Renault vrea sa construiasca o masina mai ieftina ca Dacia

Miercuri, 23 Noiembrie 2011, ora 08:02
1525 citiri
Renault vrea sa construiasca o masina mai ieftina ca Dacia

Renault se pregateste sa lanseze proiectul unei masini "low cost", care va costa 2.500 de euro, adica de trei ori mai putin decat o Dacia Logan, si care va fi destinata celor mai sarace tari emergente.

Incepand de la 1 ianuarie, Renault-Nissan va constitui o echipa pentru a dezvolta mai multe modele de masini low-cost, precum si o platforma si un motor la costuri foarte mici, scrie La Tribune, care citeaza "surse interne" din companie.

Proiectul i-a fost incredintat lui Gerard Detourbet, cel care s-a ocupat pana acum de gama Entry, care cuprinde Logan, Sandero si Duster.

Potrivit La Tribune, noua gama de vehicule de mici dimensiuni, cu dotari ultrasimplificate, nu are legatura cu proiectele studiate pentru un timp alaturi de constructorul indian Bajaj, chiar daca unele idei ar putea fi luate de aici.

Noul program revolutionar este destinat producerii si comercializarii in tarile emergente cele mai sarce, dar aceste modele si-ar putea gasi locul, la un moment dat, si pe piata europeana, scrie La Tribune. N-ar avea concurenta decat in modelul Nano al companiei indiene Tata, al carui succes a fost limitat.

La ultimul Salon auto de la Frankfurt, in septembrie, Gerard Detourbet a declarat pentru La Tribune ca "lucreaza mult" la o masina mai ieftina decat Dacia Logan si Sandero, cu un gabarit ca al Renault Twingo (circa 3,6 metri), prin care Renault vizeaza sa intre pe piata masinilor "populare" in Brazilia.

Proiectul masinii de 2.500 de euro nu va prelua insa platforma Dacia, care este mult prea mare pentru un astfel de proiect minimalist. Una nu o va impiedica, totusi, pe cealalta, segmentele fiind total diferite, scrie La Tribune.

La randul lor, potrivit planurilor companiei, modelele Logan si Sandero vor fi reinnoite la sfarsitul anului 2012-inceputul lui 2013, precizeaza cotidianul francez.

Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă...
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
#Renault productie masini, #Renaut masina low cost, #dacia , #Produse