FMI: Economiile emergente dau semne de supraincalzire

Marti, 08 Martie 2011, ora 11:12
1385 citiri
FMI: Economiile emergente dau semne de supraincalzire

Economiile emergente, care sustin revenirea globala, dau semne de supraincalzire, in conditiile in care presiunile inflationiste cresc, a declarat John Lipsky, prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar International (FMI), citat de Reuters si preluat de Mediafax.

"In economiile emergente, care cresc cu 6,5% - 7%, incepem sa vedem primele semne de supraincalzire", a afirmat Lipsky intr-un interviu acordat Reuters.

Dupa declinul economic mondial din 2008-2009, pietele emergente isi revin intr-un ritm rapid, in timp ce economiile dezvoltate evolueaza mai lent.

Descurajati de cresterea lenta a economiilor dezvoltate, investitorii au luat cu asalt pietele emergente, aducand capital strain, foarte necesar, dar si riscuri inflationiste.

In aceste conditii, China, Brazilia si ale state cu dezvoltare rapida incearca sa limiteze inflatia si sa controleze intrarile masive de capital.

Desi FMI avertizeaza de ceva timp despre riscul presiunii preturilor, afirmatiile lui Lipsky sugereaza ca ingrijorarile institutiei legate de inflatie cresc.

Majorarea recenta a preturilor petrolului au actualizat problema inflatiei.

Lipsky a declarat, insa, ca FMI apreciaza ca avansul cotatiilor petrolului este temporar si considera ca majorarea preturilor petrolului de pana la aparitia turbulentelor sociale din Libia reflecta imbunatatirea perspectivei economiei globale. 

Cu toate acestea, cresterea sustinuta a cotatiilor, pe fondul temerilor ca tensiunile din Orientul Mijlociu si Africa de Nord vor afecta livrarile de titei, risca sa puna in pericol avansul economic.

Cresterea preturilor alimentelor este, de asemenea, ingrijoratoare, in special pentru tarile sarace, unde o mare parte din veniturile unei gospadarii se duce pe mancare, a mentionat oficialul FMI. Preturile mari ale alimentelor reprezinta unul dintre motivele care stau la baza protestelor din Egipt si Tunisia.

"Tensiunile sociale si dificultatile populatiei sarace din multe economii sunt probleme care trebuie rezolvate", a spus Lipsky.

In pietele emergente, racirea cresterii economice fara a afecta prea mult economia globala va necesita masuri delicate, noteaza Reuters.

China a facut din limitarea inflatiei principala prioritate pentru acest an in materie de politica economica. Ministrul de Finante chinez a declarat luni ca autoritatile se vor asigura ca inflatia nu va fi alimentata de cheltuielile pentru prioritatile sociale.

La randul sau, un consilier al FMI a avertizat ca activitatea de creditare din China este prea puternica si rezolvarea acestei probleme reprezinta un element important pentru incetinirea sigura a economiei.

Brazilia si alte economii emergente au majorat taxele impuse investitorilor straini sau au crescut cerintele privind rezervele bancilor pentru a incetini intrarile de capital si reduce presiunile inflationiste.

Totodata, Lipsky a mentionat ca FMI va include analize legate de problemele pietei muncii in viitoarele evaluari ale economiilor statelor membre. Institutia a fost criticata ca a minimalizat problema somajului ridicat in state precum Egiptul.

Fondul Monetar Internațional a luat în vizor trei dintre cele mai dezvoltate țări din Europa. Avertisment transmis și obiective clare trasate
Fondul Monetar Internațional a luat în vizor trei dintre cele mai dezvoltate țări din Europa. Avertisment transmis și obiective clare trasate
Italia şi Franţa ar trebui să reducă cheltuielile mai repede decât intenţionează în prezent, pentru a ţine datoriile publice sub control, în timp ce Germania ar trebui să aloce fonduri...
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
#fmi, #economii, #presiuni inflationiste , #Preturi alimente