Jumatate dintre intreprinderile mici si mijlocii din Romania au probleme, in conditiile in care 10% din total sunt in stare falimentara, iar 40% si-au redus activitatea in ultimii doi ani, a declarat, joi, Ovidiu Nicolescu, presedintele de onoare a Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).
Aceasta in conditiile in care IMM-urile dau mai mult de jumatate din PIB-ul tarii si contribuie intr-o mare proportie la exporturi, a amintit el, prezent la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor.
"14,28%, adica 1 din 7 IMM-uri, si-au amplificat activitatea in ultimii doi ani, iar o treime functioneaza la aceeasi parametri, ceea ce este foarte important, pentru ca da stabilitate economiei. Din pacate, jumatate dintre IMM-uri au probleme. 10% sunt in situatie falimentara, iar 40% si-au redus activitatea, ceea este un procent foarte mare. Acesta este tabloul ultimilor doi ani", a aratat Nicolescu.
El a aratat ca principalele dificultati sunt lipsa resursei umane, birocratia si inflatia, urmate de dificultati de natura financiara, care se refera la cerere si la concurenta neloiala.
"De asemenea, finantarea este o problema-cheie. Romania este singura tara din Europa unde autofinantarea este modalitatea principala de finantare a IMM, adica 70%. La noi, creditele fiind folosite doar de un sfert dintre IMM-uri, ceea ce inseamna ca nu ne dezvoltam", a aratat reprezentantul CNIPMMR.
Potrivit acestuia, autofinantarea nu produce un progres substantial, te ajuta sa te mentii sau sa nu mori, astfel ca trebuie gasita neaparat o solutie pentru a creste creditarea.
"Este foarte mult spatiu cand vorbim de comisioane si dobanzile practicate de banci si daca le comparam cu Europa este greu de inteles", a adaugat el.
Pentru urmatorii doi ani, 56% dintre IMM-uri vor sa-si extinda afacerea moderat, 11% rapid, ceea ce arata ca doua din trei firme mici si mijlocii vor sa se dezvolte.
"Este fantastic ca antreprenorii sunt optimisti. Pe de alta parte, o treime isi propun diminuarea afacerii, vor sa vanda sau sa se inchida, ceea ce este o pondere restul de mare", a continuat Nicolescu.
El a adaugat ca testul IMM, adica analiza privind modul in care actele normative influenteaza mediul de afaceri, nu se face sau se face doar formal.