Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Finantele argumenteaza decizia de majorare a impozitelor: Este inclusa in acordul cu FMI

Finantele argumenteaza decizia de majorare a impozitelor: Este inclusa in acordul cu FMI


Actualizarea impozitelor si taxelor locale prin indexarea cu rata inflatiei este o masura inclusa in Codul Fiscal si asumata in acordul cu partenerii externi, au anuntat oficialii Ministerului Finantelor.

Aceasta masura trebuia realizata pana la 30 aprilie, insa guvernul precedent nu a respectat termenul limita, spun oficialii ministerului.

MFP a publicat miercuri proiectul de HG privind actualizarea taxelor si impozitelor locale cu rata inflatiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, reluand in mare parte prevederile unui proiect de ordonanta publicat de minister in luna martie, dar care nu a ajuns sa fie aprobat in Guvern.

Taxe si impozite mai mari in 2013. Care sunt modificarile

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat ca primarii vor decide daca impozitele, taxele si amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflatia din perioada 2010-2012, si a aratat ca s-a enervat ca reprezentantii Ministerului Finantelor nu l-au consultat si nu au explicat mai clar.

Ponta: Primarii decid daca majoreaza impozitele din 2013

Precizarile reprezentantilor Ministerului Finantelor pe marginea acestui subiect

Ministerul Finantelor a transmis joi un comunicat prin care precizeaza ca valoarea taxelor si impozitelor locale se actualizeaza o data la trei ani, in functie de evolutia ratei medii a inflatiei de la ultima indexare.

Din textul articolului invocat de Ministerul Finantelor Publice nu rezulta ca indexarea ar fi optionala: "(1) In cazul oricarui impozit sau oricarei taxe locale, care consta intr-o anumita suma in lei sau care este stabilita pe baza unei anumite sume in lei, sumele respective se indexeaza o data la trei ani, tinand cont de evolutia ratei inflatiei de la ultima indexare.

(2) Sumele indexate se initiaza in comun de Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Administratiei si Internelor si se aproba prin hotarare a Guvernului, emisa pana la data de 30 aprilie, inclusiv, a fiecarui an".

Proiectul Hotararii de Guvern aflat in discutie, care se refera la actualizarea nivelurilor impozitelor si taxelor locale tinand cont de evolutia ratei medii a inflatiei pentru anii 2010 - 2012 (inflatie efectiva in 2010 si 2011 si inflatie prognozata in 2012), a fost elaborat de catre Ministerul Finantelor Publice la inceputul lunii martie 2012, publicat pe site-ul MFP la data de 22.03.2012, si inregistrat la Secretariatul General al Guvernului in luna aprilie 2012, cu nr.791/DPSG/25.04.2012 in vederea discutarii si aprobarii de catre Guvernul respectiv.

Desi proiectul de Hotarare trebuie aprobat pana la data de 30 aprilie, Guvernul aflat in functie in acea perioada nu a finalizat procedura.

"Rata medie a inflatiei inregistrata pentru perioada de 3 ani de la ultima indexare, respectiv pentru perioada 2010-2012, este de 16,05%, cel mai ridicat nivel inregistrandu-se in anul 2010 (rata medie a inflatiei 6,09%) ca efect al deciziei Guvernului de la acea data de crestere a TVA de la 19% la 24%. Practic, indexarea prevazuta de Codul Fiscal pentru 2013 este influentata in proportie substantiala de tipul de politici de ajustare ale guvernarilor anterioare din anii 2010 - 2011", se mai spune in comunicatul MFP.

Ministerul a punctat ca, potrivit obligatiilor asumate fata de partenerii externi (Comisia Europeana, Fondul Monetar International, Banca Mondiala) s-a calculat impactul bugetar care a fost agreat si prezentat in nota de fundamentare.

MFP estimeaza ca, prin indexarea la inflatie a impozitelor si taxelor locale, veniturile bugetelor locale vor creste cu 531,62 milioane de lei in urmatorii trei ani, desi in proiectul publicat in luna martie se prevedea un impact bugetar semnificativ mai mare, de peste 800 de milioane anual.

Ministerul Finantelor a retras joi dimineata de pe pagina de web proiectul de hotarare de guvern pulicat miercuri.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1974 ori