Stirile PRO TV, nominalizate la International Emmy Awards

Joi, 15 August 2013, ora 09:24
3261 citiri
Stirile PRO TV, nominalizate la International Emmy Awards

Stirile PRO TV se afla pe lista nominalizarilor la International Emmy Awards, pentru reportajele din satele ingropate sub zapada, in 2012.

"Una dintre cele mai aspre ierni din ultimii 50 de ani a provocat pagube serioase locuintelor din Romania. Reporterii Stirilor Pro TV au intervievat oamenii ale caror case au fost afectate de caderile masive de zapada", este explicatia care insoteste nominalizarea.

Nominalizarile la categoriile "Current Affairs" si "News" au fost anuntate, miercuri, de International Academy of Television Arts & Sciences. La cele doua sectiuni ale acestei categorii au fost facute opt nominalizari, din cinci tari, respectiv Romania, Brazilia, Germania, Filipine si Marea Britanie.

Astfel, in categoria "Current Affairs" au fost nominalizate programele "Banaz: An Honour Killing" (Hardcash Productions, Fuuse Films for ITV, Marea Britanie), "Globo Reporter - Enawene-nawe - The spirit-men" (TV Globo, Brazilia), "I-Witness - Alkansiya (Piggy Bank)" (GMA Network, Filipine), "ZDFzoom - The Fukushima Lie" (ZDF German Television, Germania).

In categoria "News", pe langa Stirile Pro TV au fost nominalizate "24 Oras/ 24 Hours) - Typhoon Pablo" (GMA Network, Filipine), "Channel 4 News: The Battle for Homs" (ITN/ Channel 4 News, Marea Britanie) si "Jornal Nacional - Collapse in Rio" (TV Globo, Brazilia).

Castigatorii vor fi anuntati in cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 1 octombrie, la Frederick P. Rose Hall din New York.

"Nominalizatii pe 2013 au relatat despre razboaie pana la politica, victorii ale umanitatii si tragedii", a declarat Bruce L. Paisner, President & CEO al International Academy of Television Arts & Sciences.

In 2008, Stirile Pro TV au fost recompensate cu International Emmy Award News, premiul constituind o premiera pentru Romania, cat si pentru televiziunile din Europa de Est.

Echipa "Stirilor Pro TV", formata din Paula Herlo, Cosmin Stan, cameramanul Sergiu Matei, Marius Ivan si Eduard Tarna si producatorul Alex Livadariu, a intrat atunci in competitie cu trei reportaje din Campania "Tu stii ce mai face copilul tau?", alaturi de alte 800 de materiale jurnalistice din intreaga lume.

In 2007, stirile Pro TV au fost nominalizate la Premiile Internationale Emmy, la categoria Stiri, pentru materialul "Tibetani la granita chineza", fiind pentru prima oara cand o productie TV din Romania este nominalizata la un astfel de premiu.

The International Academy of Television Arts & Sciences are ca membri companii din industriile de media si divertisment, dar si din domeniul online, al telecomunicatiilor si tehnologiei din peste 50 de tari.

Premiile International Emmy onoreaza excelenta in domeniul productiilor de televiziune din afara Statelor Unite ale Americii.

Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Compania Infinix Mobility, cunoscută pentru tehnologiile inovative și telefoanele de buget, mid-range și high-end, își extinde acum operațiunile pe piața din România. Fondată în 2013,...
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu....
#stirile Pro TV nominalizari, #premii stirile Pro TV, #premii Emmy stirile Pro TV , #stiri Pro TV