriene falimentare

Pasagerii care au rezervat bilete de avion la companiile aeriene care au dat faliment ar trebui sa primeasca despagubiri, potrivit unei rezolutii care a fost adoptata de plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, informeaza un comunicat remis, miercuri, agentiei MEDIAFAX.

PE invita astfel Comisia Europeana sa examineze posibilitatea unei propuneri legislative pana la 1 iulie 2010, care sa aiba ca obiectiv specific acordarea de compensatii pasagerilor acelor companii aeriene care intra in faliment.

Potrivit europarlamentarilor, propunerea legislativa ar trebui sa defineasca inclusiv aranjamente financiare si administrative, inclusiv principiul "responsabilitatii reciproce pentru pasageri si pentru toate companiile aeriene care zboara spre aceeasi destinatie si care au locuri disponibile si care ar putea astfel asigura repatrierea acelor pasageri care sunt blocati intr-un aeroport strain, in caz de faliment al companiei aeriene."


Eurodeputatii arata ca in ultimul deceniu s-au inregistrat cresteri substantiale ale numarului de transportatori aerieni relativ mici cu tarife reduse, care opereaza pe destinatii de vacanta recunoscute, independent de numarul de pasageri transportati.


In aceeasi perioada, in industria aviatiei s-au inregistrat 77 de falimente, care au avut ca rezultat, in anumite cazuri, "situatii in care mii de pasageri s-au regasit blocati la destinatie, fara a putea sa utilizeze biletul de intoarcere".


Potrivit sursei citate, ultimul exemplu a fost Sky Europe in vara lui 2009, care nu a oferit nicio despagubire clientilor sai pentru biletele achizitionate.


Eurodeputatii propun mai multe variante printre care asigurarea obligatorie pentru companiile aeriene, servicii de asigurare voluntara pentru pasageri, pe care companiile aeriene ar trebui sa aiba obligatia de a le propune, precum si stabilirea unui fond de garantie. 

 

Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
#despagubire, # pasageri, # bilete, # companii, # faliment , #Stiri Turism