Bucurestiul, locul trei intre cele mai ieftine orase din Europa pentru turisti

Marti, 18 Ianuarie 2011, ora 15:23
2257 citiri
Bucurestiul, locul trei intre cele mai ieftine orase din Europa pentru turisti

Un turist strain poate vizita Bucurestiul cu echivalentul a 28,3 dolari pe zi, singurele orase europene mai ieftine fiind Sofia (Bulgaria) si Cracovia (Polonia), potrivit unui studiu efectuat de Price of Travel privind bugetul estimat pentru a calatori in principalele orase din Europa, anunta Mediafax.

Potrivit calculelor efectuate de portalul de turism, un vizitator poate sta in Bucuresti la un hostel "ieftin si bun" pentru 31,87 lei pe noapte.

Transportul zilnic costa circa 2,6 lei, mesele 39,6 lei, bautura/distractia 7,5 lei, iar atractiile turistice costa 9 lei.

Astfel, un turist strain poate petrece o zi in Bucuresti pentru 90,57 lei, adica 28,3 dolari.

"Bucurestiul nu este cu siguranta cel mai fermecator oras al Romaniei si nu pare sa se grabeasca sa atraga vizitatori din Vest. Din fericire, cei care fac efortul sa vina aici vor fi rasplatiti macar cu preturi scazute peste tot, ceea ce compenseaza intr-o oarecare masura pentru toate celelalte frustrari ale unei vizite in Bucuresti. Si cladirea aia uriasa a parlamentului merita vazuta", comenteaza autorii raportului.

Cel mai prietenos oras european din punct de vedere al bugetului care trebuie alocat de turisti este Sofia, capitala Bulgariei, cu un cost de 20,75 dolari pe zi.

La polul opus troneaza Zurich (Elvetia), unde o zi costa un turist cel putin echivalentul a 111,5 dolari.

Sumele sunt estimate pe baza celor mai ieftine produse si servicii disponibile in fiecare oras analizat.

Pe pozitia a doua in topul celor mai ieftine orase europene pentru turisti este Cracovia (26,55 dolari pe zi), iar ocupantul pozitiei a treia, Bucuresti, este urmat de Budapesta (Ungaria - 33,1 dolari pe zi) si Istanbul (Turcia - 35,77 dolari pe zi).

Topul celor mai scumpe 5 orase europene este deschis de Zurich si completat de Oslo (Norvegia - 102 dolari pe zi), Stockholm (Suedia - 93 dolari pe zi), Venetia (Italia - 91 dolari pe zi) si Copenhaga (Danemarca - 84 dolari pe zi).

Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă...
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
#bucuresti, #oras, #ieftin, #turisti, #preturi , #Atractii turistice